Cea de-a doua semifinala a CM de Rugby, dintre Africa de Sud si Argentina, s-a incheiat duminica seara, cu scorul de 37-13, transmit agentiile internationale. Deci, marea finala se va desfasura intre Africa de Sud si Anglia, urmand ca pentr

Cea de-a doua semifinala a CM de Rugby, dintre Africa de Sud si Argentina, s-a incheiat duminica seara, cu scorul de 37-13, transmit agentiile internationale. Deci, marea finala se va desfasura intre Africa de Sud si Anglia, urmand ca pentru locul trei francezii sa se confrunte cu sud-americanii (care i-au invins chiar in meciul de deschidere a campionatului). Visul "pumelor" s-a sfarsit in semifinala cu Africa de Sud, marea favorita a titlului mondial. Entuziasmul si curajul argentinienilor nu au fost suficiente pentru a depasi jocul complet, aproape fara fisura al "Springboks". Argentina a deschis meciul cu multa indrazneala, insa o greseala savirsita in primele minute avea sa ii submineze moralul pentru o lunga perioada de timp - in mijlocul unui atac prelungit, "pumele" rateaza o pasa, iar sud-africanii intercepteaza. Du Preez nu se opreste decit in terenul de tinta, iar eseul este transformat fara emotii de Montgomery (fara greseala de-a lungul serii). Acea eroare a destabilizat echipa argentiniana care a inceput sa comita erori simple. De altfel, prima perioada s-a incheiat cu 24-6 pentru sud-africani care au stiut sa speculeze greselile adversarului, comenteaza Hotnews. In a doua repriza, argentinienii au incercat sa elimine gafele - la cinci minute de la reluarea jocului, au reusit chiar un eseu, acordat dupa analiza comisiei video. Avertizata de episodul din sferturi (cind a fost egalata de Fiji), Africa de Sud a ramas concentrata si a continuat sa puncteze - "springboks" au dominat net tusele, iar randamentul la transformare i-a ajutat sa adune puncte pretioase. Cu cinci minute inainte de final, Africa de Sud stabileste scorul final printr-o noua incercare a uluitorului Bryan Habana (cel mai mare numar de eseuri din turneu - 8). 37-13 pentru "Springboks", pregatiti sa atace titlul mondial in finala cu Anglia.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.