Grigore Zugravu locuia in marginea dinspre Vidra a Vintilesei. Venise in comuna de numai cativa ani, dintr-un sat de campie, de dincolo de Floresti, si se asezase in casa lui Ilie Norocea, care plecase mai demult la Bucuresti, la

  Grigore Zugravu locuia in marginea dinspre Vidra a Vintilesei. Venise in comuna de numai cativa ani, dintr-un sat de campie, de dincolo de Floresti, si se asezase in casa lui Ilie Norocea, care plecase mai demult la Bucuresti, la baieti. Noul proprietar n-avea nimic deosebit. Pensionar CFR, isi primea lunar banii adusi de postasul Nelu, cu bicicleta sa cu o lanterna in loc de far, si isi lucra gradina. In fiecare duminica putea fi vazut cu un carut pe roti de bicicleta, multumit de el, ducand spre piata din centrul satului legaturi de ardei iute si ceapa tanara, plapanda, si marar de un verde intens si rosii trandafirii, tari ca piatra.  Singura lui ciudatenie erau niste povesti despre rascoala din 1907. Se declara participant la rascoala si povestea cum se ridicasera ei impotriva boierului si dadusera foc la conac. Evident, satul nu credea in astfel de povesti, cum nu credea in nici o poveste, de altfel. Basmele spuse la radio sau citite in carti ii distra de minune. Auzi, cica Fat-Frumos i-a dat calului jaratec! Pai cum sa intri cu tava cu jaratec in grajd?! Nu te amendeaza pompierii?!  Totul dura astfel, molcom, pana in 195..., cand lui 1907 i se dadu o amploare iesita din comun. In acel an, cu ianuarie incepand, putinii, tot mai putinii veterani ai rascoalei din 1907 fura hartuiti zi si noapte, fara incetare. Presa, radioul, scriitorimea regionala de propaganda, UTM-ul, pionierii, centrul de radioficare Jaristea, Casa regionala a creatiei populare, revista Indrumatorul cultural, toti, fara exceptie, se napustira asupra celor zece batrani, unii dintre ei ramoliti deja, care mai ramasesera in viata dintre participantii la Marea Rascoala. Cu toate eforturile depuse, staruitoare, nu se mai descoperi de-a lungul si de-a latul tarii nici un alt participant la rascoala in viata. Erau in toata tara doar zece. La un moment dat se crezu ca s-a descoperit si un al unsprezecelea, un batran din Salaj, dar, la o verificare atenta, se vazu ca de fapt el vorbea despre razboiul din 1916, nu despre rascoala. Pusti, foc, trenuri, transee, morti, incendii, atat de des revenind in monologurile sale, care ii indusesera in eroare pe cei de la raion, se refereau nu la luarea cu asalt a conacului, ci la un atac la baioneta in campia Marasestiului.  Ca si ceilalti participanti, batranul Grigore Zugravu nu facu altceva decat sa repete, timp de cateva luni, zi si noapte, povestea, stiuta de altfel de tot satul, cu incendierea conacului boieresc si arderea celor 100 de cai ai boierului. Fireste, in sat, nimeni nu credea asemenea bazaconii, cu oamenii mergand cu furci si topoare la boier, dand foc conacului in timp ce locatarul fugise la oras. Intai si-ntai, ziceau scepticii, militianul ce pazea? Pai nu le-ar fi iesit el, omul legii, in cale, sa-i impuste? Apoi, cum adica, au dat foc conacului?! Pai, vreau sa vad si eu, ma, Grigore, zicea cate unul mai artagos, sa zicem ca ai ciuda pe un vecin, pe nea Bolotici, sa zicem, cum ai avut pe boier, sa zicem, vorba mata, ca te-a exploatat sangeros? Pai, ce faci, ai curaj sa-i dai foc la casa? - Nu iese omul sa-ti dea cu parul in cap? Nu te vara legea la puscarie, de nu mai iesi de acolo decat pielea si osul?! Reluand zilnic, fara incetare, povestea cu exploatarea sangeroasa, cu conacul incendiat si cu marea noastra greseala, a taranilor de la 1907, ca n-am fost inarmati cu invatatura marxist-leninista, Grigore Zugravu se tampi cu totul. Tot povestind, tot raspunzand zecilor de intrebari, hartuit de stolurile de pionieri veseli, batranul slabi cumplit. Incepu sa uite, cazand in mari goluri de memorie, dar mai ales sa inventeze. Incepu de la un timp sa vorbeasca de cai albi, care apareau pe cer in dimineata incendierii conacului, apoi de o cruce uriasa, de jar, rasturnata pe cer cu o zi inainte de represiunea militara.  Stanjeniti, reporterii se faceau ca scriu, trecand repede catre incheierea cu Traiasca Republica Populara Romana! sau cu Imnul de stat, la care ei, urmand exemplul batranului, trebuiau sa se scoale in picioare. Reporterii radio se si gandeau cum vor taia banda in acea portiune. Incurcati, instructorii grupurilor de pionieri tuseau discret, incercand sa-i dea semn batranului ca o ia razna, periclitand educatia tinerei generatii, mai ales ca, din toata intalnirea, pionierii, ca un facut, retineau doar chestiunile mistice cu semnul crucii si cu Dumnezeu, punand intrebari sacaitoare in legatura cu aceasta. Spre sfarsitul perioadei de aniversare, Grigore Zugravu cazu intr-un misticism complet. Tot mai rarilor vizitatori, si aceia discreti, dar ferm avertizati de la raion, le vorbea despre Muntele Sfant, despre apostolul Pavel fugind din Ierusalim, si, mai ales, despre sfarsitul lumii, in care, spunea el, conform Apocalipsei, se vor infrunta Cel mare cu Cel mic si, dupa ce se vor istovi, va veni soldatul de la Dunare (noi, adica!) si va cuceri lumea. Muri peste cateva saptamani, la Tulnici, in drum catre o manastire de maici din munti, unde, spunea el, voia sa se faca calugar. Raionul ezita catva timp sa i se scrie pe o piatra de mormant Participant la marea rascoala din 1907, dar, in cele din urma, biruind orgoliul local, de a avea un raion macar un erou, ceda.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.