Ingmar Bergman a murit "calm si linistit" pe insula sa

>> Ingmar Bergman a decedat ieri, la resedinta sa din Insula Faaro, la varsta de 89 de ani.
>> In urma sa raman 54 de filme, 126 de spectacole de teatru, noua copii si milioane de fani din toate generatiile.
>> "E greu pana si sa traiesti", se confesa el televiziunii suedeze, intr-unul din rarele interviuri recente.

Din cand in cand marile personalitati pleaca in valuri. Ieri dimineata, Ingmar Bergman a decedat la resedinta sa din insula suedeza Faaro (Gotland), la varsta de 89 de ani. Dupa o viata si o cariera indelungate, deloc calme, deloc linistite, cineastul a plecat "calm si linistit", dupa cum a declarat fiica sa, Eva Bergman, agentiei suedeze de presa TT, citata de France Presse. Suferise in octombrie o operatie la sold. Se retrasese pe insula sa, unde a turnat mai multe filme, si locuia acolo singur o mare parte a anului (ultima sa sotie, Ingrid, murise in 1995). Ingmar Bergman ramasese unul dintre ultimii, daca nu ultimul regizor legendar, gigantic, un clasic in viata, cum li se mai spune personalitatilor pe langa care orice epitet devine inutil si penibil. Acum cativa ani, cineastul ale carui filme numai calme si linistite n-au fost, ci au infatisat complexitatea si tragismul conditiei umane, declara ca viata sa este "un insuportabil infern", pentru ca in anul 2000 sa afirme pentru televiziunea suedeza ca nu se teme de moarte. "E greu pana si sa traiesti", spunea, adaugand ca se temea de moarte cand a realizat "A saptea pecete", in 1957. Singura sa grija era in 2004 ca nu credea ca o s-o mai reintalneasca pe Ingrid, a cincea si singura sotie de care n-a divortat.

Teatrul a fost sotia, iar filmul amanta
In ultimii ani, Ingmar Bergman isi luase de mai multe ori adio de la lumea teatrului si de la cea filmului. Prima oara anuntase dupa ce scosese filmul "Fanny si Alexander", realizat in 1982, ca se retrage. Dar dupa 20 de ani de pauza a revenit si a realizat in 2003, pentru televiziunea suedeza, "Sarabanda", care ulterior a rulat si in cinematografe. Ii placea sa spuna ca pentru el teatrul e sotia si filmul amanta (fiind si mai scumpa), drept pentru care la teatru renunta mai greu, mai mult, nu putea trai fara sa faca teatru. In 2002 a montat "Fantomele" lui Ibsen, dar si-a luat adio de la scena de-abia in 2004, la varsta de 86 de ani.
Lanterna magica
Ingmar Bergman s-a nascut pe 14 iulie 1918 la Uppsala, intr-o familie cu puternice legaturi religioase si cu morala stricta (tatal sau era preot luteran). Este unul dintre motivele pentru care, in filmele sale de mai tarziu, a exploatat ideea unei existente din care Dumnezeu lipseste. La varsta de 10 ani, Ingmar Bergman a primit ca jucarie, in dar, o lanterna magica. A inceput imediat sa monteze spectacole cu papusile sale. Prima sa productie teatrala dateaza din 1935. O piesa de August Strindberg, dramaturgul sau preferat. Dupa absolvirea Universitatii din Stockholm, unde a studiat literatura si arta, Ingmar Bergman a inceput sa scrie scurte povestiri si piese de teatru. La varsta de 26 de ani devine cel mai tanar director de teatru din Europa si a ramas director al Teatrului Hälsingborg pana in 1946, dupa care a condus teatrele din Gothenburg (19446-1949) si Malmo (1953- 1960). In 1960 s-a angajat regizor la celebrul Dramaten, pe care l-a si condus timp de trei ani. Din 1945 decisese deja: "Sa fac filme e pentru mine o nevoie asemanatoare cu a manca, a bea sau a iubi". A realizat de-a lungul anilor 54 de filme, printre care multe nelipsite din orice top al celor mai bune filme ale istorie cinematografului: "Strigate si soapte" (1972), "Scene de viata conjugala" (1974), "Sonata de toamna" (1978), "A saptea pecete" (1956), "Fragii salbatici" (1957), "Persona" (1966), "Ora lupului" (1967), "Oul de sarpe" (1977), in fine, testamentul sau, "Fanny si Alexander" (1982). A descoperit mari actori cu care a lucrat constant. Cu Erland Josephson a facut 14 filme, cu Bibi Anderson si Max von Sydow 13, cu Liv Ullmann si Ingrid Thulin cate 10.
Intr-unul dintre rarele sale interviuri din ultimii ani, Ingmar Bergman spunea ca filmele sale il "deprima". "Nu ma uit prea des la filmele mele. Am devenit atat de speriat si plang foarte usor. Cred ca e groaznic...", se confesa el televiziunii nationale suedeze in 2004, dar tot atunci isi aducea aminte de cel mai amuzant moment ale faimei - anul 1985, cand a primit la Paris Legiunea de Onoare. "La iesirea din Palatul Elysee ne asteptau o limuzina imensa si patru jandarmi pe motociclete. Mi s-a parut atat de nemaipomenit incat am ras pana aproape m-am pravalit pe podeaua acestei imense masini."
Desi a facut scoala si a influentat numerosi cineasti, filmele lui Ingmar Bergman n-au fost mereu bine primite. Daca in 1949 criticii suedezi spuneau despre cineast ca face filme cu "adolescenti intarziati", in 1962 regizorul Bo Widerberg l-a atacat public, acuzandu-l ca intareste stereotipurile nationale. In 1953, "O vara cu Monica" a avut probleme in Statele Unite, unde copiile au fost confiscate la Los Angeles, iar filmul a fost acuzat ca impinge la violenta sexuala si crima. In 1976, prost sfatuit in problemele financiare, Ingmar Bergman a fost arestat si invinuit de frauda fiscala. Umilit si deprimat, cineastul a inchis studioul de pe insula sa si s-a autoexilat in Germania, unde a condus Rezidenztheater din Munchen si unde a facut "Oul de sarpe", in 1977.
In Suedia natala, moartea lui Ingmar Bergman este o pierdere imensa. "Nici un artist suedez, din orice domeniu, n-a avut asa o recunoastere si un asa mare succes", declara ieri directoarea Cinematecii suedeze, Aase Kleveland.

"Nu ma uit prea des la filmele mele. Am devenit atat de speriat si plang foarte usor. Cred ca e groaznic..."
Ingmar Bergman

"Nici un artist suedez, din orice domeniu,
n-a avut asa o recunoastere si un asa mare succes."
Aase Kleveland

---

Despre autor: