Ministrii europeni participanti la reuniunea Consiliului pentru Transporturi, Telecomunicatii si Energie al UE au adoptat, reglementarile privind reducerea pretului platit de utilizatorii de telefoane mobile pentru convorbirile efectuate in strainat
Ministrii europeni participanti la reuniunea Consiliului pentru Transporturi, Telecomunicatii si Energie al UE au adoptat, reglementarile privind reducerea pretului platit de utilizatorii de telefoane mobile pentru convorbirile efectuate in strainatate. Reglementarile, care au fost aprobate dupa un an de dezbateri aprinse la nivelul blocului comunitar, prevad reducerea tarifelor de roaming la un sfert sau o cincime din preturile actuale si vor intra in vigoare la sfarsitul acestei luni.
"Este o zi buna pentru cetatenii Europei, intrucat vor putea sa telefoneze mai ieftin in perioada vacantei", a declarat ministrul german al Economiei, Michael Glos.
In primul an, tariful maxim pentru efectuarea unui apel in strainatate va fi de 49 de eurocenti pe minut, in timp ce limita de pret pentru apelurile receptionate va fi de 24 eurocenti pe minut.
In al doilea an, tarifele vor scadea la 46 de eurocenti, respectiv 22 de eurocenti, iar in al treilea la 43 de eurocenti, respectiv 19 eurocenti.
Plafoanele vor fi ulterior eliminate, in cazul in care nu vor fi reafirmate de statele comunitare si Parlamentul European.
Comisarul pentru Telecomunicatii, Viviane Reding, i-a avertizat pe operatorii de telefonie mobila ca Executivul Uniunii va urmari tarifele aplicate de companii pentru trimiterea in strainatate a mesajelor text si a altor date. "Operatorii trebuie sa stie acest lucru, sa ia in serios aceste semnale si sa aduca preturile la un nivel normal, astfel incat sa evite introducerea unor noi reglementari", a declarat Reding in fata ministrilor.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.