Nu caut, desigur, cheia simbolul electoral al Conventiei Democratice din Romania de la mijlocul deceniului trecut. Cheia aceea a disparut, pe nu se stie unde, odata cu CDR. Eu nu spun ca ea
n-a deschis niste zavoare, dar prea multe au fost usile pe care n-a reusit sa le desferece, prea a fost purtata la gat si de niste copii aflati politiceste, in primele clase de scoala generala si a sfarsit prin a se frange tocmai in usa marilor sperante. Cine doreste sa refaca din bucati aceasta cheie, poate s-o faca si macar de dragul obiectelor muzeografice.
Eu insa, ma gandesc ca ar fi mai interesant si, oricum, mult mai util in acest moment, sa identificam cheia stabilitatii noastre politice sau, cel putin, pe detinatorul ei. Asta si datorita succesiunii evenimentelor de dupa alegerile din 2004, cand votul primit de diversele formatiuni politice nu a permis alcatuirea unei majoritati parlamentare confortabile. Cum Traian Basescu a castigat intr-o maniera spectaculoasa cursa pentru presedintie, a gasit de cuviinta ca e dreptul domniei-sale sa reconfigureze coalitiile, aliantele si intelegerile politice. Sa forteze PUR-ul sa rupa casnicia, neconsumata inca, cu PSD si sa treaca, impreuna cu UDMR, intr-o inedita coalitie de guvernare cu Alianta PNL-PD si, ca atare, sa alcatuiasca un guvern in frunte cu premierul Calin Popescu Tariceanu. Presedintele Basescu a intuit ca daca s-ar fi organizat alegeri anticipate in prima parte a anului 2005, Alianta D.A., PNL-PD ar fi putut obtine, in acel context aparte, un scor electoral considerabil mai mare decat cele 32% din 2004. Dar, n-a fost sa fie. Nu mai reamintim de ce. Important este ca "istoriceste" aici putem localiza inceputul conflictului, care isi cunoaste in aceste zile varful de sarcina, dintre Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu, ca, de altfel, si al razboiului care se va purta cu mijloace tot mai dure, dintre PNL si PD.

Instabilitatea politica, anuntata si de indelungata batalie (doar partial reusita) pentru schimbarea presedintilor celor doua Camere legiuitoare, a devenit vizibila si de pe Luna in decembrie 2006, odata cu iesirea PC (PUR) de la guvernare. Oriunde in alta parte, desigur dincolo de Bors, atunci cand un partid, din cele patru care alcatuiesc coalitia, paraseste guvernul, singura solutie la care recurge primul ministru in exercitiu este demisia. Dar, noi suntem dincoace de Bors si avem propria noastra interpretare despre mecanismul de functionare a democratiei si, mai ales, despre cultura politica a guvernarii in coalitie. In urma cu doua luni de zile PD a fost scos si el sau a parasit, din proprie vointa, guvernul. Au mai ramas PNL (care se scindase deja prin plecarea a vreo 30 de parlamentari in PLD) si UDMR, avand impreuna cam 20% din totalul parlamentarilor. Culmea, guvernul Tariceanu II obtine investitura in Parlament cu o majoritate mult mai confortabila decat guvernul Tariceanu I (din care mai faceau parte si PD, si PC si chiar ceea ce a devenit PLD). Asta in primul rand pentru ca parlamentarii au fost prinsi intr-un joc inflacarat, dar inselator, de suspendare a presedintelui tarii si organizarea referendumului de demitere a acestuia.
Pe parcursul campaniei pentru votul referendal s-a intamplat (sa fi fost o simpla intamplare?) ca atat premierul Tariceanu, cat si cativa ministrii ai cabinetului sau, sa se implice direct si fara menajamente impotriva presedintelui. Cred ca a fost o eroare grava, comisa, probabil, sub presiunea sfaturilor vestitilor, de acum, consilieri de imagine ai PNL, unul dintre ei specializa in a manca, nu pe gratis fireste, coliva politicienilor romani. L-am auzit, mai zilele trecute, pe unul dintre ei, la un post central de televiziune, propunand, crezand probabil ca are un umor irezistibil, "hai sa votam ca Basescu e Dumnezeu". Rezultatul consultarii populare a fost, ca imagine, catastrofal pentru conducerile celor cinci partide anti-prezidentiale. Impotriva lor au votat 75% dintre cei care s-au prezentat (44% din total) la vot.
In aceste conditii, Traian Basescu propune partidelor invitate pentru maine la consultari la Cotroceni, gasirea unei formule de guvern nou care sa fie si credibil, si eficient si cu o majoritate parlamentara nu doar asumata, dar si confortabila sau, macar suficienta , care, insa, sa nu-l aiba ca prim ministru pe Calin Popescu Tariceanu. In mod normal, mingea n-ar trebui sa fie acum in posesia lui Traian Basescu. Pentru ca, oricat de zdrobitoare ar fi fost victoria sa, referendumul nu echivaleaza cu alegerile parlamentare. Se poate spune, si liderii multor partide sunt de acord, ca nu suntem intr-o situatie normala, ci intr-una exceptionala. Interventia presedintelui poate fi justificabila si acceptabila (mai putin pentru PNL, UDMR si chiar PRM).
Formula pe care ne-a propus-o dl. Traian Basescu, inexistenta in mesajul de saptamana trecuta, adresat Parlamentului, e chiar mai fortata (sa nu zic siluita) decat aceea din decembrie 2004. Nu cred in utopia refacerii Aliantei PNL-PD. Apoi, i se solicita PNL sa se dezica de presedintele sau, dl. Tariceanu. Sa acceptam, de dragul unei variante de discutii ca, de teama de a nu disparea ca partid, din oportunism etc., PNL isi sacrifica presedintele. Chiar crede cineva ca, din varii motive, cel putin 10-15 parlamentari liberali (daca nu mai multi) nu se vor solidariza cu Tariceanu si nu vor vota impotriva unui guvern PD-PNL-PLD, care si asa abia de mai are 33% din Parlament? De unde se vor obtine alte 14-15 procente pentru a asigura majoritatea? Vor vota udemeristii in bloc pentru un astfel de guvern, cand ei acuza (inclusiv pe dl. Basescu) de incurajarea inregistrarii UCM ca partid politic si scindarea, in acest mod, a electoratului de nationalitate maghiara? Sa voteze oare toti conservatorii lui Dan Voiculescu o astfel de formula guvernamentala? Tare ma indoiesc, mai ales ca PC nu are ce pierde! PRM isi scuipa in san si zice "piei drace!", la auzul unui astfel de guvern. Deci, "pe aici nu se trece!" zice Corneliu Vadim Tudor.
Pana la urma, ajungem la cheie. Consilierul prezidential, Cristian Preda, liberal la irgini, sustine ca aceasta cheie a iesirii din criza si a asigurarii stabilitatii politice se afla la PNL. Eu, pacatos mai batran, sustin de mai multa vreme ca aceasta cheie este la PSD, daca n-o fi strecurat-o Mircea Geoana lui Traian Basescu la intalnirea lor de taina.
Pe ce ma bazez? Mai intai, pe faptul ca, mai ales dupa referendum, niciun partid (cu exceptia PD) nu doreste si nu va accepta alegeri anticipate. Apoi, pe faptul ca PSD are azi 147 de parlamentari, cam tot atat cat au, la un loc, PNL, PD si PLD (plus Ioan Talpes la un loc). Si mai apoi, la o adica, PSD-ului i-ar fi mai usor sa obtina sprijinul parlamentar si al PC, la o adica si al UDMR si, atunci cand e nevoie, si al PRM. O majoritate parlamentara, explicita si asumata, nu poate fi asigurata fara participarea PSD. Cu alti strategi, decat cei pe care se bazeaza acum, PNL ar fi avut timp, asumandu-si toate riscurile care decurg de aici, sa-si aconteze sprijinul PSD. Teama (poate ca a ambelor partide) de a pierde prea mult pe plan imagologic i-a facut pe liberali sa nu intre in discutii serioase cu PSD. Ei ar fi vrut sprijinul total al PSD in parlament, dar asa, pe sestache, sa nu vada lumea, ca cei din PNL, domni din "inalta societate" umbla noaptea, pe furis, prin asternuturile fetei sarace (oho, cate fete bogate sunt in PSD!, poate chiar mai multe decat in PNL). Asa ca varianta asta pica. Ramane, deci, fie ca PSD sa isi asume pe fata guvernarea (nu cred ca acest partid poate sa piarda mai mult electorat la guvernare, decat a pierdut pana acum in opozitie!), fie sa sprijine din Parlament un guvern constituit intr-adevar in jurul PD, PLD si, eventual, cati parlamentari li s-ar alatura din PNL. Oricat de tulburi ar fi vremurile, oricat de in ceata ar fi inca viitorul guvern al Romaniei, cel putin o cheie este, sigur, la PSD. O alta cheie, de la aceeasi usa, e la presedintele Traian Basescu si o a treia, poate de control, pe aiurea, prin hatisul presiunilor externe.