Statele Unite, care urmaresc crearea unei baze militare in Kosovo, dupa cum sustine un oficial sarb, citat de Ria Novosti, si-au anuntat disponibilitatea de a-si retrage trupele din aceasta provincie daca aliatii europeni din NATO nu isi respecta ang
Statele Unite, care urmaresc crearea unei baze militare in Kosovo, dupa cum sustine un oficial sarb, citat de Ria Novosti, si-au anuntat disponibilitatea de a-si retrage trupele din aceasta provincie daca aliatii europeni din NATO nu isi respecta angajamentele in Afganistan.

SUA au folosit tot mai mult in ultima vreme principiul "cu noi sau impotriva noastra", in cazul de fata americanii insistand asupra suplimentarii trupelor straine in Afganistan, unde Washingtonul nu poate mentine controlul. Robert Gates, seful Pentagonului, a aprobat extinderea mandatului celor 1.600 de militari in Kosovo pana in vara lui 2008, iar in functie de respectarea angajamentelor de partenerii SUA aflati in Afganistan, secretarul Apararii va lua o decizie privind retragerea fortelor americane, informeaza Reuters, citand surse din cadrul Administratiei Bush. "Gates este tot mai frustrat de esecul aliatilor NATO de a-si indeplini promisiunile facute cu peste un an in urma privind mobilizarea de trupe si livrarea de armament pentru frontul din Afganistan", scrie Reuters.

Americanii si-au facut publice intentiile cu o zi inainte de reuniunea, la Viena, a troicii de mediatori internationali, care le-au prezentat negociatorilor sarbi si albanezi propunerile de concluzii pentru raportul privind statutul provinciei Kosovo.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.