CANCAN a trimis o echipa speciala la Cluj pentru a afla adevarul despre moartea gemenelor gasite spanzurate, luni dimineata, pe "Dealul Cetatuia". Investigatiile noastre au scos la iveala amanunte cutremuratoare. Cele doua surori n-au l

CANCAN a trimis o echipa speciala la Cluj pentru a afla adevarul despre moartea gemenelor gasite spanzurate, luni dimineata, pe "Dealul Cetatuia". Investigatiile noastre au scos la iveala amanunte cutremuratoare. Cele doua surori n-au lasat niciun bilet de adio, ceea ce a ridicat mari semne de intrebare. Ele se izolasera atat de familie, cat si de fostii colegi de facultate sau cei de la biroul de traduceri, acolo unde lucrau. Practic, pentru ele nu exista o lume exterioara. Singura legatura cu aceasta era, sporadic, mama celor doua gemene, care, o data pe saptamana, le vizita la locuinta lor de pe strada Caracal nr. 21 A, pentru a le duce de mancare. "N-am inteles niciodata de ce traiau in singuratate, ca intr-o manastire de maicute!", ne-a declarat vecinul fetelor, Gavrila Filip, un fost colonel in Directia de spionaj.
Parintii celor doua gemene au acceptat sa vorbeasca ieri, exclusiv cu reporterii CANCAN, care, pe baza celor doua declaratii, dar si a altor probe, au refacut ultimele clipe din viata gemenelor Andrea si Kinga Bodis.
"Mama, ne simtim din ce in ce mai bine aici!"
Mama fetelor, Ilonka Bodis, le-a vazut ultima oara pe cele doua, duminica seara, in jurul orei 20.30, cu nici 12 ore inainte ca ele sa fie gasite atarnand imbratisate de un copac de pe "Dealul Cetatuia": "Am vorbit cu ele si nu aratau nicio neliniste. Le-am intrebat daca le e bine in locuinta pe care eu si sotul meu le-am cumparat-o si mi-au spus, in maghiara, caci noi asa vorbeam, ca "Mami, ne simtim din ce in ce mai bine aici, in garsoniera noastra cea mica!" Asta a fost ultima lor discutie cu cineva".
In seara dinaintea mortii, cele doua surori au pus la spalat in masina doua randuri de rufe si au gatit din legumele aduse de mama lor. Mancarea a fost gasita intacta in frigider: "Ele nu mancau carne. Le deranja si mirosul. Le duceam legume si ele le preparau. Erau lacto-vegetariene, dar nu stiu daca faceau parte din vreo secta cum s-ar fi auzit. Oricum, fetele mele nu au dat niciun semn ca vor sa se omoare".
Tatal surorilor, Eugen Bodis, a adaugat: "Eu cred ca fetele mele nu puteau sa-si ia viata!". Din informatiile obtinute de CANCAN, Andrea si Kinga au deschis recent la banca un depozit in care au depus 3.000 de lei, cu data de retragere in 15 iulie. "De ce mai puneau bani acolo daca voiau sa se sinucida? E ceva putred!", a mai declarat, exclusiv pentru CANCAN, tatal fetelor.
Au vrut portocale, dar nu le-au mai mancat
Parintii celor doua gemene nu stiau ca fetele sa fi avut vreun iubit sau sa fi fost amenintate vreodata de cineva cu moartea. "Nu-mi explic. Ele au fost omorate sau au fost determinate de cineva sa se omoare! N-au avut niciodata iubiti sau nu stim noi", a afirmat Eugen Bodis. Duminica, gemenele au cerut mamei lor sa le aduca, printre altele, si portocale, insa n-au mai apucat sa le manance. "Duminica, la 20.30, am vorbit cu ele, luni erau moarte. N-aveau probleme cu banii, pentru ca noi, eu si sotul meu, le plateam totul: lumina, gaze...", spune Ilonka Bodis. Femeia si sotul ei au fost ieri la locuinta fiicelor lor si au luat acasa portocalele aduse duminica si o punga in care erau ardei grasi si rosii ramase in frigider.
"Se imbracau mereu, una in albastru, cealalta in roz"
Procurorul care supravegheaza acest caz a lansat voalat, in exclusivitate pentru CANCAN, o ipoteza socanta: "Intre cele doua surori exista o afectivitate exagerata... Am audiat pana acum mai multi martori, dar niciunul nu stie ca vreuna dintre ele sa fi avut un prieten! E un semn de intrebare...", ne-a marturisit procurorul Tudor Radian. Anchetatorul a luat in calcul si varianta ca surorile sa fi avut probleme psihice, dar ele nu figureaza in evidentele vreunei clinici de profil. "Tot ce pot sa spun e ca erau foarte retrase. Nu aveau amici si nu vorbeau cu nimeni!", a completat procurorul de caz. Despre biletele (de fapt, citate din Biblie sau din lucrarile lui Kant si Heidegger), pe care Andrea si Kinga le-ar fi lasat ca "adio", anchetatorul ne-a explicat: "Au fost traduse din germana, dar nu erau propriu-zis bilete de adio, ci doar niste notite". Fetele au tinut intr-adevar un jurnal, insa nimic din el nu motiveaza un act de sinucidere. Melania Ilea, o fosta colega de facultate a surorilor Bodis, ne-a povestit ca "ele erau foarte amabile, bine educate, dar atat. Nu au fost nici la banchet sau la festivitatea de absolvire. Se purtau mereu, una in albastru, cealalta in roz".
Izolate si dupa moarte!
Gemenele vor fi inmormantate azi, la ora 12.00, in Cimitirul Central din Cluj. Sicriele acoperite ale celor doua au fost aduse ieri de la morga Spitalului Judetean, unde s-a efectuat autopsia, la capela cimitirului. La rugamintea familiei, directorul cimitirului a luat decizia ca
sicriele sa fie inchise intr-o sala-anexa a capelei, iar ziaristilor sa nu li se permita sa le fotografieze sau sa le filmeze. "La reformati nu se tine priveghi! Sicriele vor fi tinute in sala pana maine (n.n. - azi) si duse apoi direct la groapa", ne-a declarat unul dintre administratorii cimitirului, care ne-a solicitat sa-i protejam identitatea.
Vecine cu Cheeky Girls!
Gemenele spanzurate locuiau pe strada Caracal, la nici 50 de metri de imobilul in care au copilarit doua gemene celebre in Marea Britanie. Este vorba despre Gabriela si Monica Irimia, cunoscute ca gemenele Cheeky Girls. Ca si surorile Andrea si Kinga Bodis, si surorile Irimia au 25 de ani. "Le stiu de mici pe Gabriela si pe Monica. Uite, cum e destinul. Unele se bucura de succes in strainatate, altele mor...", ne-a marturisit una dintre vecinele gemenelor spanzurate.

Ipoteza-Soc: sinucidere autoprogramata?
O ipoteza halucinanta de lucru, sustinuta de cateva detalii ale cazului, este aceea a auto-programarii. Este vorba despre o tehnica de control al mintii, o metoda folosita in timpul Razboiului Rece. Unul dintre rasunatoarele programe de control al mintii a fost MK-ULTRA. MK-ULTRA, numele de cod al unui program CIA de cercetare in domeniul controlului mintii, a avut ca principal scop producerea unui "ser al adevarului" pentru interogarea sovieticilor suspectati de spionaj in timpul Razboiului Rece. In cazul gemenelor din Cluj, acestea au fost foarte atente la detalii, planuind totul cu o minutiozitate infioratoare. Vecinii lor au declarat ca deseori auzeau aceeasi melodie, la un volum destul de mare, venind din apartamentul acestora. "Este posibil ca aceasta melodie sa le sustina o anumita stare de transa", a declarat pentru Hotnews.ro psihologul Mircea Talpean.

Legistii: "Nu poate fi vorba de crima!"
Medicii legisti au constatat, deocamdata, ca gemenele nu prezentau urme de violenta pe suprafata corpului, lucru care elimina varianta unei crime. Expertiza toxicologica, care sa ateste daca ele consumasera inainte sa moara alcool sau, eventual, droguri, nu a fost insa finalizata. Surse judiciare ne-au precizat doar ca legistii au mai stabilit ca fetele erau virgine: "Din punctul de vedere al medicilor, nu poate fi vorba de crima. Se pare, in schimb, ca ele erau virgine!".


Despre autor:

Cancan

Sursa: Cancan


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.