Motiunea de cenzura a Partidului Democrat este inutila, pentru ca aceasta motiune care se refera strict la referendumul din 19 mai nu are cum sa treaca in Parlament, a declarat, ieri, presedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoana, la finalul unei sedinte cu vicepresedintii formatiunii. In opinia sa, o motiune de cenzura se refera la activitatea unui guvern si la motivele pe care un grup de parlamentari le considera necesare pentru caderea unui guvern. Geoana a aratat ca nu vrea sa fie ironic, dar considera ca motiunea PD nu are decat un singur scop, "acela de a perpetua prezenta guvernului Tariceanu pana in sesiunea parlamentara viitoare, stiindu-se ca exista doar o motiune pe sesiunea parlamentara". "Deci, daca se trage un cartus in gol, cum va fi cazul la aceasta, inseamna ca de fapt PD doreste prelungirea mandatului lui Tariceanu, ceea ce nu cred ca este cazul. De aceea, eu cred ca aceste decizii cu privire la motiuni nu trebuie facute decat dupa ce se termina runda de consultari intre presedinte cu partidele parlamentare, intre premier si partidele parlamentare", a spus Mircea Geoana. Presedintele PSD a precizat ca opinia generala la nivelul conducerii acestei fomatiuni politice este ca, in acest moment, obligatia de a da un raspuns politic la actuala situatie revine presedintelui Traian Basescu si premierului Calin Popescu Tariceanu. "Trebuie ca cei doi lideri ai Executivului roman, conform prerogativelor pe care le au, sa indice in discutiile cu partidele care sunt formulele pe care le prefera si modalitatile in care pot sa gaseasca impreuna cu partidele parlamentare, printre care si PSD, o solutie de stabilitate pentru un guvern eficient pana la sfarsitul actualului ciclu politic", a opinat Geoana. El a anuntat ca PSD nu va intra intr-o logica de declansare a alegerilor anticipate. "Opinia majoritara la nivelul vicepresedintilor PSD rezida in aceea ca parametrii discutiei si finalitatea discutiei depind in principal de cei doi actori politici importanti din Executiv in acest moment. Primul - ministru are obligatia sa discute cu partidele despre modul in care isi vede supravietuirea propriului guvern, presedintele tarii are obligatia sa indice cu mai multa claritate decat a facut-o la discursul din Parlament, deja sunt o mie de interpretari diferite. Pana la urma, presedintele Romaniei va trebui, in transparenta, la consultarile cu partidele, sa spuna care ar fi tipul de guvern si de majoritate pe care eventual le-ar prefera", considera liderul PSD. Mircea Geoana considera ca social-democratii vor intra, din acest moment, in faza decisiva a acestor discutii. "Preferinta noastra va fi ca saptamana viitoare sa avem un raspuns clar si neechivoc la drumul de urmat. In acest moment, obligatia de a identifica o majoritate pentru sustinerea unui guvern stabil in Romania revine celor doi jucatori constitutionali care au ceva de facut in acest subiect", a mentionat el. "Nu avem un proiect comun cu democratii. Este o motiune mai ciudata, una de oportunism politic, care evita sa tina cont de prestatia Guvernului in doi ani ti jumatate.Nu cred ca efectele sociale ti politice ale crizei se datoreaza exclusiv celor doi luni de guvernare PNL-UDMR, ci perioadei post-2004, perioada in care democratii au avut partea lor de vina, in conditiile in care au fost la guvernare", ne-a declarat vicepresedintele PSD, Vasile Dancu. De asemenea, senatorul PSD s-a aratat deranjat de afirmatiile liderului democrat Emil Boc potrivit carora, PSD va arata prin decizia de a sustine sau demersul democrat daca se afla sau nu…in opozitie. "Boc trebuie sa precizeze foarte clar daca PD se afla sau nu la guvernare. Democratii , exceptand faptul ca au fost exilati de la guvernare, au cateva mii de posturi descentralizate in tara unde se comporta bine mersi ca si la guvernare. PD sa demonstreze ca este in opozitie, nu noi care am aratat ca ne intereseaza, in primul rand cetateanul", a adaugat Dancu.Pozitia adoptata de social-democrati este una previzibila in contextul in care mai multi lideri ai partidului anticipasera aceasta pozitie. Cristian Diaconescu, Titus Corlatean, Victor Ponta si Serban Nicolae vorbeau transant despre imposibilitatea sustinerii unei motiuni de cenzura initiata chiar de… partidul care a fost la guvernare timp de doi ani si patru luni, si care are, potrivit acestora, o parte de vina uriasa la… esecul guvernarii.