Credinta impotriva falsitatii

An de an, pelerinajul de la Iasi, de ziua Sfantei Parascheva, aduna zeci si zeci de mii de credinciosi. Anul acesta numarul lor a depasit suta de mii. Nu au lipsit, cum era de asteptat, personalitatile politice care nu stiu cum sa mai profite de valul crescand al evlaviei populare. Ceea ce iarasi nu este un lucru nou si asa de mult ne-am obisnuit cu el incat pana si dezgustul initial a ajuns sa se toceasca.
Totusi, ceea ce nu inceteaza sa ne frapeze in fiecare an - aceasta in sensul cel mai bun al cuvantului - este participarea celor umiliti si obiditi, ca sa preiau titlul unui roman dostoievskian, la acest pelerinaj. Intr-un fel este logic, dar in alt fel pare de necrezut ca tocmai aceia a caror sanatate este subreda si care mai au si o varsta inaintata sa se supuna fara sa cracneasca unei asemenea probe dificile. Nu cei bogati sau sanatosi se duc in primul rand la moaste, ci cei saraci si suferinzi. Acestia nu se gandesc o clipa ca, pana sa ajunga la cele sfinte, din cauza frigului indurat se pot imbolnavi mai rau. De altminteri tot ei tin posturile, si nu aceia care nu sufera de nici o afectiune. Pentru cineva din exterior, rece, flegmatic, sceptic si rationalist, asemenea manifestari au o coloratura primitiva. Unei persoane cu atributele de mai sus, genul acesta de evlavie pana in panzele albe nu-i place deloc. Considera ca intre standardele unei vieti civilizate si imbulzeala la o racla cu niste ramasite umane neputrezite exista o contradictie grava. Nu mai vorbim de bataia care are loc la fiecare inceput de an, de Boboteaza, cand credinciosii literalmente se imbrancesc si se calca in picioare ca sa faca rost de o sticla cu agheazma. Suntem noi atunci niste fiinte in acord cu timpul nostru sau ne-am intors intr-un Ev Mediu sumbru si barbar?
Evident, un asemenea paralelism tendentios nu le este favorabil bietilor pelerini. Cei care creeaza un asemenea contrast au pesemne o parere foarte proasta despre faptul ca odinioara la Lourdes sau la Fatima aveau loc niste pelerinaje impresionante. Dar toate acestea au fost odata, au fost odata ca niciodata... Pentru o buna parte a populatiei din Europa Occidentala, acele secvente tin numai si numai de cartea de istorie si nici nu au voie sa mai iasa de acolo. De aceea ceea ce vad bunaoara la noi li se pare ciudat, anacronic, deplasat.
Cu cat mergi spre Rasarit, cu atat parca te intorci in timp. Sa nu uitam ce se intampla in lumea musulmana cand se strang milioane de pelerini care pleaca la Mecca intr-un hagealac extrem de dificil. In fiecare an au loc busculade cumplite, sunt destui care se ranesc si chiar mor, dar nimanui nu i-ar da prin cap sa interzica asemenea manifestari. Atat timp cat evlavia populara, fie ea izvorata din superstitie si nu din credinta pura, functioneaza, oamenii trebuie lasati sa se manifeste ca atare. Pelerinajul este pelerinaj, si nu turism. In momentul in care a avut loc o asemenea degradare, locul sfant isi pierde eficacitatea spirituala si se "retrage" din fata vizitatorilor care nu stiu altceva decat sa faca poze. Pelerinii saraci, nemancati si inghetati de frig, care - vai! - ajung sa se bata pentru o sarma, se cuvine priviti cu admiratie si in nici un caz dispretuiti cum ca ar fi prosti, inapoiati si n-ar sti in ce secol traiesc. Prestatia jalnica este insa a politicienilor. De aceea nici nu ar trebui filmati de televiziuni. Dar, daca ar sti ca nu sunt luati in seama, ar mai veni la pelerinaj? Credinta, in ultima instanta, combate falsitatea. Poate or mai fi si printre ei credinciosi. Oare?

---

Despre autor: