Pentru volumul "Concert de deschidere" Daniel Cristea Enache a obtinut Premiul de Debut al "Romaniei literare", Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania si Premiul "Titu Maiorescu" al Academiei Romane.
Printre ultimele aparitii ale Grupului Editorial Corint amintim: "Invizibilul soare", Nichita Stanescu; "Convorbiri cu Octavian Paler", Daniel Cristea Enache; "Cavalerii teutoni", Henryk Sienkiewick; "Manhattan Transfer", John Dos Passos; "Verisoara Bette", Honore
de Balzac etc.
Daniel Cristea Enache alaturi de sotia sa Alina si de sotia lui Ion D. Sirbu, Elisabeta Sirbu
Cand am terminat Facultatea, in 1996, m-am apucat de Masterat; dar aceasta nu-i o solutie de supravietuire si, oricum, dureaza doar un an. Urma doctoratul, insa doctorandul la fara frecventa trebuia si el sa manance, iar sa stau in continuare pe banii familiei mi se parea o solutie imorala. Ce sa fac, ce sa fac? Am incercat mai multe.
M-am prezentat la un concurs la Radio Cultural, pentru a afla de la prezidenta comisiei ca n-am experienta radiofonica. Scriam la "Caiete critice" recenzii - imi dau seama azi - destul de naive, care apareau fix cand revista iesea de sub tipar, cam o data la doua-trei luni. Am inceput o traducere, la Editura Antet, a unei carti cu O.Z.N.-uri, din care mi-a ramas si azi intr-un fisier al memoriei palpaitorul incident de la Roswell. Dar n-as mai sti sa spun in ce a constat el. Mai sigur e ca faceam corecturi si redactari de carte, la Antet si apoi la All, castigand un banut pe care ma grabeam sa-l cheltuiesc cu prietena mea. Din 1994, lucram pe un post de corector la "Contemporanul - ideea europeana", ascultandu-l fascinat, cand si cand, pe Nicolae Breban si corectandu-l stoic pe H. Zalis. Salariul era atat de mic, incat nici macar un extraterestru fara nevoi sociale nu l-ar fi putut folosi la ceva. Totusi, punand banii unii peste altii si uitand voluntar de ei, am reusit sa-mi cumpar o pereche de bocanci negri. Erau foarte buni pentru ca, serviciile tehno tot schimbandu-se, ma mutam cu corecturile dintr-un cartier in altul, cunoscand Bucurestii la pas.
Corvoada n-a durat mult, dar mi-a folosit enorm. Citesc altfel, de atunci, o carte sau o fila oarecare, avand respect nu numai pentru semnificatiile, ci si pentru literalitatea lui, pentru integritatea sa fizica. Cand vad un agramatism tiparit, ma infurii de doua ori: o data ca fost corector, a doua oara ca actual profesor. Revin la Bildungsroman. Curand, am promovat in divizia A. Eugen Simion m-a angajat redactor la "Caiete critice", iar Dan Grigorescu - asistent de cercetare la Institutul "G. Calinescu": doua locuri de munca in aceeasi cladire (!), sinistra Casa a Academiei de pe Calea 13 Septembrie nr. 13. In pofida acestor funebre auspicii numerice, a fost o perioada frumoasa,
romantica in toate sensurile cuvantului. Lucram
la marele Dictionar, faceam numere tematice la "Caiete" (cel cu Ion D. Sirbu e si azi un punct de rezistenta, si totusi simteam ca-mi lipseste ceva. Ceva important, dar nedefinit, la care ma gandeam mereu, fara a mi-l putea reprezenta. Acest ceva era debutul de cronicar literar.
S-a petrecut acum zece ani, in paginile "Adevarului literar si artistic", sub obladuirea lui C. Stanescu. N-o sa uit niciodata acea zi: luasem revista, o deschisesem ostentativ la pagina mea si o citeam intr-un Spring Time astfel incat vecinii de la mese sa poata remarca semnatura. Nu pareau foarte interesati, clefaind in continuare, cu ochi goi, shaormele lor si hamburgerii stropiti cu ketchup - dar eu eram atat de fericit. Atat de fericit.
Reintru in acea stare de fiecare data cand vad un text tiparit
care-mi apartine. Manuscrise scriu toti, texte si carti publica numai unii. si ele sunt accesibile nu doar vecinilor si rudelor. Literatura de sertar, dupa 1989? S-o scrie altii, sa fie sanatosi, eu vreau sa public. Publish or perish. Mi-au aparut de atunci, de la inceputul lui februarie 1997, peste o mie de texte. Bune, rele, atatea sunt.
Cred ca e doar un timid inceput, primavara unei cariere de critic.