O noua misiune europeana in Africa

Misiunea militara a UE menita sa asigure alegeri libere si corecte in Republica Democrata Congo (RDC) a demonstrat ce poate realiza Politica Europeana de Securitate si Aparare (PESA) in Africa. Un contingent de circa 2500 de militari, proveniti din 22 de tari, a fost trimis la mijlocul anului 2003 in RDC pentru a sprijini trupele ONU si a reusit sa puna capat dezordinii de la Kinshasa inainte ca nelinistile sa atinga apogeul. Trei ani mai tarziu, Operatiunea Artemis, o misiune comparabila a UE in provincia Ituri din estul tarii, a aratat din nou cat de hotarata este Uniunea Europeana sa-si utilizeze capacitatea militara pentru sustinerea unui proces de pace pe termen lung.
Pentru unii, forta militara bruta este singura masura adevarata a puterii. Dar cele 16 misiuni militare ale UE desfasurate pana in prezent in virtutea PESA se bazeaza pe mult mai mult decat simpla putere armata. Zone intinse ale Africii au nevoie de ajutor, iar Europa poate si trebuie sa le intinda o mana. In plus, nu se poate afirma ca noul stil al angajarii militare a UE in Africa ar reprezenta o intoarcere la colonialism.
Intr-adevar, multe tari africane se confrunta astazi cu instabilitate, cu esecul statului; exista conflicte regionale, o competitie politica interna marcata de violenta, precum si alte fenomene asociate, cum ar fi masacre si brutalitate la scara larga, razboaie civile, miscari masive de refugiati, disfunctionalitati economice si actiuni daunatoare mediului inconjurator. Dar tabloul general al Africii nu este unul uniform dezolant. Unele state africane sunt relativ stabile si prospere, iar populatia tanara de pe continentul african va depasi in curand un miliard de oameni. Africa are rezerve minerale din abundenta. Dinamismul zonei este inerent.
In acelasi timp, noi, europenii, nu ne putem permite sa ignoram problemele Africii ca si cum nu ar avea un impact asupra societatilor noastre. Proiectul european a fost construit pe anumite valori pe care le consideram a fi universale si trebuie sa depunem un efort consistent pentru a le salvgarda - nu doar din considerente de imperativ moral, ci pentru ca este interesul nostru strategic. UE este de departe cea mai mare piata de export pentru marfurile africane si ofera un nou camin unor mari comunitati din aproape toate statele africane. De asemenea, un numar considerabil de cetateni europeni au familii peste tot in Africa.
In fazele incipiente ale unei crize, interventia europeana - prin asistenta politica si financiara, parghii diplomatice si chiar mijloace militare - ar putea preveni izbucnirea violentelor. Iar atunci cand o criza se afla pe o panta descendenta si partile manifesta deschidere pentru influente mediatoare, interventia externa se poate dovedi utila in impunerea pacii si aducerea taberelor beligerante la masa negocierilor.
In tarile care au trecut prin ororile unui razboi civil, sosirea unei forte militare efective este in general salutata, asa cum s-a intamplat cu operatiunile din Congo din 2003 si 2006. Simpla prezenta a fortei la fata locului a demonstrat bunavointa si angajamentul natiunilor care au contribuit la formarea ei. Prin proiectia unui sentiment de lege si ordine, o asemenea forta inzestreaza actorii onesti care vor sa medieze un acord de pace cu parghii importante.
Poate ca politica Europei in legatura cu Africa sufera de oarece deficiente, dar cel putin exista o politica bazata pe sprijinirea statelor africane si a organizatiilor regionale, cum ar fi Uniunea Africana, iar oricand acest sprijin este posibil, necesar si, mai ales, solicitat. PESA ia in calcul sensul mai larg al politicii europene si isi propune sa ofere asistenta in planificarea, pregatirea si dotarea logistica a misiunilor si fortelor create de statele africane sau de grupuri de state africane. Recentul concept al RECAMP (acronim pentru Renforcement des capacites africanes de maintien de la paix - Intarirea capacitatilor africane de mentinere a pacii) solicita de exemplu o mai mare responsabilizare a statelor africane.
Europa nu a afirmat niciodata ca ar dispune de toate mijloacele de redresare a tuturor dezechilibrelor strategice din Africa - si nici nu isi propune asa ceva. Dar, in ansamblu, tarile UE dispun de o intreaga paleta de instrumente, inclusiv de capacitatea militara necesara pentru a conduce operatiuni decisive. Dar cel mai valoros atu este cel cultural: militari care doresc si pot sa interactioneze cu populatia locala, care sunt precauti in utilizarea fortei letale si care sunt dispusi sa accepte multiplele nuante de gri ce caracterizeaza relatiile dintre partile aflate in conflict.
Totusi, capacitatea militara europeana este limitata, ceea ce constrange statele majore sa caute optiuni "minimale". Acestea au insa un dezavantaj: angajamentele la scara redusa necesita in general o perspectiva pe termen lung. PESA nu a functionat o perioada indeajuns de lunga incat sa putem invoca un inventar edificator al actiunilor. Dar initiativele modeste din Congo - o misiune de consilieri pentru politie (EUPOL) si o misiune destinata reformei sectorului de aparare (EUSEC) - si din Sudan, unde 60 de europeni asista statul major al misiunii africane AMIS II din Darfur, ofera motive de speranta.
Statele membre ale UE trebuie sa admita in primul rand ca africanii sunt cei care trebuie sa se preocupe de deficientele Africii. Este o chestiune de principiu, dar si de calcul rece si strategic. Tocmai din acest punct de vedere, PESA are mult de oferit: o viziune pe termen lung, sustinuta de o economie puternica, ce dispune de instrumentele necesare desfasurarii unor operatiuni umanitare, de prevenire a conflictelor, de gestiunea crizelor si de asistenta in domeniul securitatii.
Capul de lista intre avantajele PESA este cunoasterea si intelegerea specificului cultural african. Astazi, fostele puteri colonialiste au evoluat semnificativ, asa cum au facut-o si fostele lor colonii. Pe ambele tarmuri ale Mediteranei, trecerea timpului si a generatiilor au format noi legaturi. Raman insa cunoasterea, intelegerea si respectul reciproc, iar acestea sunt fundamentele pe care trebuie construita politica europeana fata de Africa.

Michele Alliot-Marie detine portofoliul Internelor in guvernul francez. In perioada 2002-2007, ea a fost ministrul Apararii.

Copyright: Project Syndicate/Europe's World, 2007.
www.project-syndicate.org
www.europesworld.org

---

Despre autor: