Comitetul Olimpic si Sportiv Ro­man a semnat un parteneriat cu Alexandros Motors, parte a Alexandrion Grup, prin care fiecare sportiv din tara noastra care va cuceri o medalie de aur la JO de la Beijing intr-o proba individuala va primi ca
Comitetul Olimpic si Sportiv Ro­man a semnat un parteneriat cu Alexandros Motors, parte a Alexandrion Grup, prin care fiecare sportiv din tara noastra care va cuceri o medalie de aur la JO de la Beijing intr-o proba individuala va primi cate un autoturism Hover, in valoa­re de 17.000 de euro. De asemenea, sportivii care vor deveni campioni olimpici in probele pe echipe vor fi recompensati cu o masina Perry, de 8.000 de euro. Ambele modele sunt produse de compania chineza Great Wall Motor Company, care a vandut pana acum 500 de automobile pe piata romaneasca. Prezent la eveniment, gimnastul Marian Dragu­lescu a urcat la volanul uneia dintre cele patru masini Hover puse la dispo­zitia COSR pe durata contractului si a declarat ca pentru el mai importanta decat orice recompensa este medalia olimpica de aur, singura care ii lipseste din palmares. Aflat inca in perioada de pauza, dupa accidentarea suferita la Cam­pionatele Mondiale, Dragulescu nu are voie sa faca nici un fel de efort fizic. "Este greu sa stau degeaba, dar sper ca aceasta perioada sa treaca cat mai repede. Daca voi fi sanatos, ma bate gandul ca la Beijing sa particip si la concursul individual compus", a spus gimnastul. PROGNOZA. Desi reprezentantii Alexandros Motors s-au aratat gata sa ofere chiar si 1.000 de masini pentru campionii olimpici, presedintele COSR, Octavian Morariu (foto), a fost mai rezervat in privinta san­selor sportivilor nostri de a urca pe podium la Beijing. "E greu sa spui cate medalii de aur sau in total vom castiga. Ne bazam in continuare pe sporturile noastre traditionale, gimnastica, canotaj, kaiac-canoe, judo, lupte, atletism, scrima. Un campion adevarat nu merge la Olimpiada ca sa castige o masina sau pentru o prima de 50.000-60.000 de euro, ci ca sa fie primul. Oricum, din punct de vedere al motivatiei, noi stam mai bine ca unele tari dezvoltate", a declarat Morariu. Acesta estimeaza ca la Beijing delegatia Romaniei va avea intre 80 si 120 de sportivi, in functie de echipele care vor obtine calificarea.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.