Prin anii a€™80 primeam de la un medic din Hunedoara toporisti de batut snitele. Medicul le capata la randul sau de la pacientii din Combinat. In Bucuresti, doctorii erau omeniti cu pachete de cafea si cartuse de Kent, dar in provincie exis
Prin anii a€™80 primeam de la un medic din Hunedoara toporisti de batut snitele. Medicul le capata la randul sau de la pacientii din Combinat. In Bucuresti, doctorii erau omeniti cu pachete de cafea si cartuse de Kent, dar in provincie existau si solutii locale. In fabricile din Galati, bunaoara, muncitorii confectionau clandestin cutite mari. Pentru acasa, dar si de dat.

Si ideile fac masa critica, nu numai miezul bombei atomice. Un muncitor din Pitesti a fasonat la strung din plastic colorat un soi de baston pentru schimbatorul de viteze de la "Dacia", iar colegii lui l-au admirat si si-au imbracat si ei schimbatoarele de viteza de la "Dacii" in camasi colorate de plexiglas. Curand, ideea a luat caracterul unei epidemii. Cand ideea a obosit si tot orasul a fost plin de bete de plexiglas, un alt muncitor a inventat clopotelul minune pentru apartamentele cu multi copii si un singur veceu. Altul, instalatia de rasucit sarmale de post. Altul, ferastraul de mana cu doua viteze.

La Hunedoara tocmai se inventase toporisca de inox si plexiglas pentru batut snitele. Era o combinatie foarte ingenioasa intre cutitul galatean de curatat carnea de pe oasele fara pic de carne, instalatia suceveana de formatat sarmale si schimbatorul pitestean de viteze. Noutatea consta in faptul ca, la Hunedoara, epidemia era favorizata chiar de medici, care, primind de la muncitorii bolnavi toporistile, ii convingeau indirect pe acestia ca in judet chiar se simtea nevoia de toporisti. Ca o compensatie, probabil, la faptul ca nu se gasea carne pentru snitele.
Mi-am dat seama ca e vorba de un fenomen ale carui resurse nu vor fi niciodata la indemana psihologiei multimilor, atunci cand medicul hunedorean, dornic sa-si vada cat mai des numele in ziare, a venit in redactie cu un geamantan plin cu toporisti, si nu cu obisnuita sa geanta "Diplomat", in care incapeau numai sapte. "Luati cate va trebuie - mi-a zis el cu glasul unui mantuitor care se sacrifica pe sine, numai sa aiba poporul toporisti - luati sa dati si la prieteni". Toporistile de inox nu-s numai o functie, ci si un spectacol. Cand sunt multe la un loc te apuca un soi de nebunie sa le pipai, sa le desfasori in evantai si sa le ai. E o combinatie amintind de galele "Sunet si lumina". Din pacate, nimeni n-a retinut data cand a fost inventata toporisca de dar si nici data cand fenomenul si-a tot injumatatit puterile, pana ce in toate fabricile si uzinele patriei a inceput sa fie produsa in cea mai crunta ilegalitate yala care se deschidea cu doua chei.

Am si azi o toporisca din inox pentru batut snitele, dar cui i le-am daruit pe celelalte - ca in lantul mistic al biletelelor pentru Sfantul Anton - nu-mi amintesc. Tin minte doar ca am schimbat una din ele cu o veioza din titan, primita de un coleg de la un inginer dintr-o fabrica de avioane. O veioza cu aripi, roti si elice, foarte ingenioasa.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.