Armata turca a mobilizat 140.000 de militari de-a lungul frontierei cu Irakul, a anuntat, luni, ministrul irakian de Externe, Hoshiyar Zebari, citat de Reuters, preluata de Mediafax.

Comandantii militari turci au cerut Guvernului de la Ank
Armata turca a mobilizat 140.000 de militari de-a lungul frontierei cu Irakul, a anuntat, luni, ministrul irakian de Externe, Hoshiyar Zebari, citat de Reuters, preluata de Mediafax.

Comandantii militari turci au cerut Guvernului de la Ankara sa autorizeze o incursiune in nordul Irakului pentru a contracara actiunile militantilor PKK.

"Exista o mobilizare de anvergura la frontiera nordica a Irakului. Serviciile de informatii apreciaza ca sunt stationati aproximativ 140.000 de militari turci", a afirmat Zebari, el insusi de origine kurda, in cursul unei conferinte de presa.

Zvonurile privind o posibila incursiune a trupelor turce au afectat pietele financiare si au determinat Statele Unite sa ceara Ankarei sa nu demareze operatiunea.

Turcia nu a anuntat numarul militarilor mobilizati langa granita cu Irakul, dar se crede ca cifra ar putea ajunge la cateva zeci de mii.

Tenisunile au escaladat in zona muntoasa de la granita dintre cele doua tari in urma unui val de atacuri comise in Turcia de catre militantii PKK, potrivit autoritatilor turce.

"Pozitia Guvernului este foarte clara. Ne pronuntam impotriva oricarei imixtiuni sau incalcari a suveranitatii irakiene de catre statele vecine", a subliniat Zebari.

"Intelegem temerile legitime ale Turciei in privinta activitatilor PKK si consideram acest aspect unul negociabil. Exista un comitet comun compus din oficiali turci, americani si irakieni si este institutia cea mai potrivita pentru solutionarea tururor problemelor existente intre cele doua tari. Suntem dispusi sa gazduim lucrarile acestui comitet la Bagdad", a precizat ministrul irakian de Externe.

Armata turca a lansat in trecut tiruri de artilerie care au vizat obiective ale PKK situate pe teritoriul irakian si a organizat o serie de raiduri transfrontaliere.
Statele Unite se tem ca o eventuala operatiune majora a armatei turce in nordul Irakului ar starni iritarea comunitatii kurde si ar extinde violentele interconfesionale. Guvernul turc de centru-dreapta se confrunta cu tensiuni tot mai mari in perspectiva alegerilor parlamentare din 22 iulie, care s-ar putea incheia cu un succes al formatiunilor nationaliste.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.