Securitatea sparge Ambasada americana

Urmare din numarul trecut

Unul din conducatorii cei mai influenti de partid si adept al liniei staliniste este Rautu. Rolul sau real este probabil mult mai mare decit cel oficial. In orice caz, in toate problemele culturale, cuvantul sau este decisiv. Oameni bine informati au spus sursei ca rolul sau nu se limiteaza numai la arta si ca pozitia sa nu a slabit in partid. La un moement dat, cand se discuta scindarea Ministerului Invatamantului si Culturii, se vorbea ca Rautu sa fie numit ministru al culturii, pastrandu-si rolul sau important in partid. (Ultimul sef, Tugui, din sectia de cultura a CC, a fost inlaturat sub acuzatia de a fi fost legionar). Pana la urma, Rautu a ramas pe vechea sa pozitie, la invatamant fiind numit Murgulescu, iar Constanta Craciun la cultura. In legatura cu schimbarea lui Tugui, se noate nota si inlocuirea lui Constantin Prisnea din postul de ministru adjunct la invatamant si cultura (responsabil cu problemele editoriale), fiind de asemenea banuit ca ar fi avut simpatii legionare. El a fost numit responsabil cu sectorul cinematografic de la radiodifuziune, ceea ce inseamna o neta trecere pe linie moarta. In ce priveste Academia RPR, controlul sovietic este practic inexistent, el exercitandu-se la un nivel mult mai inalt, cu siguranta prin Leonte Rautu. In tot cazul, ordinele in materie ideologica si privind activitatea academiei sau ale celorlalte institutii culturale, emana de la Tautu, din biroul politic, prin intermediul lui Rosianu. In legatura cu "neintelegeri filosofice", sursa a cunoscut personal urmatorul caz. In primavara lui 1962 a sosit la Bucuresti filosoful sovietic Kedrov, ce a tinut la Academia RPR o conferinta despre "clasificarea stiintelor". Kedrov ramane, evident, tot un filosof materialist dialectic si e cunoscut pentru multele atacuri contra filosofiei staliniste. Una din cartile sale trebuia tradusa in romaneste, dar lucrul intarzia. Kedrov s-a dus la editura Academiei, sa se intereseze de ce intarzie aparitia cartii sale. Responsabilii respectivi, foarte jenati, i-au spus ca vor sa mai astepte sa vada ce se mai intampla in URSS pe linia stalinista (ei nefiind siguri ca destalinizarea va continua). In ultimul timp, se vorbeste foarte mult de introducerea intelectualilor si in general a specialistilor, in numar mare in partid. De altfel, politica de a avea multi ingineri in partid e ceva mai veche si lucrul acesta este prea recent pentru a se putea analiza eventualele urmari. Este posibil ca lucrul sa fie facut, pentru a se da satisfactie lui Hrusciov, ce promoveaza o asemenea linie in URSS. In RPR, aceasta linie cuprinde doua note destul de distincte:
1. Este vorba, pe de o parte, de introducerea in partid, cu mare pompa, a intelectualilor in varsta si de mare renume, pentru efecte propagandistice evidente. Exista un incontestabil "snobism" al cercurilor de partid de a face uz de numele si reputatia omenilor in varsta si de mare valoare culturala. Acestia beneficiaza de avantaje materiale evidente, dar in general nu au practic nicio putere, afara de posibilitatea unor interventii strict personale pentru cativa oameni foarte apropiati. Chiar in cazul cand ocupa posturi foarte inalte in Consiliul de Stat, cum ar fi de pilda profesorul Daicoviciu sau Maria Rosetti, rolul lor efectiv in conducere este practic inexistent. De altfel, situatia acestor intelectuali, care in marea lor majoritate nu au niciun fel de convingeri politice si in niciun caz comuniste, e destul de ciudata. In viata obisnuita, printre membrii familiei, prieteni etc. ei fac figura de adversari ai regimului, se declara contra lui, colaboreaza numai de circumstanta etc. Regimul cunoaste toate acestea si nu spune nimic atata timp cat aceste atitudini nu depasesc o anumita limita. Exista intre ei un fel de simbioza de interese.
2. Introducerea tinerilor intelectuali are un rol de cu totul alta natura. Aici este vorba de posibilitatea de a-i controla, supraveghea si "educa" cat mai bine. Un om de partid poate fi mult mai de aproape controlat decat un om obisnuit. Lui i se cer mult mai multe lucruri si nu poate refuza lucruri pe care un om obisnuit are uneori posibilitatea sa le refuze. Pe de alta parte, aceasta actiune face ca in posturi cat de cat importante sa nu se promoveze decat intelectuali verificati in sanul lui. Intelectualii tineri manifesta o evidenta, desi tacita, desconsiderare fata de intelectualii in varsta. Se admite, desigur tacit, ca intelectualii varstnici au o formatie mai buna decat cei tineri, deoarece au putut studia in Occident. Apare improbabil, cel putin in viitorul apropiat, ca intelectualii sa aiba o influenta reala in partid. Cei in varsta sunt mult prea fricosi sau ocupa situatii prea inalte, ca sa aiba o atitudine proprie. Cei tineri, buni in meserie, se feresc sa intre in partid, macar si din motivul ca activitatea intensa de partid le ia tot timpul si energia. Trebuie notata existenta unui destul de mare antisemitism, tacit, in sanul partidului, iar acest antisemitism este in crestere. Faptul ca multi membri de partid evrei, unii foarte influenti si printre ei multi intelectuali, au depus cereri de plecare in Israel, a slabit considerabil ponderea elementului evreiesc in PMR. Multi membri de partid nu se sfiesc sa-si arate antisemitismul in cursul unor conversatii neoficiale. Printre acestia, sursa i-a auzit pe ministrul invatamantului, Murgulescu, si pe directorul cinematografiei, Constantin Prisnea". Iata ca ceea ce am apreciat la inceput a fi un document expirat, fara termen de garantie, lumina cu mult discernamant relatiile din lumea rurala, problemele stalinismului romanesc si apetitul partidului de a coopta in randurile sale scriitori si savanti de prestigiu. Acestui apetit i-au cazut victima, intre altii, Tudor Vianu, Constantin Daicoviciu, George Calinescu etc. Nu prea profunde ni se par aprecierile cu privire la relatiile dintre partid si intelectualii tineri. S-a intamplat atunci ceva simptomatic. Membrii vechi de partid, stalinisti pana in maduva oaselor, erau convinsi ca afluxul acesta de intelectuali in citadelele lor le va periclita pozitiile si atunci au recurs la un subterfugiu: au aranjat cu foruri pe care le aveau in subordine sa-si completeze studiile la repezeala, indeobste la fara frecventa, si sa obtina diplome in inginerie de regula. Zis si facut. Acesti membri de partid au ramas pe loc si au barat din toate puterile patrunderea tinerilor in anturajele si structurile lor. Desteapta figura, dar urat mirositoare, ca dracul. Nu intamplator, in Romania din epoca, a circulat timp de cativa ani buni apelativul "domnule inginer", rostit cu o pregnanta autoironie.

---

Despre autor: