Evul Mediu n-a reprezentat, dupa cum stim, o perioada linistita pentru istoria Europei. Atunci, ca si acum de altfel, legile erau protejate sau incalcate in functie de cel care detine puterea politica in stat. Asa se face ca pe 13 octombrie1307, adi
Evul Mediu n-a reprezentat, dupa cum stim, o perioada linistita pentru istoria Europei. Atunci, ca si acum de altfel, legile erau protejate sau incalcate in functie de cel care detine puterea politica in stat. Asa se face ca pe 13 octombrie1307, adica acum 700 de ani, a avut loc cea mai cumplita actiune de tip militienesc din istoria Europei. In acea zi, Regele Frantei Filip cel Frumos a inceput arestarea templierilor, acei calugari-soldati care dupa prima cruciada s-au dedicat protejarii Locurilor Sfinte de la Ierusalim. Motivele sunt cunoscute: Ordinul Templului era respectat si puternic in acelasi timp!

Istorici sustin ca Regele Frantei Filip cel Frumos si-a dorit distrugerea Ordinului Templului, manat fiind de frustrarile pe care le acumulase in timp, cat si de datoriile uriase pe care le avea fata de Ordin. Cercetatorii au vorbit si despre umilinta la care templierii l-ar fi supus pe Regele Filip. Un astfel de moment s-a consumat in 1306, cand poporul din Paris s-a rasculat impotriva abuzurilor regale, ajungand pur si simplu sa-l vaneze pe rege, care abia a reusit sa ajunga la fortareata Templului, unde a primit ad apost, salvandu-i-se viata. Templierii ramasesera insa martori la incercarea prin care trecuse Regele. Umilinta nu se incheiase insa: se spune ca, adapostit la Templu, lui Filip i s-ar fi aratat uriasele bogatii adunate acolo. Potrivit istoricilor, Filip ar fi vrut sa si le insuseasca.

A vrut regele sa intre in Ordin?
S-a vorbit insa si despre un al treilea strat al umilintei: Regele a cerut oficial sa fie primit membru onorific al Ordinului Templier - precum se pare ca fusesera inainte Regele Angliei Richard Inima de Leu sau Papa Inocentiu IV -, dar a fost refuzat... „Ca Regele a vizat in mod expres averile templierilor este un fapt in afara oricarui dubiu, ba chiar el era atat de ahtiat de asta, incat, imediat dupa arestarea templierilor, cand se adreseaza juristilor Universitatii Sorbona (...), printre cele sapte intrebari puse acestora, una suna in felul urmator: 'Intrebam daca bunurile pe care numitii templieri le aveau in posesie comuna, fiind proprietatea lor, trebuie sa fie confiscate in folosul printului...>>. Or, aceasta putea sa se intample intr-un singur fel: daca Ordinul era declarat eretic - in acest caz, bineinteles, Templul era distrus, iar Filip se putea prevala de legea care spunea ca orice datorie fata de un eretic se anuleaza. Cum se putea ajunge la asta? Doar in urma unui proces! E prima concluzie organizatorica ferma la care a ajuns Filip.“, scrie directorul Centrului de Studii si Cercetari ale Evului Mediu si ale Ordinelor Cavaleresti al Marelui Priorat Magistral al Romaniei, Cristian Tiberiu Popescu, in „Templierii. Istorie si mistere“.

Momentul arestarilor
Influenta Ordinului, cat si datoriile pe care le avea Filip cel Frumos fata de templieri l-au determinat pe Rege ca in data de 13 octombrie 1307 sa inceapa arestarea calugarilor-soldati. „In acea dimineata, din zori, fiecare comanderie, ferma si casa a ordinului este invadata de oamenii Regelui si toti templierii sunt arestati(...). La Paris, Marele Maestru este arestat si el. Cu zi mai inainte, Jacques de Molay asistase, in biserica iacobinilor, la funeraliile celei ce fusese Catherine de Courtenay, nepoata ultimului imparat latin al Constantinopolului, Balduinal al II-lea, si a doua sotie a lui Charles de Valois, fratele regelui. Filip, ca sa-i adoarma suspiciunea, il invitase, impreuna cu alti mari seniori, sa poarte sicriul cumnatei sale. Arestarile nu puteau in nici un fel sa-l excluda pe Marele Maestru, de aceea fusesera luate toate masurile de precautie“, subliniaza Laurent de Vargas in „Istoria secreta a Templierilor“.

Capete de acuzare false
Capetele de acuzare au fost redactate dinainte de arestare, interogatoriile trebuind doar sa le confirme. De altfel, aceste interogatorii nu au adus nici macar o singura acuzatie in plus fata de cele prestabilite, ceea ce, in conditiile date, e o curiozitate. Iata principalele acuzatii: Ordinul detinea taine si secrete; in cadrul unor ritualuri secrete de initiere, noilor membri li se cerea sa-l renege pe Iisus Hristos si sa scuipe crucea; in cadrul acelorasi ritualuri secrete, noii initiati erau supusi la practicarea unor saruturi obscene; sacerdotii Ordinului omiteau in cadrul slujbelor cuvintele sacramentale privitoare la paine si vin; Maestrul acorda iertarea pacatelor (in locul preotilor propriu-zisi); templierii pactizasera in taina cu musulmanii; ca o consecinta a acuzatiei anterioare, templierii se inchinau la idoli; sodomia intre frati era permisa si chiar incurajata. Acuzatii care s-au dovedit a fi false. Trebuie precizat ca aceste capete de acuzare nefundamentate au fost structurate pe baza unei sensibilitati a poporului fata de cei care erau declarati de puterea de a atunci, eretici.

Un Papa indatorat
S-a spus faptul ca fara sprijinul direct al Papei Clement al V- lea si fara ca acesta sa-i confirme, practic neconditionat, initiativele deja luate, fie ele si total ilegale, Regele Filip nu ar fi putut duce un razboi victorios impotriva Ordinului, iar procesul nici macar n-ar fi putut incepe. Cercetatorii au dat diverse explicatii comportamentului Papei. Astfel, Clement si-a platit datoria fata de Rege, caci numai cu ajutorul acestuia a putut deveni Papa; se spune chiar ca a fost o negociere dura si ca Papa a semnat un document prin care se obliga sa faca patru lucruri (dintre care trei le-a indeplinit imediat), cea de-a patra fiind un fel de „polita in alb“, continutul ei urmand sa fie precizat de Filip la momentul potrivit. Cand a sosit acest moment, Regele si-ar fi dezvaluit intentia: distrugerea Ordinului Templier.

Clement a incercat sa-i dea sah Regelui
La aproape un an de la arestarea templierilor, mai precis in august 1308, Papa Clement al V-lea a incercat, fara succes, sa salveze Ordinul printr-un document care nu s-a transformat ulterior intr-o bula papala. Documentul contine absolvirea pe care Papa a acordat-o Marelui Maestru al Templului, Jacques de Molay, si celorlalti lideri ai Ordinului. Pergamentul este acum public, el fiind postat pe site-ul statului Vatican.Ulterior, dupa ani de procese, in ziua de 22 martie 1312, Papa Clement, la presiunea Regelui, pronunta dizolvarea Ordinului Templului prin sentinta apostolica provizorie. In ziua de 3 aprilie 1312, Papa da citire bulei Vox in Excelso: „Cu aprobarea Sfantului Conciliu, desi nu puteam hotari conform dreptului, ci doar in mod anticipat, in virtutea autoritatii noastre apostolice, suprimam pentru totdeauna Ordinul Templului; rezervam Sfantului Scaun toate bunurile mobile si imobile, drepturi, actiuni din toate partile lumii“.

Ordinul - doar conservat, nu si condamnat
Cu alte cuvinte, ordinul nu a fost condamnat, ci pur si simplu conservat. La scurt timp, Bula Ad Providam gaseste rezolvare unei probleme ce-i obseda pe Rege si pe Papa: destinatia bunurilor Ordinului. Clement decide ca ospitalierii sa primeasca bunurile ordinului, cu exceptia celor confiscate in Castilia, Majorca, Aragon si Portugalia. Bunurile ordinului din cele patru regate vor ramane la dispozitia Sfantului Scaun. Problema bunurilor confiscate de Filip reprezinta si astazi o tema ce merita studiata. Potrivit Bulei Ad Providam, bunurile confiscate de Filip trebuiau trecute in posesia ospitalierilor. Insa lucrurile au stat cu totul altfel, Filip a profitat ca nu se stia exact ce bunuri administreaza si a facut propriile calcule de unde rezulta ca ospitalierii trebuiau sa ii plateasca Regelui 200.000 de livre (cheltuieli, a sustinut Filip, de intretinere a bunurilor Ordinului) ca sa poata lua in administrare bunurile confiscate de Rege de la templieri. Cand au auzit cum se pune problema, ospitalierii s-au adresat Papei, dar acesta i-a somat sa accepte aranjamentul propus de Filip. Insa ospitalierii nu au dispus de atatia bani lichizi, iar situatia s-a reglementat prin oprirea de catre Rege a valorilor mobile si imobile la limita sumei in cauza. Trebuie spus ca suma de 200.000 livre reprezenta, la acea vreme, o suma uriasa.

Influenta templierilor
In anul 1009, califul Al- Hakim a ordonat distrugerea Sfantului Mormant al Mantuitorului. Pe moment europenii au fost incapabili sa riposteze din cauza framantarilor interne. Sa nu uitam ca in anul 1054, cu mult inainte ca Ierusalimul sa fie cucerit de crestini, Biserica a suferit o lovitura. In acel an s-a produs Marea Schisma, crestinismul devenind dual, unul ortodox si unul catolic. Cu toate acestea, cruciada (inceputa in anul 1096) dorita de Papa Urban al II-lea inregistreaza o mare victorie in 1099, cand Ierusalimul este cucerit. In urma acestui succes se intemeiaza Regatul de Ierusalim. Ulterior, la 1118 se formeaza un ordin militaro- calugaresc care avea rolul de a proteja Locurile Sfinte. Acesta va fi alcatuit din 9 cavaleri si condus de Hugues de Paynes. In acest context istoric, Ordinul isi stabileste sediul si locuinta, cu acordul Regelui Baudouin al II-lea al Ierusalimului, in zona cea mai incarcata de sacralitate a Orasul Sfant: pe locul vechiului Templu al lui Solomon. Element semnificativ, caci de aici vine numele de „templier“. Din acel moment, ca aparator legitim al Locurilor Sfinte, Ordinul a capatat o putere fabuloasa pentru acea vreme, fapt care i-a atras, in timp, dusmani redutabili, cum ar fi Regele Frantei Filip cel Frumos. „De la infiintarea Ordinului, donatiile curg in valuri. Credinciosii doresc sa participe la recucerirea Pamantului Sfant: si, daca nu pot cu arma in mana, o vor face cu bani. Donatiile vor capata proportii foarte importante si, chiar daca initiatorii ordinului se asteptau la o reusita, niciodata nu si-ar fi imaginat un astfel de rezultat. In cativa ani, ordinul va trebui sa administreze sume pur si simplu fenomenale, facand din el un imperiu financiar multinational“, scrie Laurent de Vargas in „Istoria secreta a Templierilor“. Mai mult decat atat, Ordinul va administra, tot datorita unor donatii, si numeroase teritorii, castele si fortarete.


Motivele distrugerii Ordinului
„Filip cel Frumos, cand a pornit acest proces impotriva Ordinului si a fratilor templieri, avea doua obiective majore: n suprimarea pericolului politic si militar pe care il prezentau trupele ordinului pentru puterea regelui, tinand cont de prezenta lui masiva pe teritoriul regatului si supunerea pe care o datora papei n stoparea influentei financiare create de donatiile numeroase facute ordinului si, daca era posibil, acapararea avutiei ordinului din Franta, prin obtinerea condamnarii lui prin erezie. Primul obiectiv a fost atins: suprimarea ordinului a pus capat pericolului de care se temea regele. Al doilea scop a fost indeplinit doar partial; chiar daca regele a reusit sa puna mana pe o parte din bogatiile calugarilor-soldati, Biserica a pastrat partea cea mai mare, bunurile imobile devenind proprietatea ospitalierilor“, scrie Laurent de Vargas in cartea sa „Istoria Secreta a Templierilor“.

'Carta Transmiterii>> si reforma Ordinului


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.