Mai mult de jumatate dintre copiii care merg la gradinita sunt raciti si iau antibiotice. Desi medicii recomanda evitarea colectivitatii in perioada imbolnavirii, parintii spun ca nu au cu cine sa-i lase pe micuti. De obicei, in aceasta perioada a an
Mai mult de jumatate dintre copiii care merg la gradinita sunt raciti si iau antibiotice. Desi medicii recomanda evitarea colectivitatii in perioada imbolnavirii, parintii spun ca nu au cu cine sa-i lase pe micuti. De obicei, in aceasta perioada a anului, numarul cazurilor de viroze respiratorii este in crestere, iar vaccinarea antigripala nu a inceput deocamdata. Numai in Constanta au fost inregistrate 1.700 de cazuri de afectiuni respiratorii in ultima saptamana. Dintre acestea 500 de cazuri au fost pneumonii.
Cele mai afectate grupe de varsta sunt copiii de pana la 14 ani.
Expertii Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) avertizeaza ca omenirea este, in prezent, mai aproape decat oricand de o pandemie de gripa. Ultima pandemie de gripa umana, dintre cele trei care s-au declansat in secolul al XX-lea, a avut loc in anul 1968. Specialistii spun ca, in prezent, circula un nou subtip de virus gripal, provocand imbolnaviri. Vestea buna este ca momentan acest virus nu se raspandeste cu rapiditate. Dar cu toate acestea, OMS a declarat faza de alerta 3. Expertii OMS au stabilit o scala de alerta cu sase trepte tocmai pentru a putea informa populatia asupra riscului aparitiei unei pandemii de gripa si asupra masurilor de prevenire ce trebuie luate. Fiecare faza de alerta recomanda anumite masuri ce trebuie luate de OMS, comunitatea internationala, guverne si reprezentanti ai industriei, pentru limitarea impactului bolii. Modificarea fazelor de alerta se face in urma analizarii mai multor factori care includ evolutia epidemiologica a bolii si caracteristicile virusului in circulatie. De exemplu, gripa aviara este data de virusul gripal aviar H5N1, responsabil de epidemia in randul pasarilor, ca si de imbolnavirea a peste 150 de persoane din Asia de Sud-Est, care au intrat in contact direct cu pasarile bolnave. Majoritatea virusurilor gripale aviare nu sunt infectioase pentru om, dar daca un virus gripal aviar si un virus gripal uman co-infecteaza un om, cele doua tulpini pot suferi o mutatie care duce la aparitia unui nou virus, usor transmisibil de la om la om. Cum aceste virusuri mutante sunt complet noi, astfel incat vaccinurile dezvoltate si administrate pana in prezent, pentru protectia oamenilor in perioada epidemiilor sezoniere, ar fi ineficiente impotriva noii tulpini, lasand populatia in intregime vulnerabila fata de infectie.
Expertii sunt de parere ca urmatoarea pandemie de gripa poate fi rezultatul unei astfel de mutatii a tulpinilor virale.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.