>> Investitie de aproape 5 milioane euro in sudul litoralului.

>> Prima marina din Romania, construita cu ajutorul fondurilor UE.

Mangalia beneficiaza, incepand cu acest an, de fonduri europene destinate relansarii turismului. P
>> Investitie de aproape 5 milioane euro in sudul litoralului.

>> Prima marina din Romania, construita cu ajutorul fondurilor UE.

Mangalia beneficiaza, incepand cu acest an, de fonduri europene destinate relansarii turismului. Primul port destinat exclusiv ambarcatiunilor de agrement a inceput sa prinda contur pe faleza vechiului Callatis. Lucrarile de constructie vor dura 18 luni, iar Uniunea Europeana finanteaza proiectul cu peste 4 milioane de euro.
Dintr-un port obisnuit de pescari si exportatori de fier vechi, Mangalia va deveni, gratie unui program pretentios de reabilitare, o marina in adevaratul sens al cuvantului: posibilitati de gazduire pe termen lung a iahturilor de lux, infrastructura noua, spatii de cazare si obiective turistice. Proiectul se bucura de sprijin european. Astfel, printr-un program de dezvoltare regionala, a fost deblocata pentru municipiul Mangalia suma de 4,07 milioane de euro. Autoritatea locala s-a angajat cu peste 650.000 de euro si astfel valoarea totala a investitiei trece de 4,6 milioane de euro. Majoritatea banilor se vor duce pe lucrari de infrastructura, dragaj si consolidare a digurilor.

Conditii pentru iahturi de lux
Executia va dura 18 luni, urmand ca noul Port Turistic Mangalia sa dispuna de 116 locuri de acostare pentru ambarcatiuni de agrement de mici dimensiuni cu lungimea sub 7 metri, 26 de pontoane destinate velierelor si salupelor cu dimensiuni intre 10 si 13,50 metri. Va fi amenajat un cheu special de 110 metri lungime pentru acostarea navelor cu pescaj mai mic de 8,5 metri. Marina va cuprinde 7.000 de metri patrati de alei, carosabil si spatii de parcare, 1.800 metri patrati de gradene. Proprietarii ambarcatiunilor de lux vor beneficia de hale de reparatii, prize de apa si energie electrica pentru racordarea navelor la uscat. Strainii vor putea gusta direct la scara navei bucatele traditionale romanesti, pentru ca marina Mangalia va avea spatii mari destinate restaurantelor, teraselor si barurilor. In segmentul de piata al marinelor, detaliile sunt extrem de importante. Poti atrage milionarii cu barci de lux numai daca le oferi conditii de lux. In plus, romanii au prins gustul ambarcatiunilor de agrement, piata interna se dezvolta pe zi ce trece, iar in aceste conditii noul port de agrement are toate premisele unei afaceri de succes.

ISTORIE
Aproape de Balcic
In timp ce hotelierii din nordul litoralului le-au declarat razboi bulgarilor, administratia Mangaliei a infratit municipiul cu statiunea Balcic. Vor fi derulate o serie de programe comune pe linia dezvoltarii turismului, educatie-invatamant, cultura, sport, dezvoltarea mediului de afaceri, arhitectura, urbanism si protectia monumentelor si a mediului. Cele doua localitati au o istorie comuna: Balcic (sau Balchik in limba bulgara) este situat pe tarmul Marii Negre, la 62 kilometri de Vama Veche. Balcicul are o istorie bogata. A fost intemeiat, ca si Callatisul, acum aproximativ 2.600 de ani, fiind un succesor al localitatii trace Kruni si al orasului grecesc antic Dionysopolis. In istoria recenta, intre anii 1913 si 1940, a apartinut Romaniei, in urma celui de-al doilea razboi balcanic (iunie-august 1913). In 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a trecut in componenta Bulgariei. In Balcic se afla celebrul castel "Cuibul linistit", resedinta preferata a Reginei Maria, inconjurat de o la fel de celebra gradina botanica unicat in Europa, in special datorita colectiei de cactusi.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.