Senatorul PNL, Radu Stroe, a declarat ieri, pentru Cronica Romana, ca social-democratii vad numai prima miscare, motiunea de cenzura, dar nu se gandesc si la ce va fi dupa incheierea acestui demers. "Daca motiunea va fi adoptata, noi vom trece in opo
Senatorul PNL, Radu Stroe, a declarat ieri, pentru Cronica Romana, ca social-democratii vad numai prima miscare, motiunea de cenzura, dar nu se gandesc si la ce va fi dupa incheierea acestui demers. "Daca motiunea va fi adoptata, noi vom trece in opozitie. In mod sigur, exista o intelegere a PSD cu presedintele Basescu". "Eu nu cred in posibilitatea ca Traian Basescu sa-l numeasca pe Mircea Geoana premier. Daca pesedistii cred, e problema lor", a afirmat Stroe. El a aratat ca social-democratii ar avea mult de suferit de pe urma unei intelegeri cu presedintele Basescu, dar ca este alegerea si responsabilitatea lor daca intra intr-un astfel de joc. In privinta consecintelor debarcarii Guvernului Tariceanu, Stroe a explicat ca alegerile europarlamentare vor fi perturbate. "In loc sa ne ocupam de alegerile pentru Parlamentul European, de acordarea alocatiilor pentru unitatile locale, partidele ar intra in campanie. Sa puna un nou Guvern, sa schimbe administratia. Va fi o degringolada generala, la nivel de ministere si administratii locale", a explicat Radu Stroe. In privinta amanarii cresterii pensiilor odata cu posibila cadere a Guvernului, Stroe nu crede ca se va ajunge pana acolo. "Depinde de cat de profesionisti si seriosi vor fi social-democratii in a duce treaba pana la capat. Prin simpla declaratie de intentie nu se realizeaza nimic si daca acest proiect va fi amanat, se vor descalifica politic". Senatorul liberal a aratat ca un nou Guvern "ar relua teoria cu bugetul si cu proiectiile bugetare", ceea ce ar duce la imposibilitatea adoptarii lui la termen. In privinta negocierilor cu PNTCD pentru formarea unui pol de centru-dreapta, Stroe a exclus categoric orice alianta sau participare electorala pe liste comune. "Nu au fost decat negocieri politice, nu negociem liste comune si nici aliante electorale. Am hotarat sa ne unim fortele din punct de vedere politic". In privinta declaratiilor vicepresedintelui PNTCD, Aurelian Pavelescu, potrivit carora urmeaza sa fie pecetluita o intelegere intre PNTCD si PNL, in vederea participarii pe liste comune la alegerile parlamentare din 2008, Stroe a spus ca "s-ar putea sa fie ce doreste domnul Pavelescu dar nu exista inca niciun acord pe aceasta tema". "Daca reusim sa adoptam legea votului uninominal, atunci merita sa facem anticipate pe sistem uninominal. Nu ne mai putem juca cu listele aiurea. Sper ca acest proiect sa treaca", a mai declarat Stroe. In legatura cu interesul unor parlamentari de a nu-si pierde fotoliile in urma unor alegeri anticipate cu rezultat incert, Radu Stroe a afirmat ca multi reprezentanti ai tuturor partidelor vor fi vizati, mai ales cei din formatiunile politice care nu vor mai intra in Parlament. Toti acestia se vor feri sa voteze motiunea, pentru ca nu vor sa plece acasa. In alta ordine de idei, Stroe a pledat pentru intrarea PNL in opozitie, argumentand ca din aceasta postura partidul poate sa se pregateasca mai bine pentru alegeri decat din pozitia de partid aflat la guvernare. "PNL trebuie sa fie gata pentru campania care urmeaza si exclude orice colaborare la guvernare cu PSD", a concluzionat Stroe.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.