Deschiderea anului scolar a fost, ieri, scena politicienilor pentru promisiunile electorale, iar pentru unii elevi, experienta primelor masuri de protest impotriva sistemului de invatamant. Jumatate dintre scoli sunt neautorizate, iar cele aflate in
Deschiderea anului scolar a fost, ieri, scena politicienilor pentru promisiunile electorale, iar pentru unii elevi, experienta primelor masuri de protest impotriva sistemului de invatamant. Jumatate dintre scoli sunt neautorizate, iar cele aflate in stadiul de santier nu isi pot primi elevii. In cazul acestora din urma, ceremonia de deschidere a cursurilor s-a desfasurat in curtile institutiilor acoperite de schele, pentru a nu se suprapune cu manifestarile similare ale scolilor "de imprumut". Dupa discursul directorilor, elevii din clasele chiriase pe la diverse scoli au pornit insotiti de profesorii diriginti sa-si identifice noile locatii. Unii dintre elevi nu au fost de acord cu mutarea, asa ca au facut greva si pichete de protest.
Elevi in greve si pichete
In Bucuresti, scolarii din opt institutii mutate in alte sedii pot ajunge cu tramvaiul sau autobuzul la noile locatii, insa cei din provincie sunt siliti, in multe cazuri, sa se deplaseze kilometri intregi pe jos.
Nu este cazul elevilor din clasele V-VIII de la Scoala Generala din Afumati, judetul Dolj, care au un microbuz la dispozitie, insa acestia au refuzat, ieri, sa urce in el pentru a se deplasa la unitatea de invatamant unde au fost transferati. Aceasta se afla in localitatea Boureni, la doi kilometri departare.
Invataceii din localitatea hunedoreana Soimus au inceput si ei anul scolar cu o miscare de protest, nemultumiti de spatiile improvizate in care sunt siliti sa invete, dupa retrocedarea imobilului in care se afla scoala. Aproximativ 100 de prescolari si elevi au pichetat cortul-scoala amplasat in fata Primariei din localitate, inainte de a intra la "cursuri". Pe pancartele etalate se puteau citi mesaje precum "Vrem scoala inapoi", "Nu uitati: Intelepciunea s-a nascut la sat!" si "Lasati copiii sa invete".
Cu gandul la afaceri
Ministrul Cristian Adomnitei (foto) a recunoscut, ieri, pentru prima data, ca termenele prevazute de lege sunt prea mari pentru angajarea lucrarilor de reparatii in scoli. Prezent la Colegiul "Costache Negruzzi" din Iasi, el anuntat ca Guvernul va modifica ordonanta privind achizitiile publice, astfel incat banii sa ajunga mai usor la administratiile locale.
"Ca noutate, se va introduce o garantie pentru firmele care contesta o licitatie. De multe ori, licitatiile sunt contestate doar pentru a pune piedici firmelor castigatoare si nu de putine ori se solicita si foloase necuvenite pentru retragerea contestatiei", a precizat el.
Adomnitei a mai promis 500 de milioane de lei pentru lucrari de reabilitare si consolidare a scolilor si a amenintat din nou ca va redistribui fondurile necheltuite, printr-o rectificare bugetara in luna decembrie.
Proiect pentru gradinite comunale
Ministrul Adomnitei a "uitat" de criza locurilor la gradinita, pentru care nu a facut nimic concret. In schimb, el a trimis Parlamentului proiectul noii legi a invatamantului preuniversitar, care instituie educatia timpurie "ca prima treapta a educatiei formale pentru educarea copiilor de 1-3 ani". Potrivit documentului, aceasta "se poate organiza in crese si, dupa caz, in gradinite". Invatamantul prescolar este organizat pentru copiii de 3 - 6 ani in gradinite cu program normal, prelungit sau saptamanal, iar in clasa pregatitoare sunt inscrisi cei de 6 ani". De asemenea, "invatamantul primar si secundar inferior constituie invatamantul obligatoriu", mai prevede proiectul de lege.
Pe de alta parte, in Planul National de Actiune privind prevenirea abandonului copilului de catre familie, adoptat de Guvern in primavara, se prevede "infiintarea, inclusiv la nivel de comuna, a gradinitelor cu orar prelungit, centrelor de zi, centrelor tip "scoala dupa scoala".
Legi "pe genunchi"
Realitatea din teren arata ca numarul locurilor in gradinite este insuficient chiar si acum, cand copiii mai mici de 3 ani nu sunt acceptati. Ministerul Educatiei a promis ca va inchiria locatii pentru amenajarea de gradinite, ca o solutie pe termen scurt, dar acest lucru nu s-a intamplat, astfel ca in Bucuresti persista deficitul de 10.000 de locuri in gradinite. "Sigur ca nu sunt locuri la gradinite. Cine s-a preocupat, cine a tinut o evidenta foarte clara cu privire la ce se intampla cu nevoia de spatii de invatamant pentru gradinite? Ministerul Educatiei vine acum - din interese politicianiste de doi bani -, sa scoata legi pe genunchi, cu tot felul de modificari, una mai stupida decat alta, inclusiv cu cea prin care un numar foarte mare de copii sa inceapa invatamantul prescolar, cand noi n-avem spatii nici pentru varsta de la care incepe acum gradinita", si-a exprimat revolta Catalin Croitoru, liderul Federatiei Educatiei Nationale. (Magda SEVERIN)
Tariceanu vrea mai multa exigenta
Premierul Tariceanu a sunat luni, din clopotel, la Scoala nr. 1 din Mogosoaia, atmosfera fiind incalzita, in prealabil, de artista Loredana Groza, care le-a prezentat celor mici un album dedicat lor.
In discursul catre elevi, parinti si profesori, prim-ministrul a mentionat ca Guvernul va aloca, in 2008, 6% din PIB pentru Educatie, iar corpul profesoral si comunitatea locala vor trebui sa aiba un cuvant mai mare de spus in privinta cheltuirii acestor fonduri, cat si in alegerea unei programe scolare care sa se adapteze pietei fortei de munca. Profesorii s-au aratat interesati de propriile salarii si i s-au plans primului-ministru ca ele sunt in continuare scazute. "Nu vorbiti numai de salarii, am o singura rugaminte: sa vorbiti de venituri, pentru ca eu stiu bine ca salariile sunt completate cu o serie de alte sporuri.
Asa este corect: sa vorbim de venituri, care au crescut intr-o maniera consistenta in ultimii trei ani, iar sectorul Educatiei este cel care a beneficiat de cele mai mari sporuri pe care le-am putut acorda", a spus Tariceanu, potrivit Rompres. Tariceanu i-a mai sfatuit pe profesori sa fie exigenti si sa nu continue politica din trecut, cand obiectivul principal era "producerea pe banda rulanta" a unor absolventi cu diploma. (O.B.)
Geoana a confiscat sarbatoarea elevilor
Presedintele PSD Mircea Geoana a participat ieri la inaugurarea anului scolar in doua unitati de invatamant din satele prahovene Ostrov si Alunis, situate la 40 de kilometri de Ploiesti, liderul social-democrat dand nota 4 "cu indulgenta" ministrului Educatiei pentru modul in care arata scolile.
La scoala din satul Ostrov, Geoana, insotit de parlamantari si alesi locali ai PSD, a dezvelit o placa comemorativa si a vrut sa se fotografieze cu elevii, parintii si cadrele didactice. Potrivit Mediafax, in timpul festivitatii, la care toti elevii au purtat uniforme - bluze rosii si jeansi - unei eleve i s-a facut rau, fiind dusa in spatele scolii si asezata pe un scaun unde i s-a dat o cana cu apa si si-a revenit. La aproximativ 20 de metri in spatele locului in care a avut loc festivitatea de deschidere este toaleta scolii, cu acoperis din tigle prin care se vede cerul. Desi toaletele sunt practic niste gauri sapate in pamant, fereastra toaletei este plina de panza de paianjen, iar in incinta grupului sanitar nu exista nici o chiuveta, directoarea scolii, profesoara Ramona Popescu, sustine ca aceasta unitate de invatamant are autorizatie sanitara de functionare intrucat exista o chiuveta in incinta scolii si toaletele au fost igienizate. (R.A.)
Primarii Capitalei au pus la bataie bugetul local
Cum banii alocati de Guvern au venit prea tarziu, edilii bucuresteni au alocat fonduri generoase din bugetele locale pentru reabilitarea si modernizarea scolilor, insa nu au putut acoperi deficitul de locuri la gradinite.
Liviu Negoita, primarul Sectorului 3, este singurul care a construit doua cladiri anul trecut, iar anul acesta are in lucru 8 gradinite din cele 15 programate, care vor acoperi integral, pana la 31 decembrie, deficitul de peste 2.000 de locuri. Primaria Sectorului 3 a alocat din buget 43,3 milioane de lei, din care au fost reparate, renovate si igienizate toate unitatilor de invatamant, au fost construite 10 noi locuri de joaca in incintele gradinitelor si 23 de terenuri de sport la licee si scolilor, au fost introduse sisteme de supraveghere video cu circuit inchis in 25 de scoli, precum si 8 sisteme de acces pe baza de cartela magnetica la licee. Sectorul 3 a primit de la Guvern 23 de milioane de lei, fonduri pentru 5 gradinite noi, ce au fost deja proiectate.
Primarul Andrei Chiliman a anuntat ca va extinde sapte cladiri de gradinita, pentru a acoperi deficitul de circa 1.000 de locuri existent in Sectorul 1. Edilul a cumparat doua gradinite cu 300 de locuri. Sectorul 1 are de la bugetul de stat 23,2 milioane de lei, iar din cel local - 37,2 milioane de lei.
In Sectorul 2, scolile si liceele arata impecabil, sustine primarul Neculai Ontanu, care a cheltuit pentru ele 10 milioane de lei din bugetul local. Deficitul de locuri la gradinite va fi acoperit abia la anul, dupa construirea a 19 corpuri noi de gradinite, cu fonduri de 25,4 milioane de lei de la Guvern. Sectorul 4 se poate lauda cu toate scolile autorizate, insa "sta" prost la capitolul gradinite. A primit 18,6 milioane de lei de la bugetul de stat si a investit din fonduri proprii 13,3 milioane de lei. Sectorul 5 a primit cea mai mica suma de la Guvern, 6,9 milioane de lei, si nu a investit vreun leu din venituri proprii, iar Sectorul 6 a construit o gradinita noua, are 19,4 milioane de lei de la Guvern si a investit 48,5 milioane de lei din venituri proprii. (Magda SEVERIN)
Vanghelie demolatorul
Primarul Sectorului 5 a fost prezent la inaugurarea sediului provizoriu al Liceului "Dimitrie Gusti". Vanghelie le-a promis cadrelor didactice ca va reconstrui el sediul liceului in cazul in care primarul general Adriean Videanu nu incepe lucrarile intr-o luna. "Ca sa dovedesc ca sunt al dracu', va spun ca daca in 30 de zile Adriean Videanu nu se apuca de scoala dumneavostra, o demolez eu si va promit ca pe mandatul acesta va mut inapoi acolo. Sunt sigur ca nu se va apuca Adriean Videanu, asa ca sunt sigur ca o voi si demola!", a spus Vanghelie. (A.I.)
Stolojan batausul
Prezent la deschiderea anului scolar de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara din Sibiu, Theodor Stolojan le-a povestit ieri elevilor cum s-a batut in prima sa zi de scoala. "Mama m-a dus la o scoala elementara din Targoviste si m-a lasat langa intrarea de la cancelarie, iar cand a iesit cu directorul sa vada cum arata odrasla adusa la scoala, eu intre timp reusisem sa ma bat deja cu unul care trecea pe acolo, deja eram in plina incaierare", a declarat Stolojan, citat de Mediafax. (C.A.)
UDMR doreste scoli separate
Marko Bela, presedintele UDMR, a participat la inaugurarea scolii "Petofi Sandor" din Targu Secuiesc, a carei constructie a durat nu mai putin de 17 ani din cauza alocarii de fonduri insuficiente de catre ministerul de resort, informeaza Mediafax. Liderul Uniunii s-a pronuntat in favoarea predarii limbii romane pentru minoritati dupa o alta programa decat cea actuala, dar si pentru crearea de scoli separate pentru copiii maghiari pentru ca activitatile didactice sa se desfasoare in limba materna. (A.I.)
Invatamantul in colaps
"In invatamant nu exista o strategie, un program national cu etape si obiective clare, astfel incat lucrurile sa fie facute in ordinea lor fireasca, si sa putem redresa, incet-incet, sistemul educational. Fiecare ministru venit in ultimii 17 ani a incercat sa-si puna "pecetea" pe invatamantul devenit, in felul acesta, o figura plina de cicatrici si de rani adanci. S-au facut tot felul de inventii, incontinuu s-au dat socuri si impulsuri absolut neavenite asupra sistemului, asa incat, in momentul de fata, suntem intr-o stare, pur si simplu, de criza accentuata, in apropiere de colaps. (...) Asta, repet, pentru ca nu exista o strategie nationala, care sa intruneasca si un consens national, nu numai politic. Pentru ca trebuie sa tinem cont de faptul ca un sistem national atrage in sfera sa de interes milioane de cetateni. Aproape jumatate din populatia Romaniei este angrenata, intr-un fel sau altul, in sistemul educational: elevi, strudenti, parinti, profesori, mediu de afaceri", avertizeaza Catalin Croitoru, liderul Federatiei Educatiei Nationale.
(Magda SEVERIN)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.