Saracii se imbracau de la "Taica Lazar"

Toamna, magazinele de haine fac reduceri. In septembrie 1929, multi romani nu isi permiteau haine noi; de aceea mergeau in hala vechiturilor si apelau la Taica Lazar, "regele negustorilor de lucruri uzate". Langa fosta Primarie a Municipiului, in inima Capitalei, la doi pasi de lupoaica cu tate de bronz, se ridica dintre maldarele de scaune si de paturi rupte celebra Hala de vechituri careia mahalagiii rai de gura i-au consacrat de multa vreme porecla "La paduchele de aur". Aci, in hala vechiturilor, unde se face cel mai curios comert cu putinta, a domiciliat vestitul Taica Lazar. Cu timpul, Taica Lazar si-a intins campul de operatie pana in pan­te­cele Baratiei, unde doua stra­du­te, din care una ii poarta nu­me­le si astazi - Strada Lazar - apartin exclusiv acelor cari cumpara si vand ghete, haine, lenjuri si tot felul de lucruri vechi. De aceia, vorbind de Hala de vechituri, va trebui sa pome­nim si de Strada Lazar.  Hala, pentru vizitatorul care-i face pentru prima oara cunostinta, pare mai mult un muzeu stupid, decat un bazar negustoresc. Iata, mobila care a fost candva noua, astazi refacuta, vopsita, lustruita ca o fata extrem de batrana care incearca prin toate mijloacele artei cosmetice sa castige ceva din ceea ce a pierdut. Iata o "garnitura", de pe vremea lui Cuza, alaturi de alta garnitura mo­derna, dar deteriorata si refacuta cu tot mestesugul acestor oameni care stiu sa refaca obiecte chiar din cenusa. Pe un bufet, din alte vremuri, elegant peticit si lustru­it, isi picura tristetea o ad­mi­rabila statueta de marmura - o tanara fata cu nasul reconstituit din praf de gips, re­pre­zentand "Melancolia". Langa o pendula de bronz - simpatica piesa de muzeu - o casa de bani de curand vopsita in verde, stralucind in bataia soarelui de vara. Mobila, obiecte de podoaba, covoare mancate de soareci, dulapuri, vesela, farfurii - toate vechi, dar proaspat vopsite - iti fac impresia unui enorm depo­zit cules din ramasitele vreunui incendiu urias - o nenorocire in care omul a parasit totul - de la mobila pana la ultima amintire "din noianul nimicurilor" cari alcatuiesc partea intima si sentimentala a caminului.  Discipolii lui Taica Lazar sunt oameni sireti, inteligenti, experimentati, care cunosc dintr-o singura privire clientul "dupa cum calca" si se reped ca niste vulturi atunci cand au de-a face cu unul care intr-adevar a venit sa cumpere. Daca intreaba cineva, i se raspunde repede cu mii de explicatii, de argumente, de laude, de amanunte care ametesc mintea cumparatorului. Toti negustorii din hala vorbesc la fel, pe nerasuflate, cu luxul de amanunte specifice lui Taica Lazar, care convinge intotdeauna clientul cu potopul de argumente sau cu geamantanul de anecdote din care serveste atatea pana ce clientul capata buna dispozitie pentru cum­parat. Imaginati-va o strada, de-o parte si alta cu "pravalii" care-si expun marfa afara, pe troptuar - paltoane, haine, palarii, ghete, cisme, pantofi, toate vechi, carpacite. O strada cu aspectul ciudat al acestor vitrine ambulante, care se muta din loc in loc, care se desarta si se primenesc cu "marfuri" ce e drept vechi si res­pin­gatoare, dar destul de cautate pentru oamenii cu totul saraci. In timpul galagiei, strada capata aspectul unei cetatui asediate, la usile pravaliilor si pe trotuar aparura femei cu parul despletit, tiganci murdare, baetandri cu fata manjita de negreala si de grasime - figuri sugestive si interesante pentru un desenator dornic de noi subiecte.     Cumparatori si hoti Intr-un dulap enorm, in rafturi si pe trotuar, pana dincolo de piatra veci­nului, stau insirate, ca soldatii, perechile de ghete si pantofi cu boturile sralucitoare parca ar fi unse cu catran. Pe pereti si pe usi, stau spanzurate haine vechi, de toate culorile, de toate marimile. Pe strada, in pravalii, pretutindeni miscare. Unii incearca sa cumpere, altii sa vanda, din pachete ascunse pe sub haine. Cate un agent de politie, plictisit, supravegheaza din cand in cand "convorbirile" pentru a surprinde "ceva" borfati urmariti pentru diferite furturi.     "Prototipul adevaratului negustor de vechituri este Taica Lazar, multiplicat astazi printr-o suma de oameni cari au aceiasi infatisare, acelas port, aceiasi siretenie, aceiasi «maniera» de lucru. De aceia toti acesti oameni cari poarta ceva din sufletul batranului si care fac aceasta negustorie ingrata poarta numele de Lazar, indife­rent de adevaratul lui nume. Dintre toti este unul mai batran care ramane pana la sfarsitul vietei, prin traditie veritabilul Taica Lazar. Cand vinde, Taica Lazar este intotdeauna voios, o veselie amestecata cu umbra tristetei necazurilor de toata ziua" a€¢Ilustratiunea Romana, 19 septembrie 1929

---

Despre autor: