Intr-un top al celor mai murdare localitati din tara, Snagov Sat ar ocupa usor un loc fruntas. Cu toate acestea, pretul terenului in zona nu scade sub 50$/metru.


Brett Kittenplan este un tanar de 21 de ani, student la Jurnalism in Co
Intr-un top al celor mai murdare localitati din tara, Snagov Sat ar ocupa usor un loc fruntas. Cu toate acestea, pretul terenului in zona nu scade sub 50$/metru.


Brett Kittenplan este un tanar de 21 de ani, student la Jurnalism in Colorado, Statele Unite. In aceasta toamna a venit pentru prima data in Romania. Dintr-un ghid turistic a aflat despre frumusetea Manastirii Snagov si si-a propus sa o viziteze. A ajuns cu greu in localitate, dupa un drum de o ora cu microbuzul 444. S-a trezit in mijlocul satului, pe o sosea marginita de movile de pamant, fara sa stie incotro sa se indrepte: "Era o imagine atat de dezolanta... constructii neterminate, caini liberi pe strada, praf, buruieni si gunoaie peste tot. Eu ma asteptam la un traseu turistic. stiam ca manastirea se afla pe o insula si intr-o padure, dar nu am avut cum sa ajung la ea". Nu trebuie sa fii strain pentru a ramane surprins de aspectul Snagovului. Mizeria, cainii vagabonzi, dune de nisip uitate in fata portilor de la o lucrare de acum doi ani, asa arata o localitate cu pretentii rezidentiale. Mai mult, de la sfarsitul acestei veri primaria a inceput un program de inlocuire a conductelor de canalizare, fara a tine cont de norme simple de salubritate, astfel ca orice drum este acum acoperit cu pamant. "M-am mutat din Bucuresti pentru aer curat, dar nu se poate: este o mare de praf, care se asaza peste tot si degeaba ne chinuim sa curatam, pentru ca a doua zi e la fel!", spune revoltata Ioana Stere.
Cand ploua, pamantul uscat devine mocirla, iar locuitorii sunt nevoiti sa mearga pe strada, in lipsa trotuarelor. Masinile de zeci de mii de euro patineaza si ele prin aceeasi mazga. "Nu merita sa te imbraci frumos aici: avem drumuri de cacao si de ciocolata", spuneau ironic doua eleve, cu pantalonii stropiti de noroi pana la genunchi.
Cu cateva zile inainte de deschiderea anului scolar, primaria a gasit resurse pentru asfaltarea si marginirea cu un trotuar impecabil a unei foarte mici bucati de strada, intre drumul principal si scoala. Surse din interiorul scolii ne-au spus ca era asteptat la inaugurarea institutiei premierul Tariceanu, care nu a mai ajuns, dar datorita caruia snagovenii au acum circa 20 m de drum exemplar.
Problemele locuitorilor din Snagov nu se opresc aici. Din spusele acestora, in timpul verii apa a fost oprita zilnic sapte ore si curgea neagra inca doua-trei ore dupa aceea. Furnizarea curentului electric se opreste sistematic la orice ploaie mai puternica. Nu exista locuri amenajate pentru recreere, mai ales ca renumele localitatii vine de la lacul si padurea de aici. Cele cateva pontoane sunt putin accesibile si napadite de gunoaie. Nu exista parcuri, locuri de joaca pentru copii, indicatoare, un centru turistic, un centru educativ. Nu exista nici macar un punct de vanzare a presei. Ce sa mai vorbim de arbori decorativi, ronduri de flori, fantani arteziene, drumuri pentru role sau biciclete, terenuri de sport, inchirieri de barci. z

SLALOM POLITIC
>> Primarul Snagovului se numeste Apostol Musat si a castigat alegerile pe listele Partidului Democrat, unde trecuse cu putin timp inainte de scrutinul din 2004, dupa ce ani de zile fusese membru al PSD. La scurt timp dupa ce snagovenii le-au dat credit democratilor si l-au votat, Musat a trecut inapoi la PSD si a arborat in fata primariei o pancarta pe care scria: "Primarul Musat si snagovenii voteaza Adrian Nastase!". Pentru ca alegerile din 2008 se apropie, Apostol Musat a facut un nou salt in tabara democratilor, care l-au primit ca pe unul de-al lor.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.