Aurul, comunistiia€¦ si pensia democratiei

Un barbat inalt si mandru, nascut, conform buletinului, in 1894. Parca la inceput nu-ti vine-a crede, mai ales cand te pui pe socotit si vezi ca-ti tot da... 112 ani! Asta acum, in vremuri in care statul calculeaza pensia punand durata medie de viata sapte ani peste varsta de pensionare. Ei, uite ca astfel de oameni, precum cel din povestea noastra, dau calculele statului peste cap. Desi o pensie asa de mica n-are cum sa faca prea mari probleme.


L-am intalnit pe nea Tanase P. Tanase destul de obidit. De reporteri s-a cam saturat. De cativa ani tot vin si-i bat la usa, ca, deh, nu-i de colo sa bata cineva suta, s-o depaseasca si sa tinda si spre al saselea multiplu de douazeci. Dar pe el nu prea-l incalzeste ca-i apare numele la gazeta. L-ar ajuta insa o pensie ceva mai mare.


Chiar daca la inceput prezenta noastra ii paru o povara, dupa ce a auzit ca-i vorba de depanat amintiri, nea Tanase s-a mai luminat putin. "Pai, si ce sa va spun? Scrieti acolo ca-s nascut in Negrita in Grecia, ca aproape tot satul asta. Aveam acolo cai si oi, iar eu cu familia mea, zece-cinspe insi, coboram toamna de Sfantu Dumitru la iernat, si in jur de Sfantu Gheorghe urcam din nou. O suta douazeci de familii eram si toti coboram odata. Aia a fost cea mai frumoasa perioada. Dar in 32 am plecat din Grecia si am venit in Cadrilater, in satul Rahman, judetul Durostor. Am stat in satul ala opt ani." Acolo si-a construit o casa, avea pamant, capre, oi si cai. Si au avut alti opt ani de liniste. Insa, in urma Tratatului de la Craiova din septembrie 1940, cand Romania a cedat Cadrilaterul, s-a facut schimbul de populatie intre Romania si Bulgaria.


LA SPITAL. Asa ca si nea Tanase si-a facut desagele, si-a urcat familia in carute si-au plecat din nou la drum spre locuri necunoscute. Au pornit in august din Rahman si au ajuns dupa trei luni la Stejaru, in Tulcea, intr-un sat ce fusese locuit de bulgari. Cand a ajuns i s-a dat o casa, in contul celei pe care o lasase in urma, si 10 hectare de pamant, chiar daca in Rahman avusese de doua ori mai mult.
"Cand a cazut Odessa, eu eram in spitalul din Calarasi. Munceam si la bucatarie, faceam si paturile... Am stat cinci luni acolo. Veneau multi raniti. Unul din ei a fost un var de-al meu din partea mamei acolo. A venit saracul fara ochi si fara maini..., dar a trait." Si-si trecu mana peste frunte ca si cum ar vrea sa scape de o amintire urata.


JAPCA. Dupa ce razboiul s-a terminat si au venit comunistii, greutatile au continuat si mai abitir. In a€™52 a inceput fortarea oamenilor sa intre in colectiva. Si, ca si cum pamantul si animalele n-ar fi fost suficiente, autoritatile vremii intrupate in militia economica, dupa cum ne-a povestit nea Tanase, au inceput goana dupa aur. Si cum puteau convinge oamenii sa-si dea agoniseala altfel decat cu bulanul si bocancul?
"Pe mine m-au luat pe 1 agust 1955 si m-au dus la sectia asta din sat. Talaharii! Dati la televizor?", se opreste din nou cu speranta nea Tanase. Sa-mi creasca si mie pensia." I-am spus ca o sa dam la ziar, dar ca in privinta pensiei nu-s mari sanse... Asa ca a oftat si a continuat. "Ei, asta e! Nu puteti, nu puteti! Pe mine m-au tinut trei zile si trei nopti la sectie. M-au batut numai cu ranga, cu fierul, si m-au facut negru, uite, cum e haina. M-au innegrit din crestet pana-n unghiile picioarelor. Sotia mea a fugit in camp si a stat ascunsa de frica. N-a venit acasa 12 zile. Nemancata, nebauta. Ca talharii aia bateau si femeile. Mama lor de banditi! Si pe mama au batut-o atunci. Au chinuit-o saraca... i-au legat scaunul de cosite si trageau.


LA DEJ, CU JALBA. Pe mine ma omorau, turnau apa, ma inviau, iar ma bateau pana lesinam... Si stiti cum am scapat? Le-am zis ca ma duc sa-mi gasesc femeia sa o intreb unde a ascuns lirele, cocoseii... I-am mintit si-am plecat la Gheorghiu-Dej. Am fost mai intai la doctorul legist sa-mi elibereze certificat, si doctorul mi-a spus ca ar trebui sa ma internez. Dar ma grabeam si m-am dus la biroul de copiat acte si am facut certificatul in trei exemplare. Unul pentru Petru Groza la MApN, unul la Procuratura Militara si unul la Gheorghiu-Dej. Marti le-am depus. M-am dus mai intai la Petru Groza si am vorbit cu el si i-a zis secretarei sa-mi dea un numar de inregistrare. De-acolo m-am dus la Dej, dar n-au vrut sa ma lase sa intru. Le-am zis lasati-ma, doma€™le, ca uite in ce hal sunt! Si pana la urma m-au bagat. Era el si cu secretarul. El nu stia nimic ce faceau talharii aia. aia furau si ne bateau fara stirea lui. Mi-a zis: «Bravo, mai baiatule, bine-ai facut c-ai venit!» si mi-a zis sa las acolo certificatul, ca o sa ia masuri, ca o sa ma despagubeasca. Dar nu mi-a dat nimic. Si la Procuratura militara la fel au zis, dar tot nu mi-au dat nimic.
"Ei, vreti sa faceti fotografii?", a intrebat batranul brusc, incruntandu-se la vederea camerei foto "Apai nu se poate asa, asteptati sa ma imbrac!" Si-a ridicat cei 112 ani si a inceput incet sa caute hainele bune, de poza, prin casa. Si-a pus un pulover, haina de costum, apoi a tinut mortis sa-l asteptam sa-si schimbe si pantalonii. S-a periat, si-a pieptanat parul. Apoi, ferchezuit si mandru a venit si-mi spuse: "Ei, gata! Acum, spuneti-mi dumneavoastra unde sa ma asez!".


"D-ai nostri"

"Dupa ce-am fost la Gheorghiu-Dej s-a linistit satul. aia care ma pazeau la sectie erau d-ai nostri din sat. Seful de post si jandarmul. Ei, care veneau pe-aci inainte: «Nea Tanase, niste oua, bre...?» si femeia, cum era ea galantoana, daca cereau cinci oua le dadea zece, daca veneau cu un pui, aici la noi il frigeau. Si atunci cand ma bateau am cerut si eu un pahar de apa si nu mi-au dat talharii." Dupa acestea, in iarna, nea Tanase a fost fortat sa intre la colectiva. "In colectiva am intrat in a€™55, in februarie. Erau altii care intrasera inca din a€™52, dar eu am rezistat trei ani. Ne-au inchis si ne-au luat oile, caprele, caii, carutele si pamantul. Nu ne-au batut, dar mai bine ne bateau si ne lasau pamantul si animalele. Ne-au lasat cate zece oi batrane. Si dupa aia ne obligau sa ducem tot: lana toata si laptele tot si branza toata. Apoi am muncit la CAP, si acum am 600.000 de lei pensia, iar altii au cate 1.400.000. Ei, cam asta e! Acum poate puteti sa faceti ceva cu pensia mea..."

---

Despre autor: