Compania de investitii imobiliare Plaza Centers NV a anuntat demararea lucrarilor de proiectare a unui centru comercial in Timisoara, care se va intinde pe o suprafata de 46.000 metri patrati, in zona Complexului Studentesc. Lucrarile de dezvoltare a
Compania de investitii imobiliare Plaza Centers NV a anuntat demararea lucrarilor de proiectare a unui centru comercial in Timisoara, care se va intinde pe o suprafata de 46.000 metri patrati, in zona Complexului Studentesc. Lucrarile de dezvoltare a proiectului sunt programate sa inceapa la sfarsitul anului in curs, iar inaugurarea centrului comercial este asteptata sa aiba loc la mijlocul lui 2009. Proiectul Plaza Centers NV va fi administrat printr-o sucursala locala si va include un centru comercial, spatii de divertisment, un spatiu de birouri si o zona de apartamente rezidentiale. "Intentionam sa acordam o atentie speciala studentilor, pentru ca ne intereseaza acest segment de piata si, special pentru ei, vor exista internet cafe-uri, librarii, cluburi", a declarat Luc Ronsmans, director regional Plaza Centers NV Romania. Compania intentioneaza sa se implice in acoperirea cererii rezidentiale, individual sau in colaborare cu parteneri locali, si vrea sa investeasca in construirea a peste 600 de apartamente.
In anul 2001, Plaza Center a intentionat sa construiasca pe terenurile vechiului abator din strada Eroilor un mall pe o suprafata de 50.000 de metri patrati. Investitia, evaluata la 25 de milioane de euro, a "cazut" din cauza opozitiei Ministerului Culturii, care nu a permis daramarea unor cladiri aflate in patrimoniul istoric al orasului. Ulterior, terenurile au fost vandute cu 20,8 milioane de euro firmei Tiriac Investments Limited, care a obtinut avizele si pregateste demararea a doua proiecte imobiliare in valoare de 150 milioane de euro.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.