Autorul "Insemnarilor dintr-un bordel turcesc", multipremiata anul trecut si apreciata de catre presa irlandeza si britanica drept cel mai bun debut al ultimilor ani e un irlandez care locuieste de sapte ani la Bucuresti. Se numeste Philip O Ceall
Autorul "Insemnarilor dintr-un bordel turcesc", multipremiata anul trecut si apreciata de catre presa irlandeza si britanica drept cel mai bun debut al ultimilor ani e un irlandez care locuieste de sapte ani la Bucuresti. Se numeste Philip O Ceallaigh si scrie despre oameni cu ocupatii si vieti banale din Romania pana in Statele Unite si Turcia. Pana sa ajunga sa traiasca din scris, a avut ocupatii dintre cele mai bizare ca sa-si castige existenta, ramanand, pana in fibra sa cea mai profunda, scriitor. Intr-un mod paradoxal, Philip O Ceallaigh ar putea fi chiar singurul scriitor al noii generatii in Bucurestiul anului 2007.
Cum ati invatat romaneste?
Sincer, nu stiu, vorbind cu oamenii, cred. N-am invatat la scoala, nu stiu sa scriu, nu vorbesc intotdeauna foarte corect gramatical.
Scrieti despre Romania mai bine, aproape, decat orice scriitor roman contemporan. Va simtiti in vreo competitie cu ei?
Nu, nu. Fiecare face ce poate. A scrie nu e ca in alte domenii, unde te zbati pentru un salariu mai mare, e ceva ce faci singur, fara sa te intereseze ce fac altii. Mai ales ca am scris mult timp ca sa scriu bine. E o meserie singuratica, scrii si nu e niciodata evident daca ai facut-o bine sau nu.
Cat ati lucrat la "Insemnari dintr-un bordel turcesc"?
Cinci ani. Altii pot spune mai bine ca mine daca am progresat sau nu.
Care a fost prima si care a fost ultima scrisa dintre povestiri?
Prima a fost "Relatari de la fata locului", cea despre un ziarist in Moldova (o versiune a ei, de fapt, prin anii '90). De fapt, daca ma gandesc bine, e una mai veche, "Draga", despre un cuplu din Statele Unite. La sfarsit, lucram la doua texte in acelasi timp, "La pescuit" si "Cine a dat drumul la caini?", unul foarte simplu si realist si celalalt, foarte nebunesc. Am doua extreme stilistice, unul realist si destul de sec si celalalt in care incerc sa ma joc.
Distanta in timp nu e evidenta in povestiri, poate din cauza ca va preocupa o tema constanta, o anumita fata a relatiilor umane.
Ma intereseaza conflictul dintre barbati si femei, desi pentru unii poate ar fi mai interesant sa vorbeasca despre versiunea armonioasa a acestei relatii. Pentru mine e interesant sa ma gandesc ce vor oamenii de la o relatie si ce reusesc, de fapt. Dragostea si sexul sunt chestiuni, de multe ori foarte diferite. Noi vrem sa ne rezolvam toate problemele prin dragoste, sa scapam de toate tensiunile prin sex. Si poate si reusim, dar in general e o zona unde nu avem control, il pierdem. Vrem sa castigam ceva, o situatie de echilibru, si nu reusim. In general, oamenii scriu prost despre sex si iubire, vor sa fie politicosi. Sa ai perspectiva mea, asa directa cum e, e un tabu. Cel putin in Irlanda, in anul 2007, nu e ceva de apreciat faptul ca nu vreau sa fiu politicos, sa par sensibil.
E un fel de "wishful thinking", ne dorim sa fim sensibili in relatiile de dragoste?
Cred ca e mai mult de atat. Cand un scriitor vrea sa aiba succes, sa fie apreciat de ceilalti, el are grija sa para un anume gen de om, corect si frumos, si asta n-are nici o legatura cu scrisul. Se gandeste ce va crede critica, ce-o sa creada mama lui, si ceva e deja stricat.
Si dvs ati fost laudat, chiar mult, de critica.
Ceea ce e minunat. Ma bucur, sincer. Am scris zece ani, oamenilor, evident, nu le-a pasat si dintr-odata toata lumea vrea sa auda ce cred eu despre literatura. E interesant, pentru o saptamana-doua, pentru un om care sta tot timpul in casa.
De ce sta tot timpul in casa?
Pentru ca acolo munceste. Am avut zece ani in care a trebuit sa fac diverse slujbe ca sa ma intretin; cartea a aparut in engleza anul trecut, in mod neasteptat am castigat niste premii, cu care am obtinut o gramada de bani, acum sunt invitat sa tin tot felul de lecturi, daca vreau sa scriu ceva pentru un ziar, e acceptat imediat.
Mare diferenta fata de perioada in care lucrati ilegal pe un santier.
Toata lumea ma intreaba despre asta, Oana (Boca) a facut treaba buna, a gasit ceva interesant.
Si nu e adevarat?
Ba da, dar a fost ceva foarte scurt, cam o saptamana, maxim doua. Mi s-au epuizat fondurile si n-aveam ce manca, asa ca m-am angajat pe un santier, unde eram platit zilnic. Pe urma am gasit ceva mai frumos.
Si mai putin ilegal.
De asta nu sunt sigur, aveam numai viza turistica.
Care e cea mai neobisnuita slujba pe care ati avut-o?
Am fost cobai pentru experimente farmaceutice. Se numesc "clinical trails". Luam sulfat de morfina si-am stat inchis intr-o camera zile intregi. Veneau de zece ori pe zi sa-mi ia sange (sau chiar de mai multe ori), si inca mai am urme.
De unde vi se trage aceasta alergie la comoda viata corporatista?
Pur si simplu nu sunt obisnuit, n-am avut niciodata o cariera, nu mi s-a parut relevant. Cand eram mai tanar, voiam sa vad lucruri, sa calatoresc; probabil aveam o idee foarte romantica despre viata, cautam tot timpul ceva excitant, interesant. Iar cand am aflat ca in viata e greu daca nu muncesti, era prea tarziu.
De ce-ati ajuns sa va stabiliti in Romania?
La un moment dat am obosit si aveam nevoie de ceva stabilitate. Mai venisem aici la sfarsitul anilor '90 si m-am intors sa-mi iau o casa. Stateam in Irlanda, eram paznic de noapte, ziua nu se doarme bine, locuiam intr-o casa cu mai multi oameni si cat am stat acolo n-am putut sa scriu nimic.
Si cat crede un scriitor, acum celebru in Europa, c-o sa mai stea la Bucuresti?
N-am nici o idee. Am o casa aici. Iar cand esti scriitor ai o saptamana de celebritate, nu mai mult. Anul trecut n-am putut merge nicaieri, aveam bani de drum, dar nu puteam pleca. Cel putin anul asta am putut sa plec.
Unde?
In Irak.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.