Cei mai multi calatori care folosesc vagoanele de tren business class sunt barbati, ocupa posturi de manageri sau de functionari publici, in timp ce doar 13% sunt pensionari, 3,7% studenti si 0,2% agricultori. Cele 8 vagoane puse in circulatie la sfa

Cei mai multi calatori care folosesc vagoanele de tren business class sunt barbati, ocupa posturi de manageri sau de functionari publici, in timp ce doar 13% sunt pensionari, 3,7% studenti si 0,2% agricultori. Cele 8 vagoane puse in circulatie la sfarsitul anului trecut, ne-au precizat reprezentantii CFR, au "prins" la public, insa, deocamdata, nu se poate realiza o evaluare a situatiei. Concret, nu se poate spune daca este sau nu profitabil acest serviciu pentru companie. "O evaluare realista a oricarui proiect de marketing se poate face la un interval considerat ca fiind relevant din perspectiva unei analize pertinente, deoarece este un proiect-pilot, care se afla intr-o faza de testare si de obisnuire a publicului calator cu aceasta clasa de lux pe calea ferata si in Romania. Se considera ca o perioada de 12 luni o sa fie relevanta pentru evaluarea modului in care clientii au primit serviciul", ne-a declarat Carmen Cotonaru, de la Biroul de Presa din cadrul CFR Calatori. Cu toate acestea, de la introducerea in Romania a acestui serviciu pe calea ferata, din decembrie 2006 si pana in prezent, au calatorit la clasa business peste 3.000 de pasageri. Rutele cele mai solicitate sunt Bucuresti-Cluj-Oradea si retur, Bucuresti-Timisoara.
Incepand cu 22 iunie a.c., serviciul business a fost extins si pe relatia Bucuresti Nord - Constanta. Pentru o calatorie la clasa exclusiv, o persoana va plati pentru ruta Bucuresti Nord-Brasov 73,20 lei, Bucuresti-Oradea - 164,70 lei, Bucuresti-Cluj-Napoca - 148,30 lei, Bucuresti-Timisoara - 155,10 lei, Bucuresti-Craiova, 86,30 lei si Bucuresti-Constanta, 91,00 lei. La clasa standard, pentru aceleasi rute se va achita dupa cum urmeaza: Bucuresti-Brasov - 63,20 lei, Bucuresti-Oradea-144,70 lei, Bucuresti-Cluj-Napoca - 128,30 lei, Bucuresti-Timisoara - 135,10 lei, Bucuresti-Craiova - 76,30 lei si Bucuresti-Constanta 81,00 lei.
Chiar daca au existat informatii potrivit carora pe unele rute se are in vedere renuntarea la aceste vagoane deoarece nu exista calatori, reprezentantii CFR dezmint acest lucru. "A fost analizata atent ruta Bucuresti-Timisoara si retur, unde au fost semnalate deficiente, si in timp vagonul business a fost mutat de la trenurile 591/594 la trenurile 592/593, care au un grad mai mare de utilizare", ne-a spus Carmen Cotonaru. Conducerea CFR Calatori estimeaza ca traficul cu serviciul business va creste considerabil incepand cu toamna anului 2007.

76,4% dintre clienti au ales confortul

Pentru a testa, totusi, piata, dar si pentru a promova in continuare serviciul de lux, autoritatile au efectuat doua sondaje in perioada 1-31 martie si 27 aprilie-5 mai.
Cu aceasta ocazie, calatorii au completat chestionare care au vizat "aspectele generale privind perceptia transportului feroviar fata de alte alternative de transport" si parerea acestora fata de dotarile speciale ale vagoanelor business, fiind chestionati peste 500 de calatori. Analiza a relevat faptul ca 72% dintre calatori considera suficient numarul de trenuri pe relatiile Bucuresti-Timisoara si Bucuresti-Cluj, iar 81% sunt multumiti de orarele actuale ale trenurilor.
Mai mult, 76,4% au precizat ca au ales calatoria cu Intercity pentru confort, in timp ce pasagerii de la business class au ales acest serviciu deoarece beneficiaza de acces Internet, confort si curatenie.
Din totalul celor chestionati, 36% au declarat ca folosesc acest mijloc de transport pentru rezolvarea unor afaceri, 34,7% in interes de serviciu si numai 5,7% pentru sanatate, 4,5% pentru turism, 2,7% pentru cumparaturi si 0,5% pentru studii.

Fotolii din piele si lift

Din decembrie 2006, dupa modelul transportului aerian, si cel feroviar a inceput sa surprinda prin confort maxim si stil. Caile ferate romane s-au modernizat si au pus la dispozitia calatorilor servicii la standarde occidentale, prin vagoanele de lux. Vagoanele business exclusiv si business standard au saloane cu fotolii din piele, un bar prevazut cu frigider, cuptor cu microunde si expresor de cafea, cabina wc vacumatica, instalatie de climatizare si usi culisante duble. Al doilea tip de vagon business are in plus facilitati pentru persoanele cu dizabilitati locomotorii - exista lifturi pentru usurarea accesului la bordul vagonului si grup sanitar special dotat pentru acestia.
Toate vagoanele au cate doua monitoare cu cristale lichide, cu diagonala de 51 cm, pentru afisarea informatiilor de interes general, display-uri montate in spatare pe care se pot urmari diverse programe, modul audio pentru casti cu posturi de radio si acces wireless la Internet.
Reprezentantii CFR Calatori au precizat ca valoarea investitiei a fost intre 450.000 si 500.000 de euro pentru un vagon, modernizarile fiind realizate in atelierele CFR Grivita.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.