Summitul G8 din Germania a inceput ieri dupa-amiaza cu un dineu intr-un castel la 15 km de Heiligendamm.
Liderii occidentali au declarat ca vor fi fermi fata de presedintele rus, Vladimir Putin, apropiindu-se de pozitia lui Bush, care insa rama
Summitul G8 din Germania a inceput ieri dupa-amiaza cu un dineu intr-un castel la 15 km de Heiligendamm.
Liderii occidentali au declarat ca vor fi fermi fata de presedintele rus, Vladimir Putin, apropiindu-se de pozitia lui Bush, care insa ramane izolat in privinta combaterii incalzirii globale.
Reuniunea liderilor G8 (SUA, Germania, Marea Britanie, Franta, Italia, Japonia, Canada si Rusia) nu a avut un start prea promitator, in pofida ambitiilor si eforturilor gazdei, cancelarul german Angela Merkel. SUA au repetat ieri faptul ca nu vor accepta fixarea unui obiectiv global pe termen lung in privinta reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera, in cadrul unui acord care sa intre in vigoare dupa 2012, termen la care expira Protocolul de la Kyoto. Washingtonul propune in schimb lansarea unor noi runde de negocieri intre statele responsabile pentru cea mai mare parte a emisiilor poluante.
Daca presedintele SUA, George W. Bush, se poate astepta la presiuni in aceasta privinta de la unii parteneri din G8, el va beneficia de sprijinul acestora in relatia tensionata cu presedintele rus, Vladimir Putin. Fostul presedinte francez, Jacques Chirac, si fostul cancelar german, Gerhard Schroder, adepti ai unui ton "moderat" fata de Moscova, au fost inlocuiti de Nicolas Sarkozy (care a declarat ca doreste sa aiba un dialog "franc" cu Putin) si de Angela Merkel, care nu a ezitat sa aduca in discutie la recentul summit de la Samara subiectul suparator pentru liderul de la Kremlin al tratamentului de care are parte opozitia din Rusia. Premierul britanic, Tony Blair, care participa pentru ultima data la un summit G8, s-a angajat, de asemenea, sa aiba "o discutie deschisa" cu Putin despre "starea relatiilor nu doar dintre Marea Britanie si Rusia (extrem de tensionate dupa otravirea cu poloniu 210, la Londra, a fostului spion rus Aleksandr Litvinenko, n.r.), ci si dintre Europa si Rusia".
Aceste declaratii, care vin imediat dupa criticile la adresa derapajelor antidemocratice din Rusia exprimate de presedintele american, George W. Bush, la Praga, sunt semnale ca Putin se confrunta, la Heiligendamm, cu o pozitie unitara a liderilor occidentali, lucru care nu i s-a intamplat prea des!
Dana Hadareanu
redactor

>> Lavrov contraataca

Criticati pentru ca au recurs la "o retorica de tip razboi rece", liderii rusi contraataca. Ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a declarat ieri, chiar inaintea deschiderii summitului G8, ca "partenerii occidentali" ai Moscovei "nu doar utilizeaza (acest tip de) retorica, ci actioneaza in spiritul razboiului rece", un exemplu fiind decizia SUA de a amplasa elemente ale scutului antiracheta in Polonia si Republica Ceha. "Cand ei actioneaza astfel, la ce se asteapta in schimb?", s-a intrebat Lavrov.

>> Tunuri cu apa

Politia germana a recurs ieri la tunuri cu apa si la gaze lacrimogene pentru a-i indeparta pe manifestantii antiglobalizare care incercau sa se apropie de bariera de securitate care inconjoara statiunea Heiligendamm, unde are loc summitul G8. Intre 5.000 si 6.000 de protestatari au blocat una dintre soselele care duc spre Heiligendamm. Organizatiile antiglobalizare au planificat in zilele summitului circa 30 de proteste, majoritatea in apropierea aeroportului din Rostock, punctul de sosire al liderilor G8.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.