...Saracia si nevoile si neamul...

Unele lucruri e bine sa le lasi cum sunt. Daca incepi sa-ti pui intrebari, raspunsurile conduc la alte intrebari si mai stanjenitoare ca primele. De ce, bunaoara, cultura nationala a facut din ciobanas si din tigancusa persoanje romantice? Cine a petrecut, fie si doar o zi, cu oile si la stana, stie ca viata de cioban are orice, numai lirism nu. Iar daca vrem sa punem una langa alta cele mai chinuite copilarii, aceea a "ciobanasului" e mai mult decat o pedeapsa, e o fundatura. Ce a fost oare in mintea poetilor si pictorilor nostri, care au idealizat o ocupatie straveche si semnificativa in plan econmic, dar in nici un caz de admirat si proslavit?


Oamenii fug de intrebarile care ii obliga la reevaluarea unor convingeri. Si ce vrei sa spui - s-a burzuluit un colectionat de "Grigoresti", cand l-am provocat sa-mi explice de ce trebuie sa ne mandrim cu "Carele cu boi" si "Ciobanasii" pictati in serie de artist - nu-s acestea imagini reprzentative pentru arta noastra? Un lucru poate fi reprezentativ, nu insa si glorios. Nu toate reprezentarile merg in sus, inspre marea spiritualitate. De cativa ani, ma pasionez, ca orbul care a inceput brusc sa vada, de arta secolului al XIX-lea, despre care am invatat ca e burgheza, academica si galanta, deci condamnata estetic. Comertul de arta mondial prospera, in ultimele trei-patru decenii, valorizand, la preturi pana de curand de nevisat, tablourile si sculpturile veacului post-romantic. Copile necajite pazind niste oi apar uneori in pictura de la Barbizon, unde au activat Grigorescu si Andreescu si atat. Secolul burghez a evoluat in Europa centrala si de Vest in cultul civilizatiei urbane, al traiului bun de la oras. Viata la ferma si la camp a constituit mai degraba o sursa de pitoresc, decat una de "realism" si doar rarissim de "realism critic". In secolul al XIX-lea, Europa de Vest i-a dat clasei de mijloc sansa unei existente orasenesti pline de satisfactii. Noi, romanii, am tinut-o insa pe a noastra, pictand "Margini de sat" si "Mahalale", in timp ce artistii europeni infatisau centrul urbei, piata centrala a localitatii, cladirile si locurile de fala, nu periferia. Noi ne-am iubit saracia si nevoile mai mult decat s-ar fi cuvenit. Mai mult, ne-am falit cu saracia, numind-o modesite. Nu e bine sa-ti idealizezi pauperitatea. Nu e bine ca ne-am uitat la amaratii de ciobani cu ochelari roz si i-am facut simboluri ale unui rai national. Si nu-i deloc bine sa perpetuam un tip de evlavie dublata de admiratie in fata unor realizari conventionale, chiar daca atragatoare ca mestesug. Privind in urma cu o alta intelegere a secolului al XIX-lea, vom vedea ca Theodor Aman a fost europeanul luminat ce trebuie cinstit ca un deschizator de drumuri in creatia urbana. Exista si o bursa a iedilor, care pune randuieli noi in convingeri ce pareau date pentru vecie.

---

Despre autor: