Zodia povestirii

Prinsi in ritmul alert al schimburilor de replici si de furtunile confectionate in paharul cu apa al politicii noastre, aproape ca nu observam ca, de fapt, ceea ce se petrece intre protagonistii acestei scene de opereta datoreaza conceptia de ansamblu, punerea in scena si abordarile particulare noului gust care a prins natiunea in mrejele lui. Aceasta predispozitie, optiune, sau cum am vrea sa ii mai spunem, modelatoare de mentalitate si chiar generatoare de fapte care, altminteri, poate ca nu s-ar fi produs (sau, cel putin, nu ar fi aratat asa), este o foame nesatioasa de senzational, de retorica larga, de pasta narativa si cromatica exploziva. In muzica, se stie, ea ne-a condus in ultimii aproape 20 de ani, pe panta manelei, nici mai buna, nici mai rea decat alta muzica, dar, in orice caz, deplin caracteristica locului si timpului tranzitiei romanesti. In film, coordonatelor insirate mai sus ii corespund de minune telenovelele sau, cum zic nord-americanii, soap operas.
Nimic nou pana aici. Decat, poate, circumstanta ca, in ultimii doi ani, mentalitatile s-au telenovelizat intr-un ritm tot mai accelerat si intr-o maniera tot mai agresiva, parasind micile ecrane la ora serialelor si regasindu-le, cu mai multa curiozitate, o data cu emisiunile de actualitati. O tanara aterizeaza pe caldaram de la etajul unde se afla apartamentul amantului ei doctor. Un elev in anul terminal pleaca in acelasi fel de la profesoara de care era indragostit. Natiunea vuieste. Faptul divers confisca si anima spiritele, pregatit de saptamanile si lunile in care o televiziune privata l-a alintat cu romanta de amor dintre Irinel si liceana ce i-a devenit sotie, ca si de dragostea cu nabadai dintre Prigoana si Bahmuteanca. Dincolo de finalul - nefericit in primele cazuri, fericit in celelalte -, aceeasi oferta. Pregatita si ea de viata promiscua si stahanovista la gramada de la "Big Brother" si chiar de experimentele cu schimburi de mama (te mai miri ca avem cetatence care le schimba copiilor lor mama contra unor sume jenante?).
Faptele se inlantuie si mai departe, dand stilul unei epoci lipsite de stil, joasa in aspiratii, devoratoare de prost gust, pentru care cineva, destept nevoie mare, a inventat emblema cea mai potrivita: "fabulospirit", adica punerea spiritului in slujba fabularii cu si fara rost, a trancanelii fara cenzura decentei si a realitatii... Doar cu o treapta mai sus, in lumea alesilor, gasesti un executiv de mare forta... narativa. Principala grija a unuia dintre ministri a fost, in mod declarat, sa repare ceasul de pe frontispiciul cladirii ministerului propriu. Altul, nimerit de asta data la agricultura, a dat un ucaz sever prin care cerea eliminarea oricarei... canapele de prin sediile din subordine (dand astfel semnalul ca la el in imparatie nu se doarme probabil). Un altul, desteptat peste noapte in fruntea armatei, a propus manevre militare americano-ruse, batand de departe recordul prezidential cu Axa Bucuresti-Washington-Londra, tot pe neintrebate si necugetate. Cea mai mare infaptuire a ministrului Culturii a fost, nu incape indoiala, recuperarea viorii lui Ion Voicu pe seama statului, fapt de seama ce acopera toate neimplinirile domeniului. Omul de la Sanatate a devenit proverbial de multa vreme, dar se dovedeste in continuare neobosit in inventivitate. Cel de la Externe ii facea programe doamnei Rice, aflata in vizita scandinava, cu un incredibil simt al ignorarii propriului ridicol. Iar premierul impresioneaza prin demnitatea cu care apara propria viziune - daunatoare si gaunoasa - despre taxa de inmatriculare a autovehiculelor, in pofida atentionarilor repetate ale UE.
Cum se vede, oamenii din Executiv au toate datele unor personaje de telenovela. Sunt apasat caricaturale si starnesc din plin rasul, ramanand mereu pregnante, de neconfundat. Cu un politic grotesc si cu fapte diverse in care macabrul se impleteste de minune cu eroticul, suntem foarte bine plasati in niste vremuri de poveste. Hraniti de biserica cu vietile sfintilor - mai vechi si mai noi -, gustand din plin pildele cu talc, pisichere ale istoriei noastre indelung si intens mitizate, s-ar putea sa traim de aici incolo mai bine sau mai rau, dupa caz. Dar, oricum s-ar aseza lucrurile, populismul si badarania care domina spatiul public romanesc actual isi lasa din greu amprenta asupra fiecaruia dintre noi, determinandu-i, printre atatea altele, pe cei ce nu se regasesc in acest univers de reprezentari sa plece in alte tari, mai altfel.

Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai

---

Despre autor: