O americanca despre orfanii Romaniei

Romania a aderat recent la UE, dar acest lucru nu a avut consecinte semnificative in ceea ce priveste realizarea unei reconstructii de succes. Copiii au slabe sperante sa se aventureze dincolo de viata lor incredibil de monotona. Nu am petrecut o perioada lunga de timp, nu pot vorbi despre intreaga tara sau chiar numai despre Timisoara, dar stiu cate ceva despre cum functioneaza sistemul. Am cativa prieteni romani, care traiesc in Romania, si alti cativa amici care viziteaza aceasta tara in fiecare an, iar vestile par a nu se schimba niciodata, scrie Elyse Kusse intr-un articol semnat in ziarul Independent Student Newspaper al Universitatii Quinnipiac din Connecticut, SUA, despre experienta pe care a avut-o in Romania si despre copiii orfani pe care i-a intalnit.

Uniunea Europeana este cauza moratoriului instituit in ceea ce priveste adoptiile copiilor din Romania. M-am intrebat de ce s-a luat aceasta decizie, iar raspunsul a venit de la un prieten, pe nume Iosif (care conduce si detine o tabara din Iabalcea, unde am lucrat), care a marturisit ca UE nu a dorit sa accepte o tara care exporta in primul rand copii, asa cum s-ar fi intamplat in cazul in care adoptiile internationale ar fi continuat in mod regulat. Iar in ceea ce priveste comunitatile cu multe orfelinate, acestea nu mai sunt chiar atat de numeroase in zilele noastre, dar nu inseamna ca astfel de institutii au fost scoase din uz.

Problema reiese din starea in care se afla tara si din cat de tanara este libertatea aici. Au trecut aproape 18 de ani de la revolutia care a avut loc piata, in Timisoara. Urmele gloantelor care s-au tras se mai vad si astazi in cladirea langa care au fost ucisi sotii Ceausescu. Cu toate acestea, odata cu libertatea a venit si realitatea revenirii la un mod de viata pe care nu multi l-au recunoscut; o realitate fara comunism si fara control guvernamental. Cetatenii romani s-au confruntat apoi cu situatia de a-si creste copiii singuri, o sarcina naturala pentru majoritatea, dar in cazul celor care si-au petrecut viata in acea perioada nu a existat niciun punct de plecare pe care sa-l ia in considerare.

Bun venit in lumea orfelinatelor. Acum, familie dupa familie isi dau copiii in ingrijirea statului in speranta ca acesti copii vor fi crescuti mai bine decat ar fi facut-o parintii lor care nu au fost invatati niciodata sa fie parinti. Acum intervine coruptia. Este evident faptul ca este ilegal sa adopti un copil care are de fapt parinti, indiferent de cat de absenti sunt acestia. Dar este mai daunator pentru acesti copii sa isi vada parintii o data pe luna in fiecare an si sa fie mereu parasiti, decat daca acestia nu ar avea parinti deloc. Cel putin, atunci cand cineva care vrea sa aiba grija de ei o poate face legal.

Cand mi s-a cerut sa dau mai multe detalii despre experienta pe care am trait-o in Romania, mi-am amintit imediat de un baietel despre care am scris in primul meu articol. Vasy este unul dintre cei cinci frati care locuiesc intr-un orfelinat privat. Acesta impreuna cu cei patru frati ai sai fac parte dintr-o familie numeroasa de 12 copii, iar parintii lor au decis sa renunte la cinci dintre ei. Incercati numai sa interactionati cu acesti copii frumosi, care se comporta bine, zambesc intotdeauna si au grija unii de altii si apoi incercati sa plecati si sa ii abandonati.

Este evident ca fara a te confrunta direct cu aceasta problema nu are niciun sens sa judeci situatia. Aceasta este o societate de oameni care sunt fortati sa ia decizii pe viata pe care demografia generala de la Quinnipiac nu poate nici macar sa inceapa sa o inteleaga. Incurajez pe toata lumea sa se puna intr-o situatie care este favorabila, care sa se confrunte cu aceeasi dihotomie intre calitatea vietii noastre si a celorlalti: credeti-ma, o veti descoperi si veti vedea diferenta, isi incheie Elyse Kusse articolul, monitorizat de Rompres.

---

Despre autor: