Agentiile internationale de presa - consultate de Mediafax - au relatat vestea mortii Patriarhului Teoctist, comentand pe marginea legaturilor acestuia cu trecutul comunist, dar si despre planurile sale de construire a unei Catedrale a Mantuirii Neam
Agentiile internationale de presa - consultate de Mediafax - au relatat vestea mortii Patriarhului Teoctist, comentand pe marginea legaturilor acestuia cu trecutul comunist, dar si despre planurile sale de construire a unei Catedrale a Mantuirii Neamului.

"Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Teoctist", a decedat, luni, la varsta de 92 de ani", a anuntat Agentia France Presse, comentand pe marginea relatiilor apropiate cu regimul comunist dar si a pasului istoric facut de acesta cu ocazia invitarii fostului papa Ioan Paul al II-lea la Bucuresti.

AFP prezinta de asemenea omagiul adus de presedintele Traian Basescu Patriarhului Teoctist, pe care l-a laudat pentru "echilibrul si intelepciunea" cu care a traversat "grelele incercari ale istoriei recente a Bisericii, luand mereu asupra sa grijile, durerea si fragilitatea umana pe care un regim opresiv le-a provocat".

France Presse prezinta de asemenea reactia fostului presedinte Ion Iliescu la aflarea vestii decesului Patriarhului - un om cu care afirma ca avea "relatii de amicitie bazate pe respect reciproc". "Era un om cu origini simple, care avea o cultura filozofica si teologica, si calitati pentru dialog cu oamenii din toate paturile intelectuale", a declarat fostul presedinte Ion Iliescu, pentru France Presse.
"L-am sustinut cand era obiectul unei campanii de denigrare deoarece am vazut in el un factor de echilibru pentru Biserica", a adaugat Iliescu..

Agentia Associated Press relateaza la randul sau despre vestea mortii Patriarhului Teoctist, reamintind controversa pe care a starnit-o apropierea sa fata de fostul regim comunist, dar si momentul istoric al vizitei fostului papa Ioan Paul al II-lea la Bucuresti, la invitatia sa.

Agentia Reuters anunta la randul sau decesul Patriarhului Teoctist, in urma unor complicatii cardiace survenite dupa o operatie.
Reuters reaminteste ca Teoctist a fost cel care l-a invitat pe papa Ioan Paul al II-lea intr-o vizita in Romania, prima efectuata de un papa catolic intr-o tara majoritar ortodoxa, moment istoric de apropiere intre cele doua biserici.

Reuters aminteste de asemenea ca unul dintre principalele sale proiecte era construirea "Catedralei Mantuirii Neamului", proiect nefinalizat din cauza problemelor legate de finantare si locatie. Site-ul Novinite.com anunta vestea mortii Patriarhului, precizand ca acesta, al zecelea dintr-o familie cu 11 copii, s-a aflat in fruntea Bisericii Ortodoxe Romane incepand din 1986.

Relatariile agentiilor de presa internationale au fost preluate de numeroase cotidiene de marca printre care La Croix, The Guardian, Los Angeles Times si International Herald Tribune.

Stirea este difuzata de asemenea de BBC Romania, care aminteste ca Teoctist a fost primul patriarh ortodox roman care a primit, la Bucuresti, vizita unui Suveran Pontif - Papa Ioan Paul al II-lea, in mai 1999.

Interfax mentioneaza ca Patriarhul Teoctist a fost criticat pentru opozitia sa fata de anchetarea trecutului clericilor suspectati ca au colaborat cu Securitatea. Pe de alta parte, Teoctist a criticat unul dintre cele mai recente documente oficiale ale Vaticanului, in care Biserica Romano-Catolica este numita "singura adevarata", in comparatie cu alte biserici crestine si comunitati, adauga Interfax. Agentia precizeaza ca Teoctist a declarat ca, dupa un document atat de "brutal", va fi greu pentru ortodocsi "sa gaseasca o cale de a continua dialogul cu Biserica Catolica".

Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) aminteste la randul sau ca numeroase acuzatii au fost formulate in presa impotriva Patriarhului Teoctist, in ultimii ani, inclusiv cea conform careia ar fi colaborat cu Securitatea.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.