Ca monarhist nedezmintit, am simtit un ghimpe in inima in dimineata de duminica, 30 septembrie 2007, privind ceremonia de intronizare a Patriarhului Daniel. Regele Mihai, invitat la ceremonie, fusese asezat de protocolul inventat ad-hoc in randul doi
Ca monarhist nedezmintit, am simtit un ghimpe in inima in dimineata de duminica, 30 septembrie 2007, privind ceremonia de intronizare a Patriarhului Daniel. Regele Mihai, invitat la ceremonie, fusese asezat de protocolul inventat ad-hoc in randul doi al oficialitatilor de stat. Insusi vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist ne invatase, chiar si in anii din urma, ca locul regelui Mihai in Biserica patriarhala era in dreptul tronului regal, acolo unde batranul patriarh se obisnuise sa-l vada pe acelasi rege Mihai in vremea tineretilor lor. Noul protocol, in prudenta lui corecta politic si stangace, il detrona pentru a doua oara pe regele Mihai.
Ca istoric onest, stiu ca dinastia Hohenzollernilor in Romania nu a fost o monarhie de drept divin, ca nu s-a practicat nici o ungere regala de la Carol I incoace (ultima a fost facuta pentru principele Alexandru Ioan Cuza si a avut loc la Constantinopol) si ca, prin urmare, locul regilor romani in Biserica tinea mai degraba de domeniul politetii decat de vreo legatura sacra. si totusi, daca este un loc in care memoria monarhiei a traversat cei cincizeci de ani de desert comunist, acela a fost Biserica. Jilturile regale, chiar daca au ramas goale, nu au fost scoase din biserica, iar pe cartile de cult tiparite inainte de 1948, care au continuat sa fie folosite si dupa aceasta data, se putea vedea portretul regelui Mihai abia disimulat de o foita subtire lipita pe deasupra, iar in text se mai gaseau reminiscente ale rugaciunilor formulate pentru maiestatile lor. Mai trebuie sa amintesc ca relatia de peste un mileniu si jumatate dintre crestinism si monarhie in diferitele parti ale Europei n-a fost lipsita de zbucium si ambiguitati institutionale, care au semanat mai degraba cu un armistitiu prelungit decat cu o alianta. si totusi, in fata razboiului pe care l-au ridicat toate celelalte regimuri politice impotriva Bisericii, monarhia s-a adeverit cel mai fidel aliat.
Tot ca istoric stiu ca protocolul pus pe hartie este pentru ocaziile anodine, protocolul care scrie istorie este cel natural si spontan. Astfel s-a intamplat si la ceremonia de intronizare a Prea Fericitului Daniel. Anume, in sedinta solemna a sfantului sinod al BOR din aula palatului patriarhal, unde oficialitatile statului si delegatiile internationale si-au tinut discursurile de felicitare, a luat si regele Mihai cuvantul. Intr-o mare de discursuri oficiale fie anodin prudente, fie stupid solemne si presarate cu formule hilare, fie peltele retorice ecleziastice, cuvantul regelui a inviorat ca o oaza de inteligenta si sensibilitate naturala, un adevarat miracol de autenticitate si bun-simt. Un vag protocol prevedea ca oratorul fie sa urce pe podium pentru a-l felicita pe patriarh, fie sa se retraga in aplauze anemice. La sfarsitul discursului regal insa, printr-un impuls dumnezeiesc, tanarul patriarh s-a ridicat spontan din jiltul sau, s-a grabit sa inconjoare masa prezidiului si a coborat de pe podium pentru a-l intampina pe Maiestatea Sa, a-i multumi si a-l imbratisa. Momentul a fost de o inaltare emotionala desavarsita, sala a perceput instantaneu autenticul si a izbucnit in aplauze puternice si ovatii care s-au prelungit timp de cateva minute. Regele, dincolo de orice bariere protocolare, redevenise in mod firesc si spontan regele. Inaltul prelat, a carui inima bate in ritmul eternitatii Bisericii, a rupt acele bariere si si-a imbratisat unicul si nedezmintitul aliat. Toata semnificatia sacra a intronizarii noului patriarh s-a concentrat in acest gest. A fost un moment de adevar, a fost o clipa de istorie.

Petre Guran este istoric


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.