Trei decenii langa Ceausescu

Vreme de mai mult de trei decenii, Dumitru Popescu, poreclit in epoca "Popescu-Dumnezeu", a fost in apropierea lui Ceausescu, personaj mai diabolizat in istoria nationala decat legendarul Dracula. Retras din viata publica, dupa "procesul CPEx", Dumitru Popescu este o arhiva vie privind mecanismele si institutiile propagandei si culturii din trecutul regim.a€  Jurnalul National: Cand l-ati cunoscut, domnule Dumitru Popescu, pe Ceausescu?
Dumitru Popescu: Vizual, ca toata lumea, prin 1953, cand i-a fost expus portretul in galeria bonzilor politici ai momentului. In carne si oase, in vara lui 1956 si... direct, in cabinetul sau de lucru de la Comitetul Central. a€  El va chemase?
El m-a chemat! a€  De unde va stia, cine va recomandase?...
Nu ma cunostea! Se pregatea congresul Uniunii Tineretului Comunist din 1956. Urma sa se primeneasca si cadrele organizatiei, inclusiv la Scinteia Tineretului, organul de presa al UTC-ului. Mi-a propus sa fiu redactorul-sef al ziarului. Viziunea puteriia€  Lui Ceausescu, care era - inca tanar pe-atunci - secretar cu organizatoricul, probabil ca-i facuserati o impresie foarte buna. V-a aratat vreo simpatie, era genul de om care si-o manifesta?
Nu prea!

a€  Si atunci cum reusea sa obtina devotament?
Devotamentul celor din generatia mea, antrenati in palierele inalte ale politicii, s-a datorat nu unui mod special de a se comporta, ci strategiei sale nationale, pe care, la timpul sau, am imbratisat-o. a€  Vreti sa spuneti ca in relatiile directe "nu avea lipici", ca sa zic asa?
Cred ca dispretuia manierele de seductie, plasandu-le in afara rigorilor politicii si a comportamentului militantului comunist. Miza pe autoritatea functiei sale, pe datoria subordonatilor de a se conforma si pe imprejurarea ca strategia sa era de natura sa mobilizeze singura.  Turbulente revolutionarea€  Probabil fusese un copil usor turbulent.
Povestea ca pe la vreo 10 ani, dupa ce a baut un toi de tuica, si-a mobilizat fratii sa darame casa parinteasca. L-a descoperit tatal, sau nu stiu cine, si l-a impiedicat. El si-a sustinut insa intentia, incercand sa o si justifice. Numai asa vedea rezolvata problema aglomeratiei filiale din micul salas parintesc.

a€  Povestea Ceausescu deseori intamplari de factura aceasta din copilaria sa?
Nu prea. Nu stiu de ce a evocat momentul respectiv. Cu titlu de snoava, deduc insa ca snoava avea o semnificatie, denota un temperament agitat si pus pe fapte mari.a€  Ati stat mult in apropierea lui. Ce altceva povestea? Tineretea lui e sarac prezentata...
Despre el a scris poetul Eugen Jebeleanu in epoca. La proces, la Brasov, il infatisa ca pe un tanar cu o constiinta evoluata, de luptator cu convingeri ferme si spirit de sacrificiu. L-a vazut probabil astfel si sub influenta literaturii sovietice. L-a descris ca pe un mic erou. a€  El nu povestea?
Destul de putin. In general, despre sine vorbea rar, iar despre viata intima aproape deloc.

a€  Nici despre inchisoare nu povestea?
Asta spun. Din cand in cand se referea la tatal lui. Ba ca era aspru, ba ca era tolerant. In general, un taran hatru si sfatos. Despre mama lui - pentru care a avut, se pare, un cult - vorbea cu o caldura filiala abia retinuta. Am cunoscut-o la o varsta inaintata. Figura tipica a tarancii romane duioase! Plina de duiosie pentru copii, ca si pentru oameni in general.a€  Ce efecte avusesera frustrarile vietii de inchisoare asupra unui om atat de tanar ca el?
Norocul lui a fost ca n-a intrat in lumea delincventilor de drept comun. Tinerii esuati in spatiul penitenciar se pervertesc in mizera colectivitate a drept-comunilor. El s-a integrat de la inceput gruparii politicilor si a trait o detentie de factura superioara. Acolo chiar isi exercitau influenta literatura sovietica educativa, tipul "eroului pozitiv". A fost pregatit pentru viata de afara cu responsabilitate, predandu-i-se convingeri sociale adanci, definitive, repere morale grave. A trait in prajma lui Dej, indeplinind poate si atributiile de paj.a€  Stiti, convorbind cu Alexandru Barladeanu, am amintit zvonul ca sinuciderea lui Chivu Stoica fusese o crima determinata de calitatea sa de membru al unei comisii de ancheta la inchisoarea Doftana cu Ceausescu implicat intr-un caz de homosexualitate. Mai tarziu, fostul camarad de inchisoare al lui Ceausescu, Pavel Campeanu, a corectat informatia: nu Dej si Ceausescu fusesera cuplul anchetat, ci Ceausescu si un anume Marcovici. Cand ati auzit de aceasta istorie cu "Ceausescu homosexual"?
Tarziu, prin anii a€™70. Si chestiunea era legata mai mult de natura relatiei cu Elena. a€  O explicatie a dependentei sale fata de aceasta...
Fata de sotie.a€  Cat de vizibila era?
In anii a€™80, sarea in ochi la fiecare pas, producand iritare si ocara inabusita, facandu-l sa piarda enorm in ochii celor ce-l urmasera si respectasera. a€  In a€™89 apareau ca un cuplu malefic. Oamenii revoltati credeau ca totul va merge bine in tara prin pura disparitie a sotilor Ceausescu. Ca si cum ei le-ar fi obstructionat orizontul. Precum in viziunea biblica a alungarii din Paradis, asupra ei era transgresat intreg pacatul. Cum s-a ajuns aici?
Despre aceasta am scris pe larg in volumul IV al ciclului memorialistic "Cronos autodevorandu-se", consacrat deceniului al noualea al secolului trecut. Nicolae Ceausescu i-a cedat sotiei - pentru ca el insusi intrase intr-un profund declin si pentru ca nu mai avea incredere in colaboratori - o mare parte a puterii sale institutionale.  Ceausescu si poporula€  Ameninta pe cate unul dintre membrii CPEx: "Te dau pe mana poporului, poporul o sa te sfasie" - scrieti dv. - "maria sa, poporul" din discursurile publice la nivelul grupului de decizie fiind prezentat ca o groapa cu lei.
Nu a fost ceva strict particular ceausist. Ideea raspunderii in fata poporului constituise intotdeauna un leit-motiv al comunistilor. Vinovatii nu erau raportati la o persoana sau alta, ci la colectivitate, pe diferitele ei trepte: de la mediul uman imediat inconjurator la natiune. a€  Instanta suprema!
Suprema si colosala, in fata careia esti un fir de praf. Orice opunere a societatii individului este strivitoare. Era o expresie a cultului pentru popor si o modalitate de aneantizare a individualismului egocentric si recalcitrant.a€  La procesul din decembrie 1989 se vrea insa in fata Marii Adunari Nationale...
Nu avea aceeasi semnificatie! Aici era semnificatia legitimitatii actului juridic. Capul tarii nu se putea incredinta unui grupuscul improvizat, necunoscut si, de ce sa nu recunoastem, cu aspect derizoriu. El se declara dispus sa se supuna autoritatii instantei constitutionale.

a€  Nu-mi pot explica acel comportament al lui.
Refuzul de a vorbi?

a€  Nu refuzul! Istoria contine mult neverosimil: a aparut, bunaoara, in fata acelui complet de judecata intr-o camasa insangerata de-o lovitura primita de la unul dintre "paznici"; nauceala provocata dupa sederea de-o noapte intr-un tanc... si cate alte detalii. Avea diabet, se spunea ca avea un cancer la prostata, este adevarat?
Oficial nu s-a declarat asa ceva. a€  Oficial starea lui de sanatate nu s-a discutat niciodata?
Nu, dar se vedea ca e bolnav. a€  Ce observati?
Incepuse sa se degradeze. In primul rand din punct de vedere intelectual. Nu mai era omul de altadata, in stare sa vada multilateral si in acelasi timp unitar complexitatea situatiilor. Se lasa dominat de obsesii, ori acestea reduc si campul vizual, si forta analitica, schematizeaza gandirea si genereaza decizii simpliste, stereotipe. a€  Si ce il obseda?
Pe ecranul responsabilitatilor si preocuparilor lui intrau mii de cazuri concrete. Nu le mai judeca obiectiv, sub raportul mesajului intrinsec, ci le subordona automat, deformandu-le, obiectivelor considerate supreme, telurilor abstracte. Obsesiile lui politice erau: ritmul inalt al dezvoltarii economice, preponderenta coplesitoare a exportului asupra importului, recoltele agricole record, economia de materii prime si energie etc. a€  Da, acestea erau si stereotipiile sale verbale...
Stereotipii conceptuale. Dar unele de fier, nemaiingaduind nici o flexibilitate, nici o putinta de adaptare. In atari conditii chiar impedimentele majore sunt dispretuite, ba chiar negate. Obsesia cea mai daunatoare a lui Nicolae Ceausescu era afirmarea intrunirii conditiilor obiective pentru realizarea exemplara a tuturor obiectivelor strategice. Cu alte cuvinte, o logica de realism apriorica.a€  O lume virtuala de substitut al realitatii. In stenogramele la care avem acces din "epoca Dej" se observa ca in Biroul Politic abordarea temelor se face nu propagandistic, ci in termenii limbajului natural. Din ce spuneti dvs, reiese ca dimensiunea propagandistica a realitatii inundase mintea lui Ceausescu. Cand a inceput?
Acesta a fost stigmatul malefic al anilor a€™80. a€  Se putea incerca in CPEx o estimare reala a situatiei economice care atunci se crease?
In sedinte se prezentau analizele institutiilor de resort.a€  False!
Cu cifre distorsionate. Si mai ales cu interpretare tendentioasa, in sensul ca "avem tot ce ne trebuie", ca "dispunem de tot ce e necesar pentru atingerea telurilor". Isi blinda conceptul cu documentele departamentelor de specialitate care se faceau forte sa demonstreze cu cifre, statistici, tabele ca el are dreptate. a€  Dar restul oamenilor de-acolo, de la varf, care nu suferisera procesul lui de degradare mentala?!... De fapt ce altceva ii interesa pe ei decat sa-si mentina postul?
Sa presupunem ca unul ar fi fost dispus la "sacrificiu", in sensul de a-si risca postul (devenit si asa o povara). Ce sanse de succes avea? El n-ar fi fost capabil sa aduca materialul documentar, statistic, de specialitate in masura sa impuna convingator o versiune opusa. Risca sa devina chiar caraghios. Inevitabil ar fi fost patetic si nesustinut de probe, se facea ridicol. Dupa Congresul al IX-lea lucrurile se prezentasera altfel. a€  Vreti sa spuneti ca ati crezut atunci ca noul conducator inseamna o schimbare radicala?
Nu am crezut, asa a fost. El a determinat o schimbare profunda in abordarea problemelor acute ale epocii si totodata in metodologia comunismului, asezand-o pe temeiul judecatilor realiste. Autocritica lui Iliescua€  Mi-aduc aminte ca a aparut o stenograma, sustrasa cumva de sub regulamentele arhivei, a sedintei de analiza tinuta in tara la intoarcerea din China si Coreea, in 1971. Se plange Ceausescu acolo ca Maurer nu prea a aparut. Nu se simtise bine, il scuza Ceausescu pe primul ministru, dar nici ceilalti delegati romani nu s-au omorat cu programul. Si se plange de materialele redactate de Iliescu, secretarul sau cu propaganda. In final, cere sa-i faceti dvs. materialele. Asa a fost?
La intoarcere, Nicolae Ceausescu a informat CPEx-ul despre rezultatele vizitei. Cu aceasta ocazie, s-a plans ca membrii delegatiei nu l-au ajutat in elaborarea documentelor, observatia vizandu-l in special pe Ion Iliescu, el avand in acest sens obligatii de serviciu. In context, Nicolae Ceausescu a ridicat, direct si acut, chestiunea competentei lui Ion Iliescu. a€  Cum?
Ce-a spus el? Noi l-am facut secretarul CC cu propaganda, dar el nu are experienta concreta in nici un domeniu. De cand se stie este tot sef... A fost sef la elevi, la studenti, la UTC, la CC al PCR. Nu a lucrat nicaieri la baza. Nu cunoaste practica organelor teritoriale ale partidului si nici activitatea de productie; este desprins de realitate. Daca nu-si completeaza lacunele, nu poate fi un cadru de conducere central. Asa s-a cristalizat ideea de a lucra in calitate de secretar judetean la Timisoara. Ion Iliescu a acceptat critica, a recunoscut ca lipsa experientei practice este deficitul formatiei sale de activist politic, a multumit pentru ajutor si a plecat la Timisoara, ramanand mai departe membru al CPEx. Probabil ca aceea a fost insa prima mare ulceratie pe care Nicolae Ceausescu a provocat-o orgoliului sau de "sef de cariera". Si care, cu timpul, s-a adancit catastrofal si insuportabil.
Anii de glorieDumitru Popescu povesteste: Nicolae Ceausescu a acumulat o bogata cultura politica orala. A frecventat in anii de guvernare (mai ales in prima etapa) personaje publice de varf ale lumii: sefi de state, de partide, sociologi si politologi, ziaristi si scriitori, etc. In dialoguri cu acestia a beneficiat de o uriasa cantitate de informatie intelectuala. In plus, i s-au insinuat maniere originale de abordare a ideilor si ecuatiilor sociale. Se vedea cum toate aceste castiguri dospeau, puneau in miscare motorul cerebral. Devenise aproape de nerecunoscut. Il observasem atent si inainte prin plenarele UTC unde dadea indicatii organizatiei de tineret. Fusese un om greoi in exprimare, cu idei ferme, dar expuse incalcit. Esafodajul argumentatiei sale, pe fondul unei vointe politice de neclintit, aparea insuficient de convingator si mai ales de stimulativ. Acum se deschisese ideilor mari, intelegea mesajele civilizatiei, gandea curajos si sistematic, se misca inlauntrul unei logici coerente". Numitul "Popescu-Dumnezeu"... Dumitru Popescu (nascut in 1928, la Turnu Magurele) a absolvit stiintele economice (1951). A intrat in presa ca redactor la Contemporanul (1950), a fost redactor-sef la Scinteia Tineretului (1956-1960), director general la Agerpres (1960-1962), redactor-sef la Scinteia
(1965-1968) si, vreme de sase ani, presedinte al Consiliului National al Radioteleviziunii.
Datorita functiilor decizionale din propaganda si cultura, exercitate in spiritul dictatorial al regimului, in epoca era numit "Popescu-Dumnezeu". Printre alte demnitati politice, a fost ministru adjunct al Culturii (1962-1965), membru al CC al PCR pe tot parcursul "epocii Ceausescu", membru al CPEx (1969-1989), rector al Academiei "Stefan Gheorghiu" (1981-1989), condamnat in "lotul CPEx" dupa prabusirea regimului.
A scris numeroase volume de proza, poezie si eseuri, dupa 1990 dedicandu-se memorialisticii. Locuieste intr-un apartament din Soseaua Iancului, de unde pleaca vara intr-un sat din Teleorman, ca sa scrie. Memoriile sale - marcate de ceea ce psihosociologii numesc "tendinta de fatada" (adica dorinta de a crea o imagine favorabila, de aprobare a actiunilor si opiniilor naratorului) - prezinta interes prin evocarea, cu talent de scriitor si deprinderi de gazetar, a unor personaje si evenimente politice despre care nu s-au pus in circuitul public decat versiunile propagandistice oficiale. Nu ratati!
In numarul de maine al ziarului nostru Dumitru Popescu povesteste parerile lui Ceausescu despre "primavara de la Praga" si "revolutia culturala" din China.

---

Despre autor: