Cea mai indelungata campanie militara din istoria armatei britanice se va incheia la miezul noptii de marti spre miercuri dupa ce Londra a decis oficial suspendarea operatiunilor de sprijin a politiei din Irlanda de Nord, relateaza BBC News Online, c
Cea mai indelungata campanie militara din istoria armatei britanice se va incheia la miezul noptii de marti spre miercuri dupa ce Londra a decis oficial suspendarea operatiunilor de sprijin a politiei din Irlanda de Nord, relateaza BBC News Online, citat de Mediafax.
Trupele britanice au fost mobilizate in provincia britanica in 1969, in urma unor violente interconfesionale de amploare.
Incheierea operatiunii cunoscuta sub numele de cod Banner nu va fi marcata de nici un fel de ceremonii, fiind vorba doar de o schimbare de statut. Trupele britanice vor ramane in Irlanda de Nord, chiar daca intr-un numar redus fata de cei 30.000 de militari mobilizati in anii '70.
De la inceputul operatiunii Banner, 763 de militari britanici au fost ucisi, in timp ce armata a impuscat 301 de persoane, printre care si numerosi civili.
Desi initial militarii au fost primiti cu bucurie de catolicii speriati de atacurile protestantilor loialisti, primii au inceput in timp sa considere armata britanica drept o forta de ocupatie si au declansat un razboi de uzura care s-a prelungit, dezvaluie BBC.
Primele trupe mobilizate in Irlanda de Nord au fost aduse in graba din Aden, Yemen, iar multi dintre soldatii implicati in operatiunea Banner sunt acum detasati in Irak.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.