Preturile alimentelor continua sa creasca peste tot in Uniunea Europeana, pe fondul majorarii costurilor materiei prime la nivel mondial, potrivit AFP. Pana la sfarsitul anului, sunt asteptate scumpiri de 10-30% la lapte, iaurt si branzeturi, uleiuri de toate categoriile, precum si paine si fainoase. Procentele de crestere se vor adauga la majorarile de pana acum, deloc de neglijat.
Spre exemplu, dupa ce preturile la lapte, unt si fainoa se au crescut in medie cu 20% pana la 25%, urmeaza un avans de 10% pana la sfarsitul anului. “La uleiul vegetal, de arahide sau floarea-soarelui, tendinta este si mai accentuata. Aici se asteapta ca intre noiembrie si decembrie cresterea preturilor sa fie de pana la 30%”, al declarat directorul comercial al lantului belgian de supermarketuri Colruyit, Jean-Pierre Roelands. Practic, comerciantii urmeaza si ei trendul de crestere dictat de producatori, care urca preturile pe fondul scumpirii materiilor prime agricole la nivel mondial.
“Ea este provocata de cresterea cererii in statele emergente, de recoltele proaste datorate schimbarilor climatice si de avantul pe care il iau biocarburantii, care 'absorb>> o parte din culturi”, explica AFP.
Alimentele, scumpite in transe in 2007
Cosul romanilor s-a scumpit in cateva transe anul acesta. Pretul painii a urcat deja cu 15%, pentru ca a crescut pretul graului, dar producatorii din panificatie anticipeaza pana la sfarsitul anului o majorare cu pana la 50%. Si pretul uleiului a avansat cu 30% luna aceasta, iar al conservelor, cu 15%.
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Soarele răsare din Vestul României: Județul Arad pregătește un nou parc...
Sursa: wall-street.ro