Sunt fericit ca am cunoscut-o, ca uneori i-am respirat apropierea si ca ma asculta cand ii vorbeam si ca m-a rugat sa-i spun pe nume, m-a lasat s-o tutuiesc. Acum, la distanta asta uriasa de timp, aproape ca nu-mi vine sa cred ca eu, un pusti, un s

Sunt fericit ca am cunoscut-o, ca uneori i-am respirat apropierea si ca ma asculta cand ii vorbeam si ca m-a rugat sa-i spun pe nume, m-a lasat s-o tutuiesc. Acum, la distanta asta uriasa de timp, aproape ca nu-mi vine sa cred ca eu, un pusti, un student cu plete si blugi evazati ca pasoptistii, zmangalitor pe hartie despre pop/rock/folk la o foaie saptamanala, am fost luat in seama de acea minunata doamna.

E de precizat insa cum era dansa, Catinca, Doamna: nu cocoana in sens romanesc, nu madame in sens frantuzesc, deloc, ci mai mult o doamna de tip american: deschisa, populara, directa, nesofisticata, camarada. Aceasta era, asa era Catinca Ralea. Avea un farmec personal fabulos, radea, cand o facea, si gasea dese prilejuri, cu o pofta nebuna.

Nu era o frumusete „sacazipespatatoare", dar avea atat farmec, incat nu gaseai timp sa o analizezi la fizic, era coplesitoare, debordanta, te sufoca de tot cu spiritul, cu inteligenta-i ca o zvarluga, ca argintul viu. Si ce-mi placea mie la dansa era bretonul jucaus, care exprima totul.

Bretonul la Catinca avea rolul mainilor la italieni. Cu el spunea totul. Il agita, il scutura cu miscarile capului, nu cu mana, in functie de starea ei de spirit.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.