7 Iunie 2007 de Dinu Sararu
- Care este clipa pe care o considerati cea mai grea din toata cariera dumneavoastra de chirurg pe inima?
- Clipa cea mai grea din viata fiecarui om este chiar viata. Viata intreaga. Dar ea poate fi si cea mai frumoasa. Pentru mine asa este in

- Care este clipa pe care o considerati cea mai grea din toata cariera dumneavoastra de chirurg pe inima?
- Clipa cea mai grea din viata fiecarui om este chiar viata. Viata intreaga. Dar ea poate fi si cea mai frumoasa. Pentru mine asa este intreaga mea viata. Trei sferturi de veac petrecute pana astazi in doua veacuri, raman in intregime o poveste frumoasa pe care o pot retrai cu aceeasi patima, cu aceleasi sacrificii si privatiuni si cu aceeasi credinta.
Dialogul acesta nu a avut loc aidoma niciodata intre mine si marele chirurg pe inima - cum imi place sa-l numesc - profesorul universitar doctor docent Vasile Candea, generalul cu patru stele, sarbatorit de curand si pentru performanta de a invinge si timpul dupa o viata intr-adevar grea, dupa o viata de munca necurmata nici la saptezeci si cinci de ani, dupa o viata intreaga devotata unei meserii care i-a dat satisfactia unica sa tina in palmele lui o inima de OM, sa o vindece de o suferinta care punea in primejdie viata acelui OM, sa o faca sa bata din nou si sa priveasca fericit cum se deschid pleoapele acelui OM lacom iarasi de viata!
Mii, sute de mii de inimi bolnave a tinut acest doctor in palmele lui si sub harul lui chirurgical aceste inimi au inceput sa bata si odata cu bataia lor, viata a inceput sa se reinfiripe pe Pamant pentru un OM smuls din ghearele mortii.
Dialogul de la inceputul acestor insemnari nu s-a petrecut aidoma niciodata, dar el a fost purtat in atatea imprejurari intre noi, ani in sir, cu acelasi inteles ce m-a facut sa-l privesc pe doctorul Vasile Candea cu o smerenie pe care nu foarte adesea mi-a inspirat-o cineva.
La 75 de ani, fiul de tarani saraci din Campia Teleormanului, dintr-un sat cu nume de poveste, Viisoara, infiat de rude nu mai putin sarace, dar fara urmasi, care venea de la facultate, in vacanta, acasa, la Viisoara, 25 de kilometri pe jos, cati sunt de la Gara din Zimnicea, fiinca banii nu-i mai ajungeau si pentru autobuz, a pornit singur in lume, mai mult al nimanui, manat de patima taraneasca a nevoii de a razbi in viata si iata, azi, marele chirurg a strans intre copertele unei carti de cincizeci de file numai titlurile lucrarilor lui!
Presedintele de azi al Academiei Oamenilor de Stiinta nu poate trai fara sa se intoarca, necontenit si neostenit la obarsia lui taraneasca, la Viisoara, unde si-a si petrecut ziua aniversara si aceasta fierbinte iubire a lui pentru pamantul si lumea care l-au zamislit sunt convins ca il tine atat de curajos, de tenace, de ambitios, si de viu strans legat de proiecte ce ni-l arata atat de hotarat sa le infaptuiasca ignorand optimist semnalele propriei lui inimi, o inima si ea de om, ca toti oamenii.
Cea mai grea clipa, mi-a spus, totusi, odata, doctorul Vasile Candea este clipa cand pui mana pe clanta usii salii de operatie stiind ca dincolo de ea te asteapta o familie intreaga pregatita sa-ti citeasca in ochi verdictul si tu nu-ti poti dezlipi buzele sa spui un cuvant.
Daca n-as fi, totusi, mai batran, chiar si cu numai cateva luni bune decat el, mi-ar placea sa scriu povestea Omului care a facut sa bata din nou, in pieptul atator sute de mii de oameni, o inima insanatosita si intinerita de el. Nu stiu un dar omenesc mai fericit decat acela de a face o inima sa bata din nou si viata sa-si continue drumul. Acest mare Profesor cu infatisarea unui bland si senin benedictin, mi-a recunoscut "in sfarsit" ca viata i-a scapat printre degetele chirurgului pe inima. Trei sferturi dintr-o viata pana acum de trei sferturi de veac a petrecut-o in sala de operatie si sub cerul ei. Dar cum mai spuneam, la 75 de ani doctorul Vasile Candea n-are inca rabdare sa-si asculte respectuos si propria lui inima. Patima taraneasca a vietii traita in munca fara de preget il tine in picioare si il intinereste si il face sa priveasca ziua de maine cu o incredere absolut contagioasa. Asa imi aduce aminte de taranii care la sfarsitul iernii, cat ar fi de batrani, nu mai au rabdare nici sa doarma si ies din viul noptii in pridvorul casei sa simta mai curand in nari adierea firava a vantului de Martie care le spune ca se apropie timpul aratului si in vinele lor sangele incepe sa clocoteasca la fel ca atunci cand erau tineri si ii ardeau palmele sa stranga mai iute coarnele plugului.

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Tableta de scriitor Clipa cea mai grea - Viata! Viata intreaga!.