Regulile fizicii spun ca orice camp electric, indiferent de intensitate, genereaza un camp magnetic specific. Acest fenomen are loc si la nivelul creierului uman, unde curentii electrici asociati cu activitatea neuronala genereaza campuri magnetice f
Regulile fizicii spun ca orice camp electric, indiferent de intensitate, genereaza un camp magnetic specific. Acest fenomen are loc si la nivelul creierului uman, unde curentii electrici asociati cu activitatea neuronala genereaza campuri magnetice foarte slabe care pot fi masurate si folosite pentru a descrie activitatea cerebrala. Metoda se numeste magnetoencefalografie, este neinvaziva si, dupa cum sugereaza rezultate publicate recent in revista "Journal of Neural Engineering", promite sa ajute la detectarea timpurie a catorva boli neurologice cum sunt schizofrenia, boala Alzheimer, scleroza multipla sau alcoolismul cronic.
Folosind aceasta metoda, grupul de cercetatori americani condus de profesorul Apostolos Georgopoulos, de la Universitatea din Minesota, a reusit sa obtina o harta a fluctuatiilor magnetice generate in creierului sanatos si sa o compare cu cele obtinute din analiza pacientilor diagnosticati cu diferite boli neurologice. Testele au fost facute pe 142 de subiecti umani, sanatosi sau bolnavi, carora li s-a cerut sa priveasca direct la un punct luminos timp de 45-60 s astfel incat creierul nu este implicat in nicio activitate specifica in aceasta perioada. In acelasi timp, 248 de senzori au detectat fluctuatiile magnetice cerebrale care au avut loc. Fiecare senzor a produs circa 45000 de semnale generand o cantitate mare de informatie. Folosind metode statistice de analiza a datelor, cercetatorii au reusit sa reduca numarul de parametrii care descriu fenomenul. Parametrii rezultati au fost reprezentati grafic, astfel incat, fiecarui subiect i-a fost atribuit un punct localizat in functie de valorile parametrilor calculate pentru fiecare caz in parte. Analiza rezultatelor obtinute arata ca punctele reprezentate grafic se grupeaza in regiuni distincte corespunzatoare diferitelor boli. Mai mult, niciuna dintre regiunile atribuite bolilor nu se suprapune cu regiunea caracteristica creierelor sanatoase.
Testele au fost facute pe pacienti diagnosticati cu boli care, datorita metodelor folosite pana acum, pot fi depistate doar in stadii avansate cand simptomele sunt usor de identificat. Ar fi interesant de vazut daca folosind aceasta metoda s-ar putea obtine o distinctie la fel de clara intre subiectii sanatosi si potentiali pacienti, pentru care este dificil de prezis daca vor evolua catre o anumita boala sau nu. Detectarea timpurie, urmata de tratament, ar putea incetinii, daca nu opri, evolutia acestor boli imbunatatind astfel calitatea vietii pacientilor.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.