Subiectul principal care pare sa fi dominat discutiile dintre presedintele moldovean Vladimir Voronin si oficialitatile europene, cu ocazia vizitei sale la Bruxelles si Luxembourg, este problema transnistreana, relateaza BBC Romania in pagina electro
Subiectul principal care pare sa fi dominat discutiile dintre presedintele moldovean Vladimir Voronin si oficialitatile europene, cu ocazia vizitei sale la Bruxelles si Luxembourg, este problema transnistreana, relateaza BBC Romania in pagina electronica, preluat de Rompres.

Vladimir Voronin a efectuat aceasta vizita cu cateva zile inainte de intrevederea cu omologul sau rus, Vladimir Putin, programata maine, la Moscova.

Voronin a discutat cu Inaltul reprezentant UE pentru Politica Externa, Javier Solana, si cu ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier.

"In cursul intrevederii, au fost discutate in mod detaliat perspectivele reglementarii transnistrene, fiind examinata pozitia Republicii Moldova in contextul vizitei presedintelui moldovean la Moscova, planificata la 22 iunie", se arata intr-un comunicat al presedintiei de la Chisinau.

Voronin a reiterat, intr-o conferinta de presa tinuta la Luxembourg, necesitatea retragerii trupelor ruse de mentinere a pacii din regiunea transnistreana, subliniind ca ele ar trebui inlocuite cu observatori civili. Voronin a precizat ca trupele ruse de mentinere a pacii au jucat, la timpul lor, un rol important.

In timp ce presedintele moldovean se intalnea cu oficialii europeni, premierul moldovean Vasile Tarlev participa la summitul sefilor de stat din GUAM, desfasurat la Baku, unde s-a intalnit cu reprezentantul Departamentului american de Stat, David Kramer, cu care a discutat despre conflictul transnistrean. Kramer a sustinut ideea inlocuirii fortelor ruse de mentinere a pacii cu un contingent de observatori civili. Vasile Tarlev a mentionat ca negocerile pe tema crizei transnistrene, suspendate de peste un an, ar trebui reluate in format "5+2". Tarlev a incercat astfel sa dezminta speculatiile potrivit carora autoritatile de la Chisinau ar negocia pe tema crizei transnistrene direct cu Rusia, evitand Statele Unite si Uniunea Europeana.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.