Raul, ca vector al progresului

Anul 2007 marcheaza un punct de cotitura in abordarea neurologica a comportamentului moral si, prin extrapolare, a dimensiunii etice, ambele probleme constituind elementele determinante ale dezvoltarii psiho-sociale. Astfel, in luna martie, o echipa de cercetatori de la universitatile americane Southern California, Harvard, Caltech si Iowa publica, in prestigioasa revista stiintifica Nature, rezultatele unei analize intreprinse asupra a trei grupuri, totalizand treizeci de subiecti. Primul grup, spre deosebire de celelalte doua, cuprinde sase persoane cu leziuni cerebrale localizate la nivelul cortexului prefrontal ventromedial (o zona a lobului frontal din creier, plasata chiar inapoia fruntii). Confruntati, intre altele, cu o dilema morala de tip „ati accepta sa ucideti un om pentru a salva mai multi?", subiectii din acest grup nu ezita sa aleaga crima pentru a justifica binele majoritatii, optiunea in sine dovedind, daca nu un reflex amoral, macar un sange rece care ne lipseste celor mai multi dintre noi, sfasiati, intr-o situatie similara, intre alternative negative, precum magarul lui Buridan. Daca lucrurile stau in acest mod, atunci neurologia ar putea actiona ca arbitru in disputele etice ale diverselor scoli de gandire.

Recentele cercetari revolutionare arunca o lumina diferita mai ales asupra interpretarilor filosofice ale optiunilor morale. In incitanta sa lucrare Despre minciuna, Gabriel Liiceanu aduce in prim-plan doua concepte de atitudine dihotomice, pe care le plaseaza sub specia a doua figuri mitologice: Ahile si Odiseu. Astfel, comportamentul primulului ar fi guvernat de „morala de prima instanta", care nu admite abateri de la ceea ce individul considera a fi conduita eroica ireprosabila. Binele este servit in totalitate cu instrumentele binelui; pentru atingerea unui scop, nu sunt permise deformari ale adevarului, scuze de convenienta, acomodari de circumstanta. Prin contrast, atitudinea ultimului este girata de suspendari convenabile ale moralei: binele poate (si chiar trebuie) sa fie servit printr-un rau temporar; minciuna, deceptia, amanarea sunt instrumente-cheie in incercarea individului de a obtine un bine comun superior. In expresia sintetica a lui Machiavelli, unul dintre autorii pusi in discutie cu subtilitate si cu aplomb de Liiceanu, „scopul scuza mijloacele".

Mai trebuie observat ca sus-mentionata mutatie de paradigma, pe care Liiceanu o inregistreaza in interiorul lumii grecesti si pe care o exemplifica prin citate din dialogul platonician Hippias Minor si din piesa Filoctet a lui Sofocle, se produce cu aceeasi forta si in spatiul oriental.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe