O sarbatoare pentru americanul suburban

4 iulie - Ziua SUA in sanul poporului     Sarbatoarea alb-ros-albastra se vede cu mare tam-tam pe ecranele televizoarelor. Cum arata insa 4 Iulie in Middle America, adica America de mijloc, suburbana, sufletul natiunii. 
Am pornit spre aflarea raspunsului, anul trecut, de 4 Iulie intr-o mica suburbie de prin Missouri. O localitate linistita, unde principalele activitati ale unei zile normale sunt mersul la biserica, scoala, serviciu si cina. Un tinut populat in marea majoritate de americani cu sange albastru.  Adica cei mai adevarati americani, urmasi ai celor dintai colonisti. "Suntem o tara de imigranti. Nu este o rusine, este doar adevarata noastra istorie. Am ramas foarte putini cei care avem radacini aici de prin anii 1600-1700. Noi suntem americanii cu sange albastru, ne place sa credem", explica, inca de la orele diminetii de 4 Iulie (specifi, anul trecut), un barbat cu burta intr-un tricou portocaliu si scaun dupa el.  TRIBUTUL. O dimineata apretata, cu aer spulberat de-un vantisor subtire. Ma iau pe urma dansului, pe stradutele inguste si curate ale Webster Groves. Fara sa se uite in urma, povesteste mai departe. "In familia mea, de exemplu, am avut macar cate un luptator de fiecare mama. Fiecare generatie a noastra si-a platit tributul in toate razboaiele pe care le-a dus America. Pe ei ii comemorez astazi." E ferm, e parca un pic rautacios. Mareste pasul, si eu dupa el. Pe culoarul stradal din Webster Groves te simti ca-n parc. E verde, inconjurat de copaci uriasi, peluze de-un verde crud ce miros a sange de iarba proaspat tunsa. Nici urma de gunoaie, nici macar accidental. Nu exista.  Webster Groves e un orasel curat ca-n palma de chirurg. Casele din lemn cald, toate de aceeasi dimensiune, cam acelasi stil, cu un etaj sau doua. Sunt impodobite cu steaguri si ornamente din hartie creponata la fiecare geam, usa, pe marginea verandei. Alb, rosu, albastru, un carnaval din trei culori pe planseul verde al naturii. Casutele nu au garduri, sunt slobode sub cer. Copaci inalti, pletosi, asigura un pic de umbra intre vecini. Nu sunt masini pe strada, semn ca seriful, ca in fiecare an de 4 Iulie, a oprit circulatia pentru desfasurarea manifestarilor.  SEMNIFICATIA. Omul in portocaliu aseaza scaunul simplu pe trotuar, sprijinit de un copac gros cat talia lui. Din toate partile curg rauri de oameni, si ei cu scaune si cu steaguri. Desi sunt multi, adica toti, linistea inca domina. Cu fete zambitoare, acelasi zambet parca de nedezlipit de pe fata americanilor, si vorbesc pe ton vesel. Campeaza unde gasesc un loc liber, pe trotuar. Saluta vecinii din jur si asteapta cuminti, ca la doctor. Ma asez si eu langa omul cu burta in tricou portocaliu, direct pe trotuar - am spus, curat ca-n palma de chirurg. Nu zic nimic. Doar observ aglomeratia de jur-imprejur. De parca as fi fost prietenul lui invizibil, omul continua sa povesteasca, fara sa se uite la mine.  "Semnificatia Independentei noastre in fiecare zi de 4 Iulie e condeiata de momentul in care artificiile se ridica la cer. ala e simbolul tuturor razboaielor purtate generatii de-a randul  pentru a castiga libertatea acestei natiuni." Se ridica, dintr-o data, in picioare. Se face liniste ca-n codru. Un domn sobru, in mijlocul strazii, da startul ceremoniilor. Prezinta culorile steagului, iar americanii cu sange albastru isi imbratiseaza inima in palma dreapta si canta. Imnul Statelor Unite ale Americii n-a sunat niciodata asa de bine la televizor. "... And the rocketsa€™ red glare, the bombs bursting in air/ Gave proof through the night that our flag was still there..." Pe cuvant ca n-am mai vazut atat de multi oameni mari plangand laolalta. Omul in portocaliu isi musca buzele. Impinge cu forta palma grea in piept, parca ostoind o rana veche din nastere. Ca sa zic asa, atmosfera plina de sentiment patriotic m-a atins la coarda sensibila.  CARNAVAL. Din liniste creste, ca plamadeala de pe cuptor, un carnaval mai pestrit decat oul inchistrit. Politie, pompieri, firme private, organizatii sportive, culturale si religioase, politicieni, consilieri locali, mass-media, trupe de majorete, fanfara, protestatari, bagatori in seama, au pornit incolonati intr-un mars in fata putinilor care au mai ramas sa-i admire. Un biciclist munceste la pedale si trage in urma un banner mai mare decat casa. Protesteaza pentru aflarea adevarului din spatele evenimentului 9-11. "Uita-te la asta. N-a mai schimbat bannerul de anul trecut. Protesteaza, ce are de facut. Doar ne-am castigat libertatea asta. Apoi vin astia si urla sa schimbam «Pledge of Allegiance», ca se simte discriminat." "Pledge of Allegiance" e un juramant catre patrie, pe care americanii il rostesc din totdeauna atunci cand se prezinta culorile: "I pledge allegiance to the flag of the United States of America and to the Republic for which it stands, one nation, Under God, indivisible, with liberty and justice for all." Ei bine, acel "God" nu convine deloc grupurilor de atei americani. Si cum expresia cea mai populara la Casa Alba e "politically correct", parca vad ca Pledge of Allegiance ii va simti lipsa lui "God" din versuri.  Vreo trei ore cap-coada, parada s-a perindat in jos si-n sus. Lumea a ostenit. Cei de pe trotuare incep sa-si adune scaunele, paturile, ziarele de sub fund si se retrag pe la cate o casa. Cu bere si hamburgeri, vecinii se cinstesc in asteptarea orei 22:00, cand se da startul focului de artificii. Pentru inca o runda de lacrimi.  ROMANCA. Barbatul in portocaliu se intoarce cu fata si ma priveste examinator. Ma intreaba de unde sunt. Opreste pasul din mers, deschide ochii larg si povesteste. Despre o femeie, americanca de origine romana. A imigrat in SUA in urma cu vreo 19 ani, impreuna cu fiul ei, atunci in varsta de 2 ani. S-a stabilit in Denver, Colorado. "Eu am locuit in Denver pana recent. Nu-mi amintesc numele ei, dar lucreaza in sectia de mezeluri la Albertsona€™s de pe Dry Creek Road. O femeie tare simpatica. Uneori o vedeam suparata si-mi spunea cum colegii de serviciu, inclusiv superviserul, o tachineaza si-o acuza pentru ca e romanca, imigranta care le fura locurile de munca. Radeau mereu de accentul ei." Mi se pare ca vad pe fata lui un pic de expresie, ca si cum ar vorbi cu un prieten. Aflu mai departe ca fiul romancei s-a inrolat in Corpul Puscasilor Marini si a plecat in Irak. Intr-o zi a primit vestea ca fiul ei este grav ranit, convoiul lor a fost atacat in Fallujah, colegul de pe tanc a fost ucis, iar romanul american i-a preluat datoria. "L-au ranit, dar el a salvat tot convoiul. Au iesit teferi. Ultima data aflasem ca l-au trimis in Germania, la Aerobaza Rammstein, pentru inca o interventie chirurgicala. Dar ce mi-a spus femeia? Mi-a spus ca nu-i mai este rusine de accentul ei. Nu-i mai este rusine ca e de origine romana. Nimeni nu ar mai putea-o face sa se simta mai prejos decat un american, pentru ca, prin fiul ei, si-a platit datoria fata de tara adoptiva. Asa ceva este de apreciat, eu apreciez. Am inteles ca fiul ei, in momentul in care a implinit 18 ani, s-a dus direct si s-a inscris in Serviciul Militar. A avut dorinta de a-si servi tara. E un sacrificiu pe care astazi putini il mai fac."   PATRIOTI. Las Webster Groves in urma, intr-o atmosfera de sarbatoare linistita, solemna. Din cand in cand, din masina, intorc privirea spre localitatea americanilor cu sange albastru. E tarziu si cerul e acoperit cu-n strat gros de nori gri. In scurt timp incepe sa ploua si nu pot decat sa ma gandesc la dezamagirea lor, din cauza ca nu-si pot ridica la cer artificiile ilegale. Privirea pierduta din oglinda retrovizoare a masinii e trezita de cea mai spectaculoasa imagine. Artificiile s-au lansat in aer! La ora asta toti sunt ghiftuiti de hamburgeri si hot-dogi, ametiti de bere, dar fericiti, cu palma dreapta stransa pe inima. Patrioti.   Dimineata urmatoare ma trezesc intr-o alta localitate, in ruta mea spre Vest. Cu un sentiment de bine, imi cumpar o cafea de la Starbucks - singurul loc de unde poti cumpara cafea adevarata - si intru intr-un minirestaurant sa servesc micul dejun. La Courtesy Caffe doamna bucatareasa e manioasa. Orice in comportamentul ei, insa nu "courtesy". Cu o voce severa, intreaba: "De baut, ce doriti?". Anticipand raspunsul pe care-l astepta, cer o cafea americana si-un suc de portocale. Dupa foarte mult timp, tranteste farfuriile cu micul dejun pe masa, de parca as fi fost la puscarie: "Stiti, doamna, nu aveti voie sa intrati cu bauturi in acest restaurant". Imi cer scuze si ii promit ca singura cafea pe care o voi consuma va fi a ei. Aia americana cu gust de ceai de zat e cafea, cum face strabunica mea de 96 de ani.  POLUL OPUS. Un coleg imi explica faptul ca unele cafenele din SUA au declarat un adevarat razboi companiei Starbucks, pentru ca le-a stricat business-ul. Insa nu e razboiul meu. Dara€¦ Vad pe pereti diferite mesaje care ma ingrozesc: "My Way or Highway" (faci pe placul meu sau sterge-o); "No shirt, no shoes, no service", adica trebuie sa ai tinuta decenta ca sa fii servit; "This aina€™t your moma€™s kitchen, no changes in Menu" sau "This restaurant reserves the right to refuse service to anybody", adica restaurantul isi rezerva dreptul sa aleaga cine are voie sa intre si cine nu. Acelasi anunt prin care rasistii interziceau dreptul americanilor de culoare sau indienilor de a intra in restaurantele lor. Ma ingretosez.    Decid cu greu sa-i las bacsis 20% din consumatie, dar am pus banii jos numai ca sa vad daca femeia stie sa zambeasca. Colegul meu se duce la toaleta. In secunda urmatoare, femeia vine sa culeaga banii de pe masa si-mi zice pe ton acru ca pelinul: "Sper, doamna, ca nu veti mai intra vreodata in acest restaurant!". Se uita la mine ca la un criminal si pleaca. Imediat, in fata mea, se posteaza un barbat, de vreo 60 de ani, inalt si bine cladit. Buimaca de ceea ce vad, il intreb daca e vreo problema. Omul imi rosteste un vers dintr-o lege locala. Imi dau seama ca o fi fost politist la viata lui si ma astept sa-mi puna catusele. Realizez ca sunt intr-o tara straina, deci la discretia legii. Il rog sa repete, insa mai rar, ca sa inteleg. Pe un ton normal, imi spune ca am terminat consumatia si trebuie sa parasesc restaurantul imediat. Din fericire, cand s-a intors, colegul meu i-a explicat, ca de la fost politist la fost politist, ce inseamna respect fata de o femeie, fie ea si cu accent strain. Acrita, si eu, de nefericitul eveniment, ma conving ca fiecare padure are uscaturile eia€¦   "Nuestro Himno"   Ramasesem cu un sentiment de dezamagire profunda ca tocmai la Courtesy Caffe am dat peste unii din putinii rasisti care mai respira in Statele Unite ale Americii. Tot din nefericire, si acestia sunt americani cu sange albastru. Pacat! Ca sa trec totusi peste acest moment, marchez un lucru interesant in ceea ce priveste America. Mai precis, este vorba despre imnul national. Cine stie, sau cine oare mai stie, ca a fost compus de un poet amator?!? "The Star-Spangled Banner", imnul national al Statelor Unite ale Americii, a fost compus in 1814 de un tanar avocat, Francis Skott Key. Poet amator la vremea aceea, Francis a scris versurile dupa ce a asistat la bombardamentul din Fort McHenry de catre navele britanicilor, in timpul Razboiului din 1812. Un moment de glorie pentru ela€¦ In 2006, inainte de marele protest din luna mai al imigrantilor din SUA, a fost lansata inregistrarea in varianta spaniola a imnului, intitulata "Nuestro Himno", in semn de suport al tuturor imigrantilor din SUA. Reactia presedintelui George Bush a fost: "Cred ca orice persoana care vrea sa fie cetatean al acestei tari trebuie sa invete limba engleza si trebuie sa invete sa cante imnul national in limba engleza". La ora actuala, majoritatea institutiilor de stat, dar si cele private sunt bilingve.

---

Despre autor: