>> Lucrarea a costat 29 de miliarde de lei vechi, insa locuitorii accepta cu greu sa se racordeze la retea
Primaria si Consiliul Local din comuna caraseana Armenis ar putea fi obligate sa returneze 29 de miliarde de lei vechi, fonduri nerambursa
>> Lucrarea a costat 29 de miliarde de lei vechi, insa locuitorii accepta cu greu sa se racordeze la retea
Primaria si Consiliul Local din comuna caraseana Armenis ar putea fi obligate sa returneze 29 de miliarde de lei vechi, fonduri nerambursabile cheltuite pentru introducerea in localitate a retelei de apa si canalizare. Desi lucrarile au fost finalizate la sfarsitul anului trecut, pana acum, mai putin de 10 la suta din populatia comunei a fost de acord sa se racordeze la sistemul finantat prin programul Sapard. Pana acum, doar 47 dintre cele aproape 400 de familii au acceptat sa se racordeze la reteaua stradala.
Refuzul localnicilor este cu atat mai surprinzator, cu cat comuna lor nu este una izolata si nici saraca, ci asezata la Drumul European E 70, care o strabate de la un capat la altul. In plus, o mare parte dintre locuitori lucreaza la Caransebes, aflat la o departare de doar 15 km, ei fiind si apreciati crescatori de animale si producatori de rachie.
Primarul comunei, Nicolae Matica, se arata si el surprins de incapatanarea satenilor, mai cu seama ca proiectul a fost intens discutat si popularizat chiar inainte de a fi depus la Sapard in vederea finantarii. "Investitia a fost finalizata in luna decembrie a anului trecut si am considerat ca este mai greu sa te apuci de lucrari de racordare in timpul iernii. Tocmai de aceea, am asteptat sa se incalzeasca, dar vad ca nici asa oamenii nu se inghesuie. Multi se arata neincrezatori si, de aceea, asteapta sa vada cum functioneaza instalatia vecinului. Pana acum, doar 10 la suta dintre locuitori au acceptat acest lucru", marturiseste primarul Matica. Satenii spun ca efortul financiar pe care ar trebui sa-l faca este peste puterile lor. "Costurile racordarii individuale sunt prea mari pentru veniturile noastre. Primaria ar trebui sa ne ajute, altfel de unde sa scoatem atatia bani?", s-a plans Petru Coman, unul dintre sateni.
In opinia primarului, doua sunt motivele pentru care lucrurile se urnesc cu greu: costul lucrarilor suportate de fiecare familie in parte, in jur de 700 de lei, si amplasarea toaletelor in spatele caselor, ceea ce presupune un efort in plus la saparea santurilor, avand in vedere ca majoritatea curtilor sunt betonate.

INSISTENTE
De la om la om
Primarul Nicolae Matica spune ca pentru a-i convinge pe localnici va duce munca de lamurire cu fiecare in parte. Va sta de vorba cu ei si le va explica avantajele unei astfel de retele de canalizare. Chiar daca nu exista o data limita impusa de Sapard, primarul spera ca pana la sfarsitul anului cel putin 70 la suta din case sa fie racordate. Altfel, exista riscul expirarii termenului de garantie dat de constructor.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.