Congelatorul cu tarani

CIORNE
Dupa trei saptamani vietuite in Capitala m-am refugiat la Sangeru, in speranta unei fortificari si insoriri launtrice, in vecinatatea confortabila a gainilor din curte si a prigoriilor de pe cer. As! Am ales prost momentul. Cateva zile la rand cerul s-a incruntat la mine cu nori urati, vantul mi-a daramat muscatele din balcon, iar ploaia, profitand de permeabilitatea mantoului meu, mi-a inspectat pielea pana la incheieturi si calcaie. Azi-dimineata am gasit curtea alba. N-a nins, dar, cum se zice aici, a cazut bruma. Bruma nu cade din cer ca un nor alb care se asaza pe iarba, ci preschimba aburul viu al pamantului in cristale fine. Vegetatia, verde ieri, a curtii mele, pana dupa magazii si acareturi, a incaruntit brusc, spre ziua. Citesc in termomentrul masinii mele nemtesti zero grade.


Ce-am facut in aceste zile? Am rasfoit niste ziare aduse de la Bucuresti si le-am zvarlit. Aceeasi tara refugiata in DNA, acelasi convoi, care nu se mai termina, de chemati la CNSAS, acelasi presedinte cinic, vulgar (a mai invitat o ziarista "s-o faca" la ea in birou sau la el in birou?????, n-am inteles), aceeasi Romanie ca un rau tulbure cu gunoaiele la suprafata. Am deschis televizorul de mai multe ori si l-am inchis. Aceeasi lume convocata zilnic la DNA, acelasi Mare Meditator anticoruptie Traian Basescu, chefuind peste cateva dealuri in judetul vecin, la Plescoi de Buzau, teritoriul natal al Elenei, nu din Troia (ce insulta!), ci Udrea, facand bai de multime la Iasi, sapunindu-se in aglomeratiile zgribulite si sarmane sosite in capitala moldava pentru o alinare sufleteasca, langa oasele asceticei Parascheva. Pe un alt canal, in reluare, capturarea lui Remes. Un plic defileaza, sub lupa camerelor de luat vederi, dintr-o mana in alta. Peste tot e Muresan cu fata lui de raspopit. El cara plicul, el duce carnatii, el convoaca, intervine, face si desface, incat ma intreb daca adevaratul Iuda, in toata aceasta scarboasa poveste, nu este chiar Muresan. El l-a oferit streangului basescian pe ministrul fost taranist, acum liberal, suportand pentru veridicitate doar umilinta fotografica in catuse. Prea au fost mereu, cu microfoane, cu camere de luat vederi, lucratorii de la studiourile Sahia-Cotroceni in ceafa lui Muresan. Mereu cu fata spre camerele de filmat, de parca se stia vedeta, Muresan a dat pe gura tot ce trebuia noilor procurori sovietici. Un gest moral? Sa fim seriosi! Pretul platit pentru magariile proprii.


Arunc ziarele, scot televizorul din priza si ma intorc la "Simple introduceri la bunatatea timpului nostru", cartea lui Constantin Noica, uitata pe noptiera. Am mai citit-o candva, dar ce bucurie sa reincerci aceste incursiuni in eternitate, luandu-i ca asociati pe Kant sau Heidegger!


Aseara am iesit iar in curte. Ploua. M-am uitat peste garduri. Pustiu. Taranii ­ mai exista oare tarani? ­ s-au astrucat langa sobe. O parte din locuitorii satului meu fac naveta la Madrid sau in localitati din Toscana, asa cum ieri faceau naveta la Ploiesti. Femeile sunt bone sau batande, barbatii stau atarnati in sfori pe schele si se cheama contructori. Cine mai aduce inapoi taranii copilariei mele, idilici si parca ireali? Am pe masa o insemnare mai veche la romanul prietenului meu Eugen Mihaescu. Prozatorul, nu graficianul sau chitaristul. Intr-un roman al lui despre sat, cativa tarani fac zilnic naveta. Fac naveta si vorbesc. Fac naveta intre ceva si altceva. Intr-o zi, grupul de navetisti tarani navigheaza intre o inmormantare si o nunta. Ambele evenimente extreme ii obliga sa fie prezenti prin statutul de locuitori ai satului. Noaptea sunt nevoiti sa revina la casele lor cu o masina de ocazie. Este finalul tulburator al cartii lui Mihaescu. Navetistii pleaca deci, in crucea noptii, cu o masina, intamplator frigorifica, spre sat. Soferul, glumet mai intai, apoi toropit de oboseala, uita butonul deschis, iar taranii nostri se congeleaza treptat, treptat. Mor? N-am zice. Parca i-ar trece scriitorul prin aceasta alchimie ciudata, intr-o lume a viitorului, nemailasandu-i sa piarda nimic. Treptat, treptat, sfatosenia lor se stinge, gerul ii astupa, iar ei, in fantomatica lor ambarcatiune, calatoresc. Spre satul lor, spre un sat al viitorului sau spre nicaieri? Scriitorul nu ne-o spune. Ne lasa singuri pe muchia unei intrebari, s-o dezlegam.

---

Despre autor: