Maxima nervozitate

Un duh rau prevestitor al radicalizarii potentialelor de conflict traverseaza lumea in care traim. O recenta decizie a Congresului SUA prin care uciderea in masa a armenilor, in Turcia anului 1915, a fost calificata oficial drept genocid, a scos din tatani Guvernul de la Ankara. Societatea turca raspunde prompt mobilizarii antiamericane si, pe acest fundal, oricum minat de islamism si frustrari antieuropene, liderii locali pregatesc o invazie impotriva kurzilor din nordul Irakului. Daca turcii au comis cu multe decenii in urma un genocid, asemanator sau nu prin proportii si intensitate cu holocaustul brun sau rosu, este de multa vreme obiect de dezbateri neincheiate pentru istorici. Cand America oficiala declanseaza o astfel de procedura de condamnare a unui eveniment istoric consumat cu aproape 100 de ani in urma, riscurile, s-a observat, sunt mai mari decat beneficiile. Turcia este cea mai sensibila articulatie geopolitica intre Occident si Asia, un tampon strategic de echilibrare intre valorile euro-atlantice, tot mai minoritare in lume, si ideologiile islamismului militant sau ale antiglobalizarii resentimentare. Chiar si fara o interventie a Turciei in Irakul de Nord, departarea acestei tari de America va presupune, probabil, si despartirea Turciei de relatia constant constructiva cu Israelul, avand ca efect apropierea de Iran si, mai mult decat pana acum, de Rusia. Tinuti la poarta de europeni, inarmati si instruiti de decenii de americani, la nivelul elitelor lor militare si politice laice, pentru ca acum sa se simta tradati tocmai de puterea tutelara, turcii ar putea balansa inspre inamicii lumii libere.
Americanii au un pragmatism foarte suplu al intereselor lor nationale si globale. Foarte rar ei s-au agatat de rescrierea sententioasa a istoriei, ca mobil pentru actiuni in prezent. SUA au creat dupa al doilea razboi mondial entitatea ce avea sa devina Uniunea Europeana, tratandu-i - prin Planul Marshall sau egalitatea de protectie nucleara - cu aceeasi generozitate pe britanicii invingatori ca si pe germanii invinsi. Modelul a rezistat o jumatate de secol, a invins in razboiul rece si este valabil in continuare. Acest exemplu, repetat cu sincope si erori in Irak, risca sa fie abandonat acum, aproape gratuit, in relatia cu Turcia. Duhul nervozitatii americane, la sfarsitul mandatului Bush, ameninta sa rateze traseul si tinta.
In acest timp Rusia pare mai determinata decat oricand sa paraseasca alianta strategica informala cu Occidentul, parte integranta a istoriei ei moderne, chiar daca deseori in aplicatii deformate sau monstruoase. Vezi cazul comunismului sovietic, varianta sui-generis a ideilor radicalismului republican francez sau "praxisul" violent al continuarii specifice a filosofiei economice si politice germane. Acum insa Rusia, prin atitudinea sa de retransare in blocul economic si de securitate al Marii Caspice, consolidand o alianta militara, alimentata cu petrol si arme moderne cu China, face pasi ireversibili spre un conflict deschis cu lumea euro-atlantica. In intalnirile sale recente cu presedintele Frantei, secretarul de stat si al apararii americani, Putin a tinut cu orice pret sa marcheze, printr-o impolitete ofensatoare, noua libertate de atitudine a unui stat revizionist in raport cu evolutia si promisiunile sale din ultimele decenii. Rusia isi alatura Iranul, China si, la invitatia americanilor, poate chiar Turcia, in aceasta periculoasa escapada. A fost scoasa din rastel "Doctrina Brejnev" a dreptului de control al suveranitatii statelor vecine, prin contestarea vehementa a instalarii scutului antiracheta in Cehia si Polonia sau prin revasalizarea statelor din Asia Centrala.
O circumstanta de agravare a acestei evolutii este dependenta energetica a multor tari europene stabile si prospere fata de Rusia. In 2030, 84% din nevoile de energie ale Europei vor trebui importate, fata de 45% in anul 2000 si 57% in 2005. Din aceste resurse straine, 50% sunt in prezent originare din Rusia. Bulgaria depinde in proportie de 100% de livrarile rusesti. Cehia, Ungaria si Grecia au o dependenta de hidrocarburile rusesti de 80%, Germania de 40%, Italia de 30%, Franta de 20%. Se adauga un coeficient sporit de vulnerabilitate prin controlul operativ al Rusiei al conductelor de petrol si gaz dinspre Rusia si Marea Caspica.
Va trece anul electoral si pentru rusi, iar atmosfera se va mai limpezi. Dar ei se apropie vertiginos de punctul de "no return". Exporta armament sofisticat in Iran si China si denunta acorduri de limitare a inarmarii Est-Vest pe care le respectau riguros pe vremea lui Brejnev sau Gorbaciov.
In proximitatea imediata a acestor abcese de fixatie se afla Romania si Republica Moldova. Profitand de zgomotul de fond, oficialii de dincolo de Prut, ca in bancul cu soricelul care crede ca zguduie puntea fugind alaturi de elefant, au declansat o mica criza de isterie in relatiile cu Romania. Au prins un grozav curaj. Rusii le dau petrol si curent electric si le cumpara din nou vinul.
Romanii sunt in cumpana. Inexistenta unor relatii substantiale cu Rusia, Ucraina sau Turcia, dificultatile de digerare a integrarii europene nu pot fi compensate de bazele americane la Marea Neagra. Intr-un conflict cu Turcia sau Iranul ele se pot transforma dintr-o garantie intr-un risc de securitate.
Intr-o astfel de lume si regiune, in care circuitele se inrosesc sau ard, politicienii romani nici macar nu discuta sexul ingerilor in timp ce numara caltabosii criminogeni. Ei refuza reformele de baza, inca datorate, ale democratizarii: nu vot nominal, nu alegeri anticipate in caz de gripare a statului, nu mai multa onestitate si profesionalism in politica decat coruptie si aventurism diletant.
Niciodata lumea n-a fost lipsita de riscul molimelor sau al declinului. E ciudata insa ravna cu care noi, romanii, profitand, nu-i asa, de imprejurari, vrem cu orice pret sa-l transformam mai repede in realitate.

---

Despre autor: