In literatura romana contemporana exista cateva experimente ale unor carti scrise de mai multi autori: Femeia in rosu (roman avandu-i ca autori pe Adriana Babeti, Mircea Mihaies si Mircea Nedelciu) este cel mai cunoscut. Mircea Ivanescu a scris, la randu-i, doua volume de poezie, in poeme distincte, cu Rodica Braga si Iustin Panta. Mai sunt si altele. si iata-i acum pe Ruxandra Cesereanu si Andrei Codrescu scriind impreuna (prin e-mail) un poem de 70 de pagini intitulat Submarinul iertat. Sa vedem care a fost povestea scrierii acestui poem neobisnuit, ce va fi publicat intr-o carte extravaganta la Editura Brumar din Timisoara si lansat la Targul din iunie, la Bucuresti, in 8 iunie.

Ruxandra Cesereanu:
"Despre ce este vorba in poemul Submarinul iertat (un poem-carte, fiindca are zeci de pagini)? Simplist spus ar fi vorba despre doua lectii diferite de poezie pe care o pianista si un beatnik i le predau unui submarin - da, povestea suna cat se poate de suprarealist! Nesimplist spus, exista in subsidiarul poemului si o poveste de suflet intre aceasta pianista si respectivul beatnik. In alt treilea rand, exista apoi o istorie paralela a amintirilor hieratice si non-hieratice din copilarie, adolescenta si tinerete, mai ales ca cei doi protagonisti provin dintr-o zona numita Transylvania (numele este intentionat scris cu y!), care este fantasmata copios. Acesta ar fi firul epic, despicat in trei.
Povestea scrierii acestui poem a pornit dintr-o joaca si la hazard, dar, pe parcurs, jocul a devenit grav si profund. Il abordasem pe Andrei Codrescu pentru a-i lua un interviu legat de personalitatea sa multipla ca autor (cred ca actualmente el este cel mai spectaculos si histrionic scriitor de origine romana, din strainatate). si, la un moment dat, nuantand intrebarile pe care voiam sa i le pun, i-am spus ca am un manifest literar despre Delirionism (este un ism pe care l-am teoretizat acum cativa ani, legat de transpunerea unei transe simili-psihedelice in poezie). Dupa ce a citit manifestul, Andrei mi-a scris ca si el se considera delirionist (in poezie) de cand lumea. Fireste, se amuza si se juca. I-am raspuns atunci ca mi-ar place sa incercam sa scriem candva un poem impreuna. Iar Andrei mi-a replicat scurt: sa incep poemul. Sa scriu adica inceputul. si l-am scris. Apoi Andrei a raspuns, eu am scris iar, el a raspuns din nou. Iar jocul initial s-a preschimbat intr-un poem amplu si cat se poate de grav. si tot asa, pana au iesit la iveala vreo 68 de pagini (a durat cam o luna, poate ceva mai mult - in tot cazul "submarinul" nostru s-a scris pe sine in luna octombrie a anului 2006). Atunci ne-am dat seama, tot recitind si recorectand pe ici, pe colo, ca poemul se apropie de sfarsit si ca a iesit (ca am nascut) un monstru fascinant. Pana aici partiturile noastre era recognoscibile, pentru ca fiecare ii raspundea celuilalt cu o partitura proprie. Dar pentru final (desi eu scrisesem si un final separat, de una singura), am decis in cele din urma sa scriem prin intretesere. Am renuntat la finalul integral scris doar de mine (care era dramatic si sumbru) si am pastrat finalul scris impreuna, dupa formula alchimica, un final inefabil. Fireste, poemul rezultat (de 70 de pagini), nu este un poem delirionist. Nicidecum. A iesit din ecuatia teoretizata de mine.
Fiecare a scris cat a poftit (cat i se extindea viziunea, adica). Iar celalalt nu raspundea neaparat cu un numar egal de versuri, ci in functie de cat il tinea energia poetica. Doar in final am lucrat in tertine lipite intre ele, in care am incercat sa ne adaptam stilul dupa al celuilalt, in asa fel incat vocile noastre sa se confunde. In restul poemului, vocile noastre sunt, insa, destul de clare: e limpede cine vorbeste prin gura pianistei si cine vorbeste prin gura beatnikului.
Nu au existat nici un fel de repetitii (de structura sau tehnica) pentru Submarinul iertat. Dar am muncit pe branci. Eu am scris mult din text intr-o stare febrila. A fost minunat, un experiment teribil.
Am propus initial poemul-carte la doua edituri foarte cunoscute, directorilor acestor edituri: unul dintre ei mi-a replicat ca "submarinul" trebuie depus in concurs si supus lecturii unui juriu (iar lucrul acesta mi s-a parut inadecvat), iar celalalt director de editura mi-a spus ca poemul este frumos si sofisticat, dar ca el nu ar avea curajul sa il publice. Atunci i-am trimis poemul spre lectura lui Mircea Cartarescu, iar acesta a avut o reactie empatica fulminanta, directionandu-ne catre Editura Brumar. Poemul va aparea la Editura Brumar (unde, cum am precizat deja, am fost recomandati de Mircea Cartarescu, acesta fiind si autorul prefetei; si am fost sustinuti concret de poetul Robert serban, care a gustat aceasta carte neobisnuita, luptandu-se pentru ea), pentru Targul de carte din iunie. Submarinul iertat va fi publicat in 150 de exemplare de lux, cu 6 ilustratii color (realizate de pictorul clujean Radu Chio care, desi nu foarte cunoscut, are un talent aparte, mizand pe o cromatica exploziva). Initial, Andrei se gandise la prietenul sau, celebrul pictor Francesco Clemente, pentru ilustrarea cartii. Dar acesta era blocat undeva, prin nu stiu ce colt de lume, in plus poemul trebuia tradus in engleza astfel incat Clemente sa il poata citi, apoi eram si in criza de timp, asa ca am renuntat la varianta aceasta de ilustrare. Poemul este oricum dificil si in limba romana, darmite in engleza! Cartea va fi ambalata intr-o cutie (caseta) de catifea de culoarea ruginei (aceasta a fost dorinta si ideea lui Andrei, care a si obtinut sponsorizarea (pentru respectiva caseta) de la revista americana experimentala Exquisite corpse.
Poemul experimental Ospatul alchimic (semnat tot de mine si Andrei Codrescu), care a fost publicat anul acesta in revista Romania literara si care este afisat inclusiv pe blogul meu, nu face parte din poemul-carte Submarinul iertat, ci este un poem independent, scris dupa o tehnica speciala, discutata dinainte cu Andrei Codrescu. Am considerat, insa, ca publicarea acestui poem mai scurt ar fi o binevenita avanpremiera pentru amplul poem-submarin."

Andrei Codrescu:
"O sa incerc, de dragul claritatii, sa explic care a fost povestea acestei poezii, dar cer iertare daca nu voi reusi intru totul. Poezia contine ea insasi tot felul de comentarii despre geneza si desfa-surarea ei.
Cred ca-i o poezie de dragoste croita dintr-o gramada de povesti, cateva spuse in intregime, altele numai fragmentar. Pe Ruxandra am intalnit-o o singura data, la Neptun in 2006, la festivalul Zile si nopti de literatura. Mi-a dat o carte de poezii, iar acestea mi-au patruns ca niste sageti in inima. Efectul a fost imediat, ca un drog. Poezia cere tot timpul atentie, juraminte de fidelitate, probe de incredere, e o iubita capricioasa, greu de mentinut. Scriu romane, eseuri, predau, tin conferinte, calatoresc, e greu pentru mine sa ma dau in intregime poeziei. Din cand in cand uit de ea, dar cand imi reamintesc, cum a fost cazul cu poezia Ruxandrei, ma fulgera, ma arunca jos si ma bate ca un crivat personal.
Submarinul iertat este povestea completa a unei iubiri dificile. "Submarinul" cu si-n care calatorim (cateodata inauntru, cateodata pe el sau sub el) e firul epic. Saracul submarin, pe care-l abuzam mai mult decat il mangaiem, ne-a salvat din tot felul de marine barochisme monstruoase si ne-a permis dramele senti-mentale si intelectuale. Mi se pare ca am trait "mii de ani... in tot atatea clipe" cand am scris poezia si de multe ori am simtit ca am patruns adanc in zone psi-hologice nepermise altor forme.
Ruxandra a sugerat ideea si titlul poemului. Titlul mi s-a parut ridicol, initial. Submarin? Iertat? De cine? Aceste intrebari au avut efectul unei treziri treptate. Am inceput cu intentia vesela de a elucida absurditatea titlului, prin niste replici destepte si jucause, dar m-am trezit in plina postura de aparare pe un camp nocturn cu focuri si fantome.
Este un poem scris prin e-mail. Faptul ca era noapte la mine in America si zi la Ruxandra in Romania si viceversa ne-a dat de la inceput o senzatie ciudata. Mi-am uitat datoriile fata de ai mei, am uitat de scoala, de orar, de programe. Am fost somnambul si obsedat. Am scris ca un nebun si am asteptat raspuns imediat de la Ruxandra, iar daca raspunsul nu venea la timp faceam crize isterice ca o fata. stiu ce spun aici, pentru ca una din "temele" submarinului a fost alternanta "fata-baiat" si "femeie-barbat", iar noi ne-am schimbat des rolurile. Poezia a castigat o intensitate in plus din modul in care am colaborat prin e-mail. S-a intamplat uneori ca mi-am pierdut corpul si m-am subtiat ca un "pixel" care a calatorit din ecranul computerului meu direct in ecranul de la computerul Ruxandrei.
La inceputul poemului pot fi distinse vocile poetilor si personajelor, dar mai tarziu vocile pot fi distinse numai cand insista ele sa fie distinse. Sunt si locuri unde ne-am asumat reciproc vocile. De multe ori ni le-am impletit muzical. A treia voce exista si ea, dar poezia e istoria unei multiplicitati.
Am scris cat mi s-a parut necesar sa inteleg, sa aud si sa raspund la ce am citit; si am scris un pic mai mult atunci cand trebuia sa-i dau Ruxandrei avant sa continue. De multe ori m-am oprit, simtind ca nu mai pot suporta, dar Ruxandra m-a lecuit cu vraji si m-a pus pe picioare sa mai lupt inca o noapte-zi. Atunci a scris mai mult ea la poem.
Am avut discutii multe iscate de ceea ce am scris. Unele sunt reflectate in text, altele s-au desfasurat in scrisori lungi si scurte, un text interesant si el, cred, o poveste inafara povestii, cateodata tehnica, altadata mai launtrica."