Pana la sfarsitul anului, la Muzeul Militar National va invita la o calatorie prin timp si istorie cu ocazia expozitiei: "Pe aici nu se trece" (1917-2007) adusa ca omagiu acelor momente istorice din vara anului 1917. Dar si participantilor la Primul
Pana la sfarsitul anului, la Muzeul Militar National va invita la o calatorie prin timp si istorie cu ocazia expozitiei: "Pe aici nu se trece" (1917-2007) adusa ca omagiu acelor momente istorice din vara anului 1917. Dar si participantilor la Primul Razboi Mondial, mai ales luptelor de la Marasti, Marasesti si Oituz. Expozitia contine desene, unele dintre ele concepute pe front de catre artisti plastici si amatori, care prezinta scene de lupta din spatele frontului: din spitale de companie sau momente de relaxare. Evenimentele sunt evocate prin documentele si echipamentul folosit de catre armata romana, precum si piese de antrenament si echipament aflate in dotarea puterilor Centrale, ca si a puterilor Antantei. In vitrina dedicata puterilor Centrale sunt expuse: arme, goarne si un sac de merinde austroungar, iar in cea a Antantei sunt expuse: o uniforma de capitan medic francez, tunica unui ofiter rus, centura generalului Berthelot, un combinizon de pilot francez etc. Un loc aparte il ocupa tinuta de companie a Regelui Ferdinand, alaturi de ea fiind etalate o manta a generalului Averescu si o tunica a generalului Eremia Grigorescu, personalitati ale armatei romane din primul Razboi Mondial.
Inca de la intrarea in muzeu ne intampina o liniste deplina - semn ca acum toate aceste franturi din istoria noastra si-au gasit locul de odihna. Mai putem observa si tunica sublocotenentului Ecaterina Teodorescu, impreuna cu armele si piesele din echipamentul ei, cum ar fi: sacul de merinde, cartusiera si bidonul de apa. La loc de cinste straluceste "Steaua Mihai Viteazul" cu care a fost decorat generalul Averescu, langa care se afla "Legiunea de onoare", gradul de mare ofiter oferit de seful misiunii militare franceze. Intr-un tablou alaturat, un soldat roman tine in mana stanga o pusca, pozitia lui fiind darza, cu muschii incordati si transmitand un mesaj clar: "Pe aici nu se trece!". Este deosebit de impresionanta o scrisoare adresata de mama unui soldat cazut pe front fostilor camarazi ai acestuia: "Dragi ostasi! Va scrie o mama indurerata, pentru pierderea fiului ei si o sora, care este la fel de indurerata. Fiul meu era lumina ochilor mei, era sprijinul batranetilor mele. Il asteptam sa-si faca datoria si sa se intoarca alaturi de noi... Mi-au omorat copilul si ii urasc pe banditi, asa cum i-a urat si el. Pe cat sunt de indurerata, pe atat sunt mandra de el...". In tabloul "Moartea eroinei Ecaterina Teodoroiu" este vizibila scena din spatele frontului, in care soldatii cad secerati la pamant, iar undeva, in dreapta, un nor de fum, unde se presupune ca eroina sublocotenent Ecaterina Teodoroiu a cazut sfartecata de gloante. Sunt expuse pana si iconitele folosite de ostasii romani, gasite in gropile comune unde au fost inmormantati acestia. Expozitia este intregita de o multitudine de ordine si medalii romanesti si straine, sculpturi si obiecte sanitare utilizate din compania din 1916-1918. Emotionante sunt si obiectele descoperite in gropile comune din Marasesti: fragmente de schije, ceasuri, inele, verighete si cruciulite.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.