Presedintele Traian Basescu l-a primit, luni, la Cotroceni, pe ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner, aflat in Romania pentru a participa la Reuniunea anuala a diplomatiei romane. Conform unui comunicat al Administratiei prezidentiale r
Presedintele Traian Basescu l-a primit, luni, la Cotroceni, pe ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner, aflat in Romania pentru a participa la Reuniunea anuala a diplomatiei romane. Conform unui comunicat al Administratiei prezidentiale remis agentiei Mediafax, seful statului roman si ministrul francez au apreciat ca relatiile bilaterale dintre Romania si Franta evolueaza pe un curs ascendent, existand toate premisele ca acestea sa se dezvolte in cadrul unui autentic parteneriat in interiorul Uniunii Europene. Pe agenda discutiilor s-au aflat teme ale actualitatii europene, precum Tratatul de modificare a Tratatelor Uniunii Europene. Acest context, au apreciat cei doi
oficiali, ofera un nou prilej de a demonstra apropierea de viziune dintre cele doua tari. Totodata, seful statului a subliniat ca problematica europeana ofera o
oportunitate pe care Romania o va valorifica in interesul consolidarii cooperarii bilaterale, mai precizeaza sursa citata.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.