Mircea Cartarescu a lansat ultimul volum al trilogiei "Orbitor" la Humanitas Cretzulescu.
Cateva sute de persoane au venit, miercuri, la Libraria Humanitas Cretzulescu pentru a fi martorii evenimentului literar al anului: lansarea volumului "Or
Mircea Cartarescu a lansat ultimul volum al trilogiei "Orbitor" la Humanitas Cretzulescu.
Cateva sute de persoane au venit, miercuri, la Libraria Humanitas Cretzulescu pentru a fi martorii evenimentului literar al anului: lansarea volumului "Orbitor. Aripa dreapta" al lui Mircea Cartarescu, aparut la Editura Humanitas.
Volumul incheie trilogia "Orbitor", lansata in 1997 cu volumul "Aripa stanga" si continuata in 2002, cu volumul "Corpul". Putini stiu insa ca autorul, la mijlocul anilor '90, cand a propus editurii Humanitas, cu care are contract de exclusivitate, o trilogie, avea deja foarte clar stabilite termenele de predare a manuscriselor urmatoarelor doua volume din serie. Potrivit directorului Editurii Humanitas, care a dezvaluit acest secret, Cartarescu a intarziat doar cu cateva luni predarea manuscrisului pentru "Aripa dreapta". La fel, putini s-ar astepta ca Mircea Cartarescu sa continue sa scrie de mana. In urma cu cateva luni, Cartarescu a predat la editura caietele cu ultimul volum din trilogie.
"Daca as fi ramas in Bucuresti, asa cum s-a intamplat patru ani inainte de a merge la Stuttgart, nu as mai fi scris aceasta carte", a spus Mircea Cartarescu cu prilejul lansarii. El a adaugat ca perioada de mai bine de un an pe care a petrecut-o la Castelul Solitude, de langa Stutgart, unde a avut o bursa oferita de Akademie Schloss Solitude, a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viata sa. De altfel, Castelul Solitude si-a lasat amprenta asupra acestui ultim volum al trilogiei, scris in timpul petrecut acolo.
"Nu sunt mandru ca am scris aceasta carte, ci infinit recunoscator", a spus Mircea Cartarescu, "asa cum o femeie nu e mandra ca face un copil". Scriitorul a povestit in fata multimii de cititori care a luat cu asalt Libraria Humanitas Cretzulescu ca, in timp ce scria la acest din urma volum, "am incercat sa renunt la vicii, printre care nerabdarea. Am incercat sa fiu calm atunci cand ceea ce iesea din instrumentul de scris nu era deloc calm".
Despre trilogia completata cu acest volum lansat, in care primii comentatori s-au oprit la pregnanta paginilor cu observatii sociale, autorul a spus ca "este o carte personalizata, diferita pentru fiecare cititor in parte. De aceea se poate spune ca este o 'carte ilizibila>>. Ea este o carte care nu se poate citi, asa cum nu citesti o piatra, nici un nor, ci este una in care se poate ghici. Nu exista o posibilitate de decriptare a ei, pentru ca nu are nimic criptic. Nu e nimic de inteles, doar de trait. Nu e nimic de explicat, doar de mangaiat. Orbitor este o carte senzuala. Este doar o jumatate de carte, cealalta jumatate fiind in mintea cititorilor". Scriitorul a incheiat spunand ca o lectura pasiva, cand cititorul nu s-ar implica deloc, l-ar intrista cel mai tare.
"Am suferit ca Bucurestiul nu avea o demnitate literara. Dar cu aceasta carte va intra in mitologia locurilor mari ale literaturii", a spus directorul editurii, Gabriel Liiceanu. In plus, Liiceanu e multumit ca "Orbitor" ne-a spalat cumva rusinea in fata strainilor, care pana acum erau indreptatiti sa spuna: "Ati trait in infern, dar intr-unul prin care ati trecut ca turistii". Potrivit lui Liiceanu, cu "Orbitor, proza romaneasca s-a hotarat in sfarsit sa recupereze dimensiunea istoricului".
Volumul, de peste 560 de pagini, va fi lansat pe 21 iulie si la Vama Veche, unde Editura Humanitas are o mica librarie pe plaja.


Succesul anului

>> "Scriitorul scriitorilor" pentru suedezi

Cel mai mare succes de anul acesta
l-a avut Mircea Cartarescu in Suedia. Dupa un turneu de cateva zile din mai, in timpul caruia s-a intalnit cu cititorii, a participat la dezbateri in mai multe orase, a dat interviuri in presa scrisa si la tv, Mircea Cartarescu a fost descris ca fiind "scriitorul scriitorilor", "un romantic in haine postmoderne, cu o proza mareata", "un scriitor cu adevarat mare". "Romanele lui sunt mari. Nu exista un mod mai direct de a le descrie. Sunt mituri ale creatiei in continua desfasurare, universuri autonome in care scriitorul insusi joaca rolul creatorului atotputernic", a scris presa suedeza despre proza lui Mircea Cartarescu. In limba suedeza au aparut pana acum "Nostalgia" si primele doua volume din "Orbitor".


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.