Dinamo s-a impus greu, cu 2-1, la Buzau in fata Gloriei, o echipa ai carei sustinatori sunt si fani ai Stelei. Pana si arena din Crang seamana izbitor cu cea a formatiei din Ghencea.
Mircea Rednic a inceput meciul cu o formula putin schimbata f
Dinamo s-a impus greu, cu 2-1, la Buzau in fata Gloriei, o echipa ai carei sustinatori sunt si fani ai Stelei. Pana si arena din Crang seamana izbitor cu cea a formatiei din Ghencea.
Mircea Rednic a inceput meciul cu o formula putin schimbata fata de jocul din Supercupa. Pulhac nu a fost convocat, locul sau fiind luat pe banda stanga de Izvoranu, in timp ce Cristea a fost titularizat in detrimentul lui Fernandes.
In ofensiva "Puriul" nu a modificat nimic, Bratu, Zicu au evoluat ca si in partida cu Rapid pe flancuri, iar Niculescu si Danciulescu in avanposturi. Tribunele au explodat in minutul 25, cand Iovita l-a executat pe Lobont cu un sut de la 12 metri. "Cainii" s-au napustit spre poarta adversa si in mai putin de zece minute Cristea a nivelat scorul ('34).
La reluare Dinamo s-a instalat confortabil in jumatatea buzoienilor, Niculescu punctand pentru 2-1 dintr-o lovitura libera de la 20 de metri ('48). In partea a doua si-au facut aparitia pe teren Chiacu ('46) si Catalin Munteanu ('65), care i-au inlocuit pe Danciulescu, respectiv Zicu, iar "cainii" au devenit mult mai periculosi, insa rezultatul de pe tabela a ramas neschimbat.
Oficialii dinamovisti s-au declarat multumiti de rezultat, fiind reticenti in ceea ce priveste evolutia echipei. "Din pacate, Dinamo dovedeste ca nu se afla la turatie normala. Sunt mai multe cauze. Sa zicem oboseala turneului din Austria, caldura de afara, dar poate si faptul ca formula de joc inca se cauta. Practic, in afara celor doua executii ale lui Adrian Cristea si Claudiu Niculescu sau de patrunderile lui Bratu din repriza a doua, Dinamo a cam suferit. Prin axul terenului, Dinamo si-a luat primele trei puncte. Se dovedeste ca nu exista inca un rodaj. Dupa parerea mea, formula din partea a doua a meciului este mai viabila", a explicat Cornel Dinu.

Doar U Cluj
Singura nou-promovata care a reusit sa castige un punct in debutul Ligii I este U Cluj, "sepcile rosii" remizand, 1-1, pe teren propriu in fata celor de la Pandurii Tg. Jiu. Gazdele s-au vazut conduse inca din minutul 8, cand Djapka a transformat o lovitura libera de la 25 de metri. Egalarea a venit cu putin timp inainte de pauza, Goga inscriind din interiorul careului. "Nu pot fi multumit de rezultat. Am avut multe ocazii de gol, iar daca am fi avut o experienta mai mare am fi castigat", a precizat tehnicianul clujenilor, Adrian Falub.

Uhrin Jr vrea tribune mai pline
Ultima partida a zilei s-a disputat la Timisoara, combatante fiind cele doua "Politehnici" din Liga I.
S-au impus cu 3-1 banatenii, golurile fiind marcate de Plesan ('5), Bucur ('33 si '55) pentru Poli 1921 si Sfarlea ('85) pentru moldoveni. "Am jucat ofensiv pentru ca adversarul ne-a permis. Cel mai important a fost sa dam goluri si, daca se poate, sa nu luam. Despre debutul meu este prea devreme sa vorbim. Sper sa vad tribunele cat mai pline la meciurile de acasa", a declarat Uhrin jr la finalul jocului.

Violente
Sanctiuni blande pentru huligani
Imediat dupa ce Gloria a deschis scorul, in tribune s-au declansat o serie de incidente violente ce i-au avut in prim-plan pe suporterii dinamovisti. Fanii ros-albastri au fost recalcitranti chiar dinaintea meciului, trei dintre ei fiind sanctionati contraventional cu avertisment, iar un altul a fost amendat cu 100 de lei. Luptele s-au dat in stadion. Dupa ce membrii gruparii Peluza Nord si cei ai PCH s-au luat la bataie, jandarmii au intervenit, totul degenerand intr-o lupta intre fortele de ordine si suporteri.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.