Stefan Avram, un doljean de 82 de ani din comuna Gangiova, a scapat ca prin minune, dupa ce a fost lovit de fulger, in timp ce se indrepta spre o stana de pe malul Jiului. Ginerele lui, in varsta de 54 de ani, Mircea Afronie, a murit la

Stefan Avram, un doljean de 82 de ani din comuna Gangiova, a scapat ca prin minune, dupa ce a fost lovit de fulger, in timp ce se indrepta spre o stana de pe malul Jiului. Ginerele lui, in varsta de 54 de ani, Mircea Afronie, a murit la doi pasi de el. Cei doi se adapostisera de ploaia torentiala sub un pom. "Dupa ce am terminat de sapat via, am plecat sa luam branza de la ciobanii de la stana. Pentru ca ploua cu grindina, ne-am adapostit sub un pom, dar dintr-o data s-a luminat cerul, pomul a luat foc, iar ginerele meu a cazut la pamant", a povestit batranul care a vazut moartea cu ochii.
Dupa mai bine de o ora, timp in care a fost inconstient, speriat, batranul a inceput sa strige din ce in ce mai tare la ginerele sau, insa si-a dat seama ca acesta era fara suflare. A fugit repede spre sat sa ceara ajutorul localnicilor. "Mai bine muream eu in locul ginerelui meu. De ce l-a luat Dumnezeu, ca era tanar si avea o viata frumoasa de trait!?", striga batranul dupa ginerele sau.
Localnicii au fost socati de moartea lui Afronie. Corpul neinsufletit a fost depus la morga Spitalului Bechet pentru necropsie, a anuntat purtatorul de cuvant al IPJ Dolj, subcomisar Maria Vasile.


Despre autor:

Cancan

Sursa: Cancan


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.